Master european în Afaceri Europene pentru studenții din Republica Moldova, lansat cu universități din Franța, Italia și Estonia
849
Începând cu anul universitar 2027-2028, studenții din Republica Moldova vor putea urma un program european de master în Afaceri Europene, elaborat în colaborare cu universități din Franța, Italia și Estonia. Acest program deschide noi oportunități de formare academică, adaptate parcursului european al țării.
Programul de master „EU-MOLDOVA Master's Programme in European Affairs (INTEGRA)” este dezvoltat de Ministerul Educației și Cercetării, Academia de Studii Economice din Moldova și Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea din Strasbourg (Franța), Universitatea din Padova (Italia) și Universitatea din Tartu (Estonia). Inițiativa este finanțată de Uniunea Europeană, prin programul Erasmus+, cu aproximativ două milioane de euro, ceea ce va permite implementarea unui curriculum modern și competitiv.
Absolvenții noului program vor deține cunoștințe solide despre funcționarea instituțiilor europene și despre politicile și legislația UE. Ei vor înțelege procesul de negociere și implementare a reformelor, precum și managementul proiectelor europene. De asemenea, vor fi instruiți în domeniul cooperării internaționale, ceea ce le va oferi un profil profesional complex și foarte solicitat.
Trei dintre cele patru semestre ale programului de master – I, III și IV – vor fi organizate în Republica Moldova, în comun de ASEM și USM, cu implicarea activă a profesorilor din universitățile partenere. Semestrul al doilea se va desfășura la una dintre universitățile din Strasbourg, Padova sau Tartu, oferind studenților o perioadă de studii peste hotare și o experiență directă în mediul academic european.
„Prin acest program le oferim tinerilor din Republica Moldova acces la o experiență academică europeană autentică. Ei vor studia după standardele universităților europene, vor învăța alături de profesori din trei state membre ale Uniunii Europene și vor absolvi un program recunoscut la nivel european. Avem nevoie de o nouă generație de specialiști care să înțeleagă mecanismele Uniunii Europene și să contribuie la modernizarea instituțiilor statului și la parcursul european al Republicii Moldova”, susține ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Programul va corespunde standardelor Spațiului European al Învățământului Superior și va fi evaluat de o agenție internațională de acreditare. Astfel, se urmărește nu doar obținerea unui titlu de master, ci și asigurarea calității. In final, absolvenții vor beneficia de recunoaștere academică și profesională la nivel european.
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:12
04.11.2026
12:06
03.11.2026
17:40
03.11.2026
17:30
03.11.2026
14:16
03.11.2026
13:31
02.11.2026
19:56
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:13
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:28
04.11.2026
16:23
04.11.2026
16:12
04.11.2026
16:09
04.11.2026
15:33
04.11.2026
15:27
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM

















