Maia Sandu pleacă la Washington: Cum comentează declarațiile potrivit cărora AMÂNAREA vizitei ar fi un semnal al SUA privind colaborarea prea strânsă a actualei guvernări cu Rusia
2205
captură privesc.eu Prim-ministrul Maia Sandu nu este de acord cu opiniile unor politicieni sau comentatori politici, potrivit cărora amânarea vizitei sale la Washington, care urma să aibă loc în această săptămână, ar avea legătură cu faptul că actuala guvernare, inclusiv Blocul „ACUM”, ar promova prea mult interesele Federației Ruse.
„Eu o să merg la Washington acolo unde o să am întâlniri importante. Mă concentrez pe o agendă concretă, proiecte concrete și un sprijin foarte concret. Vizita va avea loc în următoarele două-trei săptămâni”, a declarat astăzi premierul Maia Sandu.
Oficialul a ținut să precizeze că în spațiul public se vorbesc „multe lucruri” legate de amânarea vizitei sale în SUA, dar Domnia Sa preferă să facă publice informațiile pe care le deține.
„A venit o solicitare de la Departamentul de Stat, prin care am fost informați că secretarul de stat, Mike Pompeo, nu este disponibil în acea zi. Evident că a trebuit să amânăm vizita. Nu ține de noi. S-au cumpărat bilete de avion, s-a rezervat hotel… Credem că sunt cheltuieli justificate. Puteți lua legătura cu Departamentul de Stat și să aflați din prima sursă motivul amânării, dacă pe mine nu mă credeți”, a conchis Maia Sandu.
Amintim că premierul Maia Sandu trebuia să meargă în această săptămână în SUA, unde urma să aibă o întrevedere și cu secretarul de stat, Mike Pompeo. Totuși, vizita a fost amânată din cauza „schimbărilor din agenda” lui Pompeo.
26.12.2025
19:16
1095
Colindători și urători au adus bucuria Crăciunului la Președinția Republicii Moldova
23.12.2025
19:36
2254
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
15:46
1411
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:26
1678
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
11:48
1624
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
22.12.2025
17:48
1227
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
14:37
1825
Maia Sandu stabilește prioritățile de politică externă ale Republicii Moldova, cu focus pe aderarea la UE și parteneriate strategice globale
19.12.2025
19:18
1649
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
1996
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
2491
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
28.12.2025
08:30
460
Horoscopul zilei 28.12.2025
28.12.2025
07:38
630
Lavrov acuză regimul Zelenski de lipsă de deschidere în discuțiile pentru pace și acte de sabotaj asupra infrastructurii ruse
28.12.2025
05:20
541
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
28.12.2025
01:08
590
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
27.12.2025
22:26
583
Putin acuză Ucraina de tergiversare a păcii în timp ce forțele ruse avansează în Donețk și Zaporizhzhia
27.12.2025
22:09
736
R. Moldova: Vlad Filat rămâne în țară, contestă condamnarea din Franța și mandatul INTERPOL
27.12.2025
21:11
591
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
27.12.2025
19:05
852
Deputatii ucraineni sub lupa NABU într-un nou scandal de corupție dezvăluit în absența lui Zelenski aflat la discuții cu Trump în SUA
27.12.2025
18:48
724
Arestări masive în Italia: Suspecți de finanțare a Hamas deghizați prin asociații de sprijin umanitar pentru Palestina
27.12.2025
16:13
892
Vlad Filat, fost premier al Republicii Moldova, căutat internațional după condamnarea în Franța la 2 ani de închisoare
27.12.2025
16:01
806
Zelenski oprește în Canada pentru discuții europene înainte de întâlnirea crucială cu Trump în Florida
27.12.2025
12:36
777
Kim Jong Un subliniază legăturile strânse cu Putin, menționând sacrificiile comune în războiul din Ucraina și intensificarea cooperării militare
27.12.2025
08:05
845
Horoscopul zilei 27.12.2025
27.12.2025
08:01
824
Zelenski își intensifică eforturile diplomatice înainte de întâlnirea cu Trump, discutând cu lideri europeni și NATO despre situația din Ucraina
27.12.2025
06:37
800
Zelenski, deschis la un referendum pentru planul de pace propus de Trump dacă Rusia acceptă armistițiul
27.12.2025
06:34
799
Explozii puternice la Kiev, alerte aeriene extinse în Ucraina
27.12.2025
00:00
1172
Rusia pregătește amplasarea rachetelor hipersonice în estul Belarusului, îngrijorând experții și NATO
26.12.2025
22:01
2444
Balon cu aer cald detectat de radarele ucrainene în nordul Moldovei, nu dronă rusească
26.12.2025
20:35
983
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
20:28
968
Atacuri masive rusești în a doua zi de Crăciun: 112 confruntări armate și 8.000 de gospodării fără electricitate în Ucraina
26.12.2025
19:59
1282
Oportunitate pentru cei care își caută de LUCRU: Salariu de 30.000 de euro și cazare gratuită pentru șase luni de muncă pe o insulă din Scoția
26.12.2025
19:42
927
Tensiuni crescânde: Rusia acuză Ucraina de sabotarea negocierilor asupra planului american
26.12.2025
19:33
1344
Mai ai acasă un telefon Nokia 3310, care a făcut ISTORIE în R. Moldova? Cât ai putea să iei acum pe el dacă vrei să-l vinzi
26.12.2025
19:16
1091
Colindători și urători au adus bucuria Crăciunului la Președinția Republicii Moldova
26.12.2025
17:53
848
Zelenski și Trump se întâlnesc duminică în Florida pentru discuții despre pacea în Ucraina
Horoscopul zilei 28.12.2025
Lavrov acuză regimul Zelenski de lipsă de deschidere în discuțiile pentru pace și acte de sabotaj asupra infrastructurii ruse
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














