Stiri
tribuna.md
Ministerul de Interne a rămas FĂRĂ o mie de ȘEFI
Important
08.07.2013
15:21
2636
2636
tribuna.md
Aproape o mie de șefi de direcții, departamente și secții din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost demiși sau transferați în alte funcții care țin de activitatea operațională. Cel puțin, așa susține ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean.
În cadrul unui interviu acordat portalului moldovacurata.md, ministrul a declarat că dacă până acum raportul dintre șefi și polițiști era de 50 la 50, acum este de 19 la 81.
Referindu-se la măsurile care vor fi luate pentru a elimina corupția din sistemul polițienesc, Recean a menționat că în curând MAI, împreună cu Centrul Național Anticorupție, va recurge la monitorizarea stilului de viață al polițiștilor și toți cei care au averi nejustificate vor fi eliminați din sistem.
O altă măsură care va fi luată ține de instituirea unui serviciu psihologic special pentru a putea identifica persoanele predispuse spre corupție. De asemenea, polițiștii care vor fi cercetați în cadrul anchetelor interne de la MAI vor fi testați cu poligraful pentru a se stabili vinovăția lor.
Ministrul de Interne s-a referit și la necesitatea majorării salariului de bază al polițiștilor. „Astăzi, salariul de bază al polițiștilor este foarte mic, cam 1800 de lei, iar venitul lunar, în funcție de cât s-a aflat în sistem, ce-a mai făcut, poate fi de trei-patru ori mai mare. Trebuie să mărim salariul de bază din contul suplimentelor la salariu, pentru ca acesta să fie motivant pentru noii angajați. De asemenea, negociem la Guvern să avem o creștere a salariului cu cel puțin 30 la sută”, a spus Recean, precizând că pentru aceasta ar fi nevoie de circa 200 de milioane de lei anual.

Stiri relevante
12.01.2016
08:51
2748
Mâncatul seara nu afectează doar silueta. Ce efecte are asupra creierului
23.05.2015
06:31
2699
LEGE: Supermarket-urile, obligate să doneze mâncarea nevândută
24.01.2015
08:31
2378
Un deputat rus propune ca cetățenii să mănânce mai puțin
23.12.2014
09:00
2791
Ce riscă persoanele care consumă des mâncarea orientală sau italienească?
03.09.2013
15:06
3908
R. Moldova: Satul în care copiii nu merg la școală. Părinții amenință!
26.08.2013
13:28
2770
Maia Sandu: „Au fost zile în care mi-am dorit să nu se fi întâmplat”
23.08.2013
10:18
2147
Recean riscă să fie amendat
16.08.2013
12:56
2886
Dorin Recean confirmă: „Mașina morții” NU era urmărită de poliție
07.08.2013
13:42
2736
Ajutor din partea UE pentru reforma justiției
06.08.2013
08:39
2828
Filat i-a pus GÂND RĂU lui Recean. Vrea să-i facă „nopți albe”
31.07.2013
13:08
2542
Recean despre amenda primită în cazul Saachian: „Nici nu am fost citat la judecată”
09.07.2013
10:14
1648
Dosarul 7 aprilie // 42 de polițiști-torționari, eliberați din serviciu

Top stiri
20.03.2026
23:29
162
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
293
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
20.03.2026
20:18
345
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
332
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
394
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
357
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
20.03.2026
18:40
363
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
344
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
476
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
479
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
20.03.2026
14:38
409
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
500
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
567
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
20.03.2026
12:45
582
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
611
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
582
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
630
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
750
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
763
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
741
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
762
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
19.03.2026
18:58
807
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
19.03.2026
18:49
721
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
830
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
730
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi