Ministra Monica Babuc a inspectat inopinat CAMINELE unor universități din R. Moldova. Ce constatări a făcut și ce le-a cerut rectorilor
2688
Ministrul Educației, Culturii și Cercetării Monica Babuc a inspectat mai multe cămine ale universităților din Chișinău și a constatat că studenții nu au parte de cele mai bune condiții. În acest sens, în cadrul unei întrevederi cu rectorii universităților din R. Moldova, Babuc le-a cerut să redreseze situația.
„Vă felicit cu ocazia începutului noului an academic și vă doresc să aveți parte de performanțe și realizări frumoase. Dar să știți că mai este mult de muncit la capitolul management instituțional și gestionarea corectă a resurselor financiare, iar condițiile precare din unele cămine studențești confirmă acest lucru. Vă rog să vă sesizați și să întreprindeți toate măsurile necesare pentru redresarea situației”, le-a transmis Monica Babuc rectorilor.
Amintim că Monica Babuc a întreprins ieri mai multe vizite inopinate la Căminele nr. 4 și nr. 12 ale Universității de Stat din Moldova, unde sunt cazați studenți de la Facultățile de Jurnalism, Științe Economice, Drept, Istorie și Filosofie, și la Căminul nr. 6 al Universității Pedagogice de Stat ,,Ion Creangă”, unde locuiesc studenți de la Facultățile de Științe ale Educației și Informatică și Istorie și Geografie.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.09.2026
12:28
15.09.2026
12:19
15.09.2026
12:15
15.09.2026
12:13
15.09.2026
12:06
15.09.2026
12:06
15.09.2026
11:49
15.09.2026
11:31
15.09.2026
11:23
15.09.2026
10:55
15.09.2026
10:48
15.09.2026
10:37
15.09.2026
10:22
15.09.2026
10:12
15.09.2026
09:54
15.09.2026
09:09
15.09.2026
09:07
15.09.2026
08:32
15.09.2026
07:28
15.09.2026
06:50
15.09.2026
06:45
15.09.2026
05:00
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Horoscopul zilei 08.09.2026

















