Medici de pe ambulanță, agresați atunci când au mers să acorde ajutor la două adrese din Chișinău
841
Două echipe medicale ce au mers să acorde ajutor unor pacienți care au solicitat ambulanța au avut de înfruntat persoane recalcitrante.
Cazurile au avut loc în Chișinău, pe parcursul săptămânii trecute.
Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), primul incident a avut loc pe 22 noiembrie, la ora 1:30, când echipa de asistență medicală urgentă de la Buiucani a fost solicitată la Inspectoratul de poliție pentru o persoană agresată. Asistentul medical a fost agresat la locul solicitării de către însoțitorul pacientului, care a fugit ulterior. Asistentul medical a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Al doilea caz a avut loc în aceeași zi, la ora 17:48, pe str. Mitropolit Varlaam 78 din capitală. Acolo, un pacient necunoscut cu vârsta de aproximativ 50 de ani, întins pe jos și agitat psihomotor, refuza examinarea medicală. Pacientul a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă unde a devenit agresiv și a lovit cu pumnul în față medicul echipei AMU.
În ambele cazuri a fost solicitată intervenția Poliției.
„CNAMUP condamnă ferm orice act de violență îndreptat împotriva echipelor de asistență medicală. În condițiile în care personalul medical se află în prima linie, astfel de comportamente agresive pun în pericol nu doar sănătatea și siguranța acestora, ci și calitatea serviciilor medicale oferite comunității”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
14.12.2025
15:27
189
Hamas solicită menținerea arsenalului în Gaza și avertizează asupra instabilității armistițiului după eliminarea unui lider de către Israel
254
Maia Sandu în vizită oficială în Grecia pentru întărirea relațiilor bilaterale și discuții despre parcursul european al Republicii Moldova
14.12.2025
13:51
376
Reacție dură a Kremlinului la declarațiile secretarului general al NATO: Critici vehemente la adresa lui Mark Rutte
14.12.2025
10:02
532
Pierderi uriașe pentru Rusia: peste un milion de soldați și mii de echipamente distruse în Ucraina
14.12.2025
08:34
449
Horoscopul zilei 14.12.2025
14.12.2025
06:37
542
Autoritățile din Germania au dejucat un atentat terorist plănuit pentru un târg de Crăciun din Bavaria
14.12.2025
05:47
590
Zelenski se întâlnește la Berlin cu lideri ai SUA și UE pentru a discuta despre viitorul păcii în Ucraina
14.12.2025
01:51
560
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
13.12.2025
20:47
774
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
13.12.2025
20:28
801
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
14.12.2025
15:27
39
Hamas solicită menținerea arsenalului în Gaza și avertizează asupra instabilității armistițiului după eliminarea unui lider de către Israel
226
Maia Sandu în vizită oficială în Grecia pentru întărirea relațiilor bilaterale și discuții despre parcursul european al Republicii Moldova
14.12.2025
13:51
302
Reacție dură a Kremlinului la declarațiile secretarului general al NATO: Critici vehemente la adresa lui Mark Rutte
14.12.2025
10:02
503
Pierderi uriașe pentru Rusia: peste un milion de soldați și mii de echipamente distruse în Ucraina
14.12.2025
08:34
432
Horoscopul zilei 14.12.2025
14.12.2025
06:37
527
Autoritățile din Germania au dejucat un atentat terorist plănuit pentru un târg de Crăciun din Bavaria
14.12.2025
05:47
574
Zelenski se întâlnește la Berlin cu lideri ai SUA și UE pentru a discuta despre viitorul păcii în Ucraina
14.12.2025
01:51
549
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
13.12.2025
20:47
765
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
13.12.2025
20:28
788
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
13.12.2025
19:57
628
Ales Bialiaţki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, eliberat din închisoare în urma negocierilor internaționale cu regimul Lukaşenko
13.12.2025
19:01
595
Alertă cu bombă la frontiera Moldovei: Trenul București-Kiev vizat, măsuri de securitate activate în Otaci
13.12.2025
16:49
814
Erdogan și Putin discută despre pacea între Ucraina și Rusia și își doresc implicarea SUA în soluționarea conflictului
13.12.2025
16:45
684
SUA ridică sancțiunile pentru potasa din Belarus, Minsk eliberează zeci de deținuți politici după negocieri cu Donald Trump
13.12.2025
16:37
691
Statele Unite ridică sancțiunile asupra potasei din Belarus după eliberarea a 123 de deținuți politici, inclusiv laureatul Nobel Ales Bialiațki
13.12.2025
16:00
673
Germania sprijină Polonia cu soldați pentru fortificarea frontierei estice în fața amenințării rusești
13.12.2025
14:48
871
Viitorul prim-ministru ceh, Andrej Babis, respinge sprijinul financiar pentru Ucraina și cere alternative Comisiei Europene
13.12.2025
13:22
736
Orașul Odesa și regiunea înconjurătoare, paralizate de pene de curent după un atac rusesc semnificativ asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
13.12.2025
08:33
734
Horoscopul zilei 13.12.2025
13.12.2025
07:28
833
Administrația Biden a întrerupt temporar schimbul de informații cu Israel din cauza conflictului din Gaza
13.12.2025
01:58
949
UE îngheață activele rusești pe termen nelimitat pentru sprijinirea Ucrainei: Planul de 165 miliarde de euro și acordul cu Belgia în prim-plan
13.12.2025
01:35
1031
Rusia lovește porturile Odesa și Ciornomorsk: Trei nave turcești avariate în urma atacului
13.12.2025
00:02
985
Zelenski vizitează Kupiansk după recucerirea unor părți strategice de către forțele ucrainene
12.12.2025
23:05
962
Atac ucrainean asupra unei rafinării de petrol din Rusia provoacă suspendarea producției la Slavneft-YANOS
12.12.2025
23:01
937
Ucraina intensifică atacurile asupra platformelor petroliere rusești din Marea Caspică, perturbând producția Moscovei
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.94
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














