MEC lansează instruiri pentru evaluarea externă a programelor de doctorat și integrarea lor în Spațiul European al Învățământului Superior
1292
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a organizat luni, 13 iulie, o sesiune de formare destinată instituțiilor de învățământ superior din Republica Moldova, în contextul procesului de evaluare externă a programelor de studii superioare de doctorat, proces care capătă o importanță tot mai mare pentru sistemul național de educație.
„Ministerul Educației și Cercetării, cu suportul ARACIS, sprijină instituțiile de învățământ superior în parcurgerea acestui proces. Ne dorim ca universitățile să devină mai competitive și să fie pe deplin integrate în Spațiul European al Învățământului Superior, la toate ciclurile de studii”, a declarat Adriana Cazacu, secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării.
La eveniment au participat prorectori responsabili de cercetare și studii doctorale. Au fost prezenți și directorii școlilor doctorale, reprezentanți ai structurilor universitare de asigurare a calității, precum și reprezentanți ai Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC), ceea ce a asigurat un dialog larg între toți actorii implicați.
Evaluarea externă a programelor de doctorat este prevăzută în Agenda de reforme aferentă Planului de creștere al Republicii Moldova pentru perioada 2025-2027. Aceasta are ca obiective creșterea calității studiilor doctorale și consolidarea vizibilității internaționale a universităților. De asemenea, vizează integrarea deplină a sistemului național de studii doctorale în Spațiul European al Învățământului Superior, astfel încât rezultatele cercetării și formării doctoranzilor să fie recunoscute și competitive la nivel european.
05.11.2026
06:57
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
05.11.2026
06:57
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:28
04.11.2026
16:23
04.11.2026
16:12
04.11.2026
16:09
04.11.2026
15:33
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane


















