Michael Jackson, subiectul unui nou proces, care va debuta săptămâna viitoare
2655
Michael Jackson este subiectul unui nou proces, care va debuta săptămâna viitoare, intentat de un fost manager, ce susţine că trebuie să fie recompensat pentru că l-a ajutat pe star să revină în lumina reflectoarelor, în ultima parte a vieţii, potrivit The Hollywood Reporter.
Documentele au fost depuse în instanţă în 2012, dar procesul va debuta abia pe 14 mai, la Los Angeles.
Tohme Thome, misteriosul fost manager al cântăreţului, i-a chemat în instanţă, printre alţii, pe administratorii averii starului, John Branca şi John McClain, pe Katherine Jackson, mama acestuia, dar şi pe Jermaine Jackson, unul dintre fraţi.
În timpul procesului vor fi rexaminate ultimele zile ale starului pop şi, în particular, relaţia cu Tohme Tohme, care a apărut în viaţa acestuia în 2008, având relaţii în toată lumea arabă.
Tohme susţine în documentele depuse în instanţă că i-a oferit starului consiliere pentru a-şi îmbunătăţi imaginea publică, că l-a ajutat să îşi regleze situaţia financiară, dar şi să-şi organizeze turneul final din carieră.
Fostul manager susţine că administratorii averii lui Michael Jackson îi datorează un comision de 15% din veniturile starului din ultimul an de viaţă şi o parte din încasările de sute de milioane de dolari generate de filmul concert "This Is It". De asemenea, susţine că i-a intermediat starului un împrumut care l-a ajutat pe acesta să-şi păstreze ferma Neverland.
Procesul este marcat şi de nişte controverse, de exemplu, nu se ştie dacă Tohme a fost concediat de Jackson înainte ca acesta să moară.
La începutul acestui an, a avut premiera documentarul "Leaving Neverland", de Dan Reed, în care au fost lansate noi acuzaţii de abuz sexual la adresa lui Michael Jackson.
Lui Michael Jackson i-au fost aduse, de-a lungul timpului, numeroase acuzaţii de pedofilie. În 1993, Jackson a fost acuzat că a abuzat sexual un băiat în vârstă de 13 ani, Jordan Chandler. Artistul a negat acuzaţiile şi totul s-a încheiat printr-o înţelegere civilă care s-a ridicat la 23 de milioane de dolari. În 2005, un juriu a stabilit că Jackson nu se face vinovat de molestarea sexuală a lui Gavin Arvizo, care, la momentul presupuselor fapte, avea tot 13 ani. În 2013 şi 2014, după decesul lui Jackson, în 2009, au mai fost intentate două procese, de Wade Robson şi James Safechuck, care au susţinut că artistul i-a molestat sexual la începutul anilor 1990, pe când erau copii. Ambele cazuri au fost respinse în instanţă pentru că faptele au fost prescrise.
Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009, în urma unei intoxicaţii grave cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray. Decesul a survenit în perioada în care artistul american se afla la Los Angeles şi efectua repetiţii intense pentru ultimul său turneu din carieră, intitulat "This Is It Tour", care ar fi trebuit să debuteze în iulie 2009 la Londra.
Medicul personal al cântăreţului, Conrad Murray, a fost găsit vinovat de omucidere involuntară şi a fost condamnat la patru ani de închisoare. El a fost eliberat în octombrie 2013, după ce a petrecut aproape doi ani în închisoare.
24.02.2026
10:53
6675
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
06:57
9786
VIDEO // Reacția străinilor la melodia „Viva, Moldova” a lui Satoshi te face să crezi că este favorit la câștigarea trofeului Eurovision 2026: „Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați"
09.09.2025
13:06
34469
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
34086
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
45473
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
29519
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
27968
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
20377
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
19901
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
21265
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
20620
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
27.03.2026
05:11
81
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
291
Judecătoare federală blochează tentativa Pentagonului de a „șchioapăta” Anthropic și interzice, deocamdată, stoparea utilizării lui Claude în guvern
27.03.2026
03:03
279
Google lansează instrumente care mută direct în Gemini conversațiile și datele personale din alte chatbot-uri
26.03.2026
21:42
444
OpenAI renunță la modul erotic din ChatGPT și își schimbă strategia către clienți business și armată
26.03.2026
21:32
384
Google extinde funcția Live Translate în timp real pe căști pentru iOS și mai multe țări, cu suport în peste 70 de limbi
26.03.2026
21:06
426
Scurgerile de unelte Coruna și DarkSword expun milioane de iPhone cu iOS vechi la atacuri cu spyware, în ciuda noilor protecții din iOS 26
450
Procesul intentat de X Corp împotriva giganților din publicitate, respins de un judecător american
26.03.2026
20:41
511
Vreme mai răcoroasă și cețuri locale în Republica Moldova, vineri 27 martie 2026
26.03.2026
20:08
492
Google extinde la nivel global funcția Search Live și aduce traduceri „Live Translate” pe iOS în peste 70 de limbi
356
Cinci strategii eficiente pentru a-ți ajuta copiii să iasă din capcana derulării infinite pe telefon
26.03.2026
19:11
561
Schema duty-free care ar fi prejudiciat statul cu peste 4 miliarde de lei: membrii organizației criminale, plasați în arest preventiv
26.03.2026
18:29
471
ByteDance lansează modelul video AI Dreamina Seedance 2.0 în CapCut, cu limitări regionale și filtre pentru drepturi de autor
26.03.2026
18:01
517
Scurgere masivă de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate la furt de date
26.03.2026
17:55
498
Tinerii romi își prezintă manifestul la Ministerul Educației: burse mai multe și școli mai incluzive în Republica Moldova
26.03.2026
17:55
651
Benzinăriile, OBLIGATE să comercializeze motorina premiu la prețul celei standard, în cazul în care cea din urmă lipsește. Noi măsuri aprobate de Guvern pentru protejarea consumatorilor și asigurarea accesului la carburanți
26.03.2026
17:46
474
Peste 8 mii de elevi vor avea grupuri sanitare moderne în 19 școli din țară
511
Inteligența artificială intră la apă: noul sistem Moor Mesh îi ajută pe proprietarii de bărci să oprească hoții din portul Poole Harbour
26.03.2026
17:17
562
Maia Sandu la Bratislava: acorduri sociale și economice cu Slovacia și sprijin ferm pentru aderarea Republicii Moldova la UE
26.03.2026
17:13
526
Poliția Națională, dotată cu tehnică modernă de peste 164.000 de euro pentru eficientizarea misiunilor de securitate publică
26.03.2026
17:04
431
Exemplu și pentru R. Moldova: Românii vor fi avertizați prin „RO-Alert" când consumul de curent sare de 80%
26.03.2026
16:54
518
Guvernul introduce ajustarea temporară a tarifelor la transportul interraional și raional, în funcție de prețul la combustibil
26.03.2026
16:53
445
Cohere lansează Transcribe, primul său model open-source de voce pentru transcriere rapidă în 14 limbi
26.03.2026
16:45
495
Scurgere de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune la risc sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate
26.03.2026
16:22
479
Moldova, Germania și Ucraina își unesc eforturile la Chișinău pentru securitatea cibernetică și protecția infrastructurii energetice
26.03.2026
16:18
791
Fostă viceministră a Finanțelor, condamnată la 9 ani de închisoare pentru corupție în schema trucării unei licitații de 15 milioane lei
Google lansează instrumente care mută direct în Gemini conversațiile și datele personale din alte chatbot-uri
OpenAI renunță la modul erotic din ChatGPT și își schimbă strategia către clienți business și armată
Google extinde funcția Live Translate în timp real pe căști pentru iOS și mai multe țări, cu suport în peste 70 de limbi
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














