Stiri
Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei afirmă că actorul american Willard Christopher Smith Jr. nu a depus nicio cerere de adopție în țara noastră.
Sursa citată precizează că, potrivit legislației în vigoare, cetăţenii străini sau apatrizii cu domiciliul în străinătate care doresc să adopte un copil domiciliat în R. Moldova pot depune cererea de adopţie internaţională numai prin intermediul organizaţiilor străine din statul primitor acreditate şi înregistrate în condiţiile legislației în vigoare.
Drept confirmare a primirii cererii de adopţie internaţională şi a actelor anexate la aceasta, autoritatea centrală din R. Moldova va elibera solicitantului un certificat.
Actualmente, în R. Moldova sunt acreditate nouă organizații cu atribuții în domeniul adopției internaționale din Statele Unite ale Americii, dar nimeni din reprezentanții acestor organizații nu a depus la minister cererea de adopție internațională din numele cetățeanului american Willard Christopher Smith Jr.
Sursa citată mai precizează că, în perioada anilor 1994-2013, niciun copil, cetățean al R. Moldova, nu a fost adoptat de către cetățeanul sus-nominalizat, iar potrivit datelor Departamentului Poliției de Frontieră, în perioada 01.01.2012 – 11.07.2013, Willard Christopher Smith Jr. şi soția acestuia, Jada Pinkett Smith, nu au traversat frontiera de stat a R. Moldova.
La evidența ministerului sunt 56 de copii cu statut de adopție internațională, cel mai mic copil având vârsta de patru ani.
Acum câteva săptămâni, în presă au apărut mai multe informații precum că actorul american va adopta un băiețel din R. Moldova. Galina Munteanu
Ministerul Muncii neagă că actorul american Willard Smith ar fi depus o cerere de adopție în R. Moldova
Social
23.07.2013
17:32
903

Stiri relevante
09.05.2017
17:30
2640
FOTO // Sora ducesei de Cambridge şi-a prezentat logodnicul: Cine e BĂRBATUL cu care se mărită
04.05.2015
18:03
2215
DECIS // Acesta este NUMELE prințesei nou-născute a Marii Britanii
05.11.2014
10:40
1448
Incendiu pe strada Alecu Russo din capitală. O femeie a DECEDAT
21.04.2014
12:37
3023
Galerie foto // Micul prinţ George, la grădina zoologică
25.07.2025
20:45
622
Schimbări meteo pe 26 iulie 2025
25.07.2025
16:57
484
Lansarea unei noi ediții a programului psihopedagogic pentru formarea maiștrilor-instructori în învățământul dual din Moldova
25.07.2025
11:44
590
Succes remarcabil la Olimpiada Internațională de Fizică: elevii din Republica Moldova aduc acasă două medalii de argint și două mențiuni de onoare
25.07.2025
09:55
559
Halterofilii moldoveni strălucesc la Campionatul European U15 și U17 din Madrid
25.07.2025
09:46
497
Adil Osmanov aduce AURUL Republicii Moldova la Jocurile Mondiale Universitare din Germania
24.07.2025
21:12
781
Schimbări ușoare în condițiile meteo din Republica Moldova pe 25 iulie 2025

Top stiri
26.07.2025
10:07
350
Chișinăul implementează sancțiuni UE: Lista persoanelor și entităților din anturajul lui Ilan Șor dezvăluită în Monitorul Oficial
26.07.2025
08:08
328
Horoscopul zilei 26.07.2025
26.07.2025
07:20
375
Zelenski promite noi strategii defensive pentru Ucraina și intensificarea producției de drone interceptoare
26.07.2025
06:22
510
Musk întrerupe Starlink în plină ofensivă a Ucrainei pentru recucerirea teritoriilor ocupate de Rusia
26.07.2025
05:38
398
Rusia ar putea renunța la portavionul emblematic "Amiral Kuzneţov" după 40 de ani de serviciu, spune șeful industriei navale
26.07.2025
02:54
433
Trump critică lipsa de compromis a Hamas după eșecul negocierilor pentru Gaza, acuzații reciproce și continuă tensiunile în regiune
26.07.2025
01:03
582
Georgia surprinde prin găzduirea exercițiilor NATO, implicând și soldați români, în contextul apropierii de Rusia
25.07.2025
23:42
576
Viktor Orban laudă pe Ilie Bolojan: România are șanse bune să depășească provocările economice cu un lider hotărât și experimentat la conducere
25.07.2025
22:48
613
Moldovenii scapă de tarifele de roaming în UE din 2026
25.07.2025
21:25
719
Plahotniuc și Țuțu, prinși cu documente false în Grecia, cer amânarea audierilor după reținerea pe aeroportul din Atena
25.07.2025
21:01
692
Vladimir Plahotniuc, capturat cu documente falsificate în Grecia: doar un pașaport românesc este autentic
25.07.2025
20:45
622
Schimbări meteo pe 26 iulie 2025
25.07.2025
19:18
506
Israelul redeschide calea ajutoarelor umanitare parașutate pentru Gaza în context tensionat
25.07.2025
19:02
490
PrEP injectabil la fiecare 6 luni, un pas istoric în prevenția HIV ajunge în Europa și România
25.07.2025
18:30
726
Rusia îl concediază pe Mihail Gusman după vizita controversată în Azerbaidjan
25.07.2025
18:13
590
Fermierii și experții dezbat adaptarea la schimbările climatice prin agricultura conservativă în cadrul unui seminar la Porumbeni
25.07.2025
18:05
579
Premierul Bulgariei, Rossen Jeliazkov, în vizită oficială în Moldova pentru discuții bilaterale și semnarea unui acord educațional important
25.07.2025
18:05
659
Putin și Zelenski: Întâlnirea decisivă ar putea fi departe! Kremlinul respinge termenul Ucrainei pentru un summit în august
25.07.2025
17:44
591
Propaganda "Matrioșka" a Kremlinului, tentativă de destabilizare a Republicii Moldova înainte de alegeri parlamentare
25.07.2025
17:28
518
Dorin Recean îndeamnă primarii din suburbii să planifice strategic pentru viitorul Chișinăului
25.07.2025
17:21
534
MSF acuză autoritățile israeliene de utilizarea intenționată a foametei ca armă de război în Gaza: un sfert dintre copiii mici și femeile însărcinate suferă de malnutriție.
25.07.2025
17:10
460
Transportul produselor agricole neîntrerupt în timpul caniculei pentru campania de recoltare 2025
25.07.2025
16:57
484
Lansarea unei noi ediții a programului psihopedagogic pentru formarea maiștrilor-instructori în învățământul dual din Moldova
25.07.2025
16:56
618
Veaceslav Platon, condamnat în absență în Rusia la 24 de ani de detenție pentru spălare de bani și crimă organizată
25.07.2025
15:33
481
Plan pentru modernizarea irigațiilor în Delacău și Puhăceni, discutat cu fermierii din Anenii Noi

Actualitate
Parteneri
Actualitate

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri