Stiri

Marea Dictare Națională, ediția a IV-a: înscrieri deschise pentru 3.500 de participanți de Ziua Limbii Române

Actualitate 10.08.2026 14:53 Vizualizări255
Marea Dictare Națională, ediția a IV-a: înscrieri deschise pentru 3.500 de participanți de Ziua Limbii Române

Ministerul Educației și Cercetării organizează, pentru al patrulea an consecutiv, Marea Dictare Națională, unul dintre cele mai ample evenimente publice dedicate Zilei Limbii Române. Pe 31 august, elevi, profesori, părinți și bunici, dar și toți cei care vor să-și testeze cunoștințele de limba română, sunt invitați să participe la dictare și să transforme sărbătoarea într-un moment activ de învățare.

La ediția din acest an sunt așteptate circa 3.500 de persoane din întreaga țară. Aproximativ 2.500 vor scrie dictarea în Piața Marii Adunări Naționale, iar alte aproape 1.000 de persoane se vor alătura în cadrul evenimentelor similare organizate în centrele raionale, unde comunitățile locale se vor aduna pentru a celebra limba română.

Ediția a patra are loc într-un an cu o semnificație aparte. Republica Moldova marchează 35 de ani de la proclamarea Independenței, iar acest context conferă evenimentului o încărcătură simbolică puternică. Prin organizarea Marii Dictări, Ministerul Educației și Cercetării urmărește să încurajeze cunoașterea și utilizarea corectă a limbii române. Ziua Limbii Române devine astfel nu doar o sărbătoare, ci și un prilej concret de învățare pentru oameni de toate vârstele.

Înscrierile la eveniment au fost lansate luni, 10 august, în cadrul unei conferințe de presă susținute de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și de secretarul de stat Adriana Cazacu. Anunțul marchează debutul oficial al pregătirilor pentru Marea Dictare Națională, la care autoritățile își propun să atragă un număr cât mai mare de participanți.

„Marea Dictare a pornit în 2023 din dorința de a celebra limba română printr-un eveniment la care să poată participa toți doritorii. Patru ani mai târziu, vedem că această inițiativă a devenit o tradiție. În fiecare an Piața Marii adunări Naționale se transformă într-o sală de clasă în aer liber, iar în bănci sunt oameni de diferite vârste și ocupații. În anul în care marcăm 35 de ani de independență, îi invităm pe toți cei care iubesc limba română să o sărbătorim împreună”, a declarat ministrul Dan Perciun.

Persoanele interesate se pot înregistra până la 24 august 2026, prin completarea unui formular online pus la dispoziție de organizatori pentru cei care doresc să participe la dictare, atât în Chișinău, cât și în raioane.

Marea Dictare Națională va începe la ora 09:00, în dimineața zilei de 31 august, iar accesul și înregistrarea participanților vor fi deschise de la ora 07:30, pentru a permite tuturor să se așeze comod și să primească materialele necesare. Participarea este gratuită, iar Ministerul Educației și Cercetării va asigura foi, pixuri, apă și chipiuri pentru toți cei înscriși. Autorii lucrărilor considerate cele mai reușite vor fi premiați în cadrul unui eveniment public organizat de MEC în lunile septembrie-octombrie.

Marea Dictare Națională a fost lansată de Ministerul Educației și Cercetării în anul 2023, ca parte a eforturilor instituției de promovare a limbii române și de încurajare a utilizării corecte a acesteia în viața de zi cu zi. În cele trei ediții precedente, inițiativa a reunit mii de participanți din diferite regiuni ale țării, consolidând o comunitate tot mai largă de oameni preocupați de calitatea limbii pe care o vorbesc și o scriu.

Marea Dictare completează eforturile Ministerului de a extinde accesul la învățarea limbii române. Prin Programul național privind învățarea limbii române, MEC oferă cursuri gratuite persoanelor care doresc să-și îmbunătățească nivelul de cunoaștere și utilizare a limbii, inclusiv celor care au nevoie de limba română pentru studii, muncă sau integrare socială.

Astfel, de la cursurile de limba română până la Marea Dictare Națională, Ministerul urmărește același obiectiv esențial: să creeze mai multe oportunități pentru oameni de a învăța, de a exersa și de a folosi cu încredere limba română în spațiul public și în viața profesională.

Marea Dictare Națională este organizată de Ministerul Educației și Cercetării, sub egida Președinției Republicii Moldova.

Marea Dictare Națională, ediția a IV-a: înscrieri deschise pentru 3.500 de participanți de Ziua Limbii Române Marea Dictare Națională, ediția a IV-a: înscrieri deschise pentru 3.500 de participanți de Ziua Limbii Române
Stiri relevante
Horoscopul zilei 10.08.2026 10.08.2026 13:10 383 Horoscopul zilei 10.08.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 10.08.2026 10.08.2026 13:10 383 Horoscopul zilei 10.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Valeriu Saharneanu // Rezidenții transnistreni: ostatici ori vârf de lance ai Kremlinului?
30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.06 1 USD 17.40 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri