Maia Sandu, întrevedere istorică la Chișinău cu șefii parlamentelor baltice: modelul Estoniei, Letoniei și Lituaniei arată avantajele integrării europene pentru Moldova
3014
Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu Președintele Riigikogu al Republicii Estonia, Lauri Hussar, Președintele Seimasului Republicii Lituania, Juozas Olekas, și Președinta Saeimei Republicii Letonia, Daiga Mieriņa. Este pentru prima dată când șefii legislativelor din cele trei state baltice efectuează împreună o vizită oficială în Republica Moldova în acest format, fapt ce reprezintă un semnal puternic de susținere a parcursului european al țării noastre.
Șefa statului a subliniat relațiile excelente cu Estonia, Letonia și Lituania și sprijinul ferm al acestora pentru Republica Moldova. Discuțiile s-au axat în special pe procesul de aderare la Uniunea Europeană și pe modalitățile de accelerare a acestui parcurs.
Experiența Estoniei, Letoniei și Lituaniei demonstrează clar beneficiile integrării europene. Statele baltice au cunoscut consolidarea democrației, o dezvoltare economică accelerată, îmbunătățirea semnificativă a nivelului de trai, precum și formarea unor instituții publice eficiente și transparente.
Datele economice ilustrează succesul drumului european al acestor țări. În Estonia, salariul mediu brut a crescut de peste 4 ori, iar PIB-ul pe cap de locuitor s-a majorat de 3,5 ori. În Letonia, salariul mediu brut a avansat de aproape 5 ori, iar PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de 2,5 ori. În Lituania, salariul mediu brut a crescut de aproape 7 ori, iar PIB-ul pe cap de locuitor s-a majorat de 4 ori, ceea ce arată transformările profunde generate de integrarea europeană.
Au fost abordate și aspectele ce țin de situația de securitate din regiune. Președinta Maia Sandu a exprimat aprecierea Republicii Moldova pentru solidaritatea statelor baltice cu Ucraina. În acest context a avut loc un schimb de opinii privind modalitățile de contracarare a riscurilor generate de războiul hibrid, inclusiv atacurile cibernetice, dezinformarea, precum și ingerințele externe care vizează procesele democratice interne.
87
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
84
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
32
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR Rusiei! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
166
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:29
245
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
24.03.2026
17:26
274
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
24.03.2026
17:24
281
FCC oprește importul de routere casnice produse în străinătate, invocând riscuri majore de securitate cibernetică
371
FBI instruiește autoritățile din Republica Moldova pentru combaterea criminalității cibernetice și a abuzurilor cu criptomonede
24.03.2026
15:30
359
Moldova lansează Strategia națională pentru transport inteligent: trafic mai sigur și conexiuni europene până în 2040
24.03.2026
15:13
387
Ministrul Energiei, control inopinat la Stația Electrică Vulcănești: ritmul lucrărilor trebuie accelerat pentru a întări securitatea energetică a țării
46
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
61
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
0
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR Rusiei! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
149
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:29
231
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
24.03.2026
17:26
249
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
24.03.2026
17:24
262
FCC oprește importul de routere casnice produse în străinătate, invocând riscuri majore de securitate cibernetică
367
FBI instruiește autoritățile din Republica Moldova pentru combaterea criminalității cibernetice și a abuzurilor cu criptomonede
24.03.2026
15:30
358
Moldova lansează Strategia națională pentru transport inteligent: trafic mai sigur și conexiuni europene până în 2040
24.03.2026
15:13
384
Ministrul Energiei, control inopinat la Stația Electrică Vulcănești: ritmul lucrărilor trebuie accelerat pentru a întări securitatea energetică a țării
24.03.2026
15:13
331
Dan Perciun promite acces echitabil la universitățile din Chișinău pentru tinerii din raioanele de est și extinderea programului „Învață în Moldova”
24.03.2026
15:06
395
Studiu IPP: rețeaua școlară din Republica Moldova trebuie reorganizată urgent pe fondul declinului demografic și al școlilor mici din mediul rural
24.03.2026
15:01
321
Agile Robots se aliază cu Google DeepMind pentru a integra modelele Gemini în roboți industriali avansați
394
Terapie modernă pentru Parkinson în stadiu avansat, introdusă la Spitalul Județean Arad, redă mobilitatea pacienților
24.03.2026
14:34
376
Bruxelles confirmă: transporturile din Republica Moldova avansează pe calea integrării europene
24.03.2026
14:28
354
AIPA alocă 65,41 milioane de lei pentru subvenții în agricultură în perioada 16-20 martie 2026
24.03.2026
14:25
415
Guvernul instituie stare de urgență energetică pentru 60 de zile după avarierea liniei Vulcănești-Isaccea
610
Banda de români care fura din bancomate în Marea Britanie, doborâtă rapid cu ajutorul inteligenței artificiale
439
Rogobete: Ambulatoriul de specialitate, „cheia succesului” pentru 70% dintre nevoile medicale ale românilor
24.03.2026
11:22
761
Și-a ucis nepoata cu dizabilități și cumnata în curtea casei din Nisporeni: 20 de ani de închisoare pentru criminalul de 49 de ani
480
Larry Fink, șeful BlackRock: inteligența artificială riscă să adâncească prăpastia dintre bogați și săraci și să alimenteze o nouă bulă pe piețele globale
24.03.2026
07:51
551
Horoscopul zilei 24.03.2026
639
SUA interzic noile routere de internet pentru consumatori fabricate în afara țării, invocând riscuri de securitate națională
724
Estée Lauder negociază o fuziune de 40 de miliarde de dolari cu grupul spaniol Puig, proprietarul Jean Paul Gaultier și Rabanne
23.03.2026
23:25
3732
R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.44
1 RON
3.96
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














