Stiri
Maia Sandu, despre înlăturarea lui Plahotniuc. ,,Pe 8 iunie 2019 am spus de la tribuna Parlamentului „dictatorul a căzut!”. Dacă uităm prin ce guvernări toxice a trecut republica noastră, riscăm să pierdem R. Moldova, din nou"
Actualitate
08.06.2025
11:56
1467
1467
Acum șase ani la Chişinău a fost învestit Guvernul condus de Maia Sandu. Şedinţa a avut loc la Parlament, şi nu la sediul Executivului. Învestirea a avut loc într-un climat puţin spus incert. S-a ajuns aici după trei zile în care Parlamentul şi preşedintele Igor Dodon, pe de o parte, şi Curtea Constituţională, de cealaltă parte, au luat decizii contradictorii. Pavel Filip, numit preşedinte preşedintele interimar de Curtea Constituţională, a convocat la rândul său o şedinţă paralelă de Guvern, cu foştii miniştri. Pavel Filip a şi anunţat atunci alegeri anticipate pe 6 septembrie.
Maia Sandu a transmis un mesaj în legătură cu evenimentul de acum șase ani.
Citește și: DISCURSUL Maiei Sandu la învestirea Guvernului: „Începând de astăzi, regimul oligarhic este în opoziție”
,,Acum șase ani am obținut o victorie împotriva fricii generalizate din societate, a mafiei care a pus control total pe instituțiile statului și a unei lipse cronice de speranță în viitor. Când pe 8 iunie 2019 am spus de la tribuna Parlamentului „dictatorul a căzut!” știam că acesta era doar începutul pe un drum lung și anevoios de curățare a statului, de modernizare și construcție a R. Moldova europene, suverane și libere", a menționat președinta Sandu.

Potrivit sursei citate, au urmat ani complicați, cu crize la nivel regional și global și un război sângeros la hotar.
,,Am comis și greșeli, am trăit supărări, dar mereu am avut grijă de oameni și de țară. Și nu aș vrea să uităm, în fața provocărilor zilnice și a problemelor curente, de unde am pornit. Și ce am reușit să obținem - statutul de țară candidată pentru aderare la UE, respect din partea țărilor lumii, pace în vremuri tulburi, libertatea de cuvânt și protest în R. Moldova, șansa reală a bunăstării. Noi ținem minte de ce am venit - n-am venit pentru aplauze, am spus-o și acum șase ani, nu suntem ideali, învățăm, dar scopul nostru a rămas același de-a lungul anilor - ca acasă să fie bine", a punctat Maia Sandu.
În același context, președinta Sandu a menționat că cei care au pierdut puterea acum șase ani vor să pună din nou stăpânire pe R. Moldova.
,,Dacă uităm prin ce guvernări toxice a trecut republica noastră, riscăm să pierdem R. Moldova, din nou, în fața unui asemenea pericol. Haideți să ne imaginăm unde am fi fost azi dacă Plahotniuc, Șor, Platon și alții ca ei erau să rămână la putere și să controleze țara în acești 6 ani.

Dragi moldoveni, să ținem minte ce am reușit împreună, cu mult curaj și demnitate, pentru a rămâne uniți pe direcția aleasă. Cu siguranță, mai avem mult de lucru, e nevoie să schimbăm viteza de dezvoltare, dar nu și direcția. R. Moldova este azi pe calea cea dreaptă", a conchis Maia Sandu.
Stiri relevante
18.12.2025
08:17
268
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
18.12.2025
08:09
281
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
18.12.2025
07:52
303
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
07:25
262
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
18.12.2025
06:38
384
Atac cu drone în portul Rostov-pe-Don: Trei persoane și-au pierdut viața în urma incidentului tragic din Marea Azov
18.12.2025
05:49
329
Blocada petrolieră impusă de Trump asupra Venezuelei provoacă creșterea prețurilor la petrol și accentuează incertitudinile pe piața globală
17.12.2025
22:36
550
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
744
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
17.12.2025
19:02
629
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
17.12.2025
19:00
497
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben

Top stiri

280

301
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
07:25
260

381

328

549

742

18:11
538
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
614
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
519
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
616
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
590
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
685
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
744
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
494
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
15:24
545
Moldova ia atitudine împotriva corupției la Conferința ONU din Qatar: Dialoguri cheie și cooperare internațională în prim-plan
17.12.2025
15:00
870
Lukașenko îndeamnă Ucraina să evite provocarea Rusiei, în timp ce Zaharova întreabă cum s-a ajuns lângă „ursul adormit”
17.12.2025
14:21
594
Fosta președintă a unei filiale a partidului „Șor” condamnată la închisoare pentru finanțare ilegală de către un grup criminal organizat
17.12.2025
13:57
696
Guvernul propune modificări esențiale în Codul urbanismului pentru a facilita înregistrarea construcțiilor și eliminarea restricțiilor temporale
17.12.2025
13:52
578
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
17.12.2025
13:46
613
Banca Europeană sprijină extinderea și modernizarea drumurilor-cheie din Moldova cu 300 milioane de euro
17.12.2025
13:38
533
Guvernul optimizează distribuirea fondurilor pentru întreținerea drumurilor naționale în 2025

Parteneri
Știri
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.91
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi