Maia Sandu așteaptă o invitație OFICIALĂ de la PUTIN, iar ulterior va decide dacă participă sau nu la SUMMITUL șefilor de stat din CSI: „Totul depinde de ordinea de zi”. Despre ce ar fi interesată șefa statului să discute cu omologul său rus
22665
noi.md Președinta Maia Sandu susține că nu a fost invitată la summitul informal al șefilor de stat din Comunitatea Statelor Independente (CSI) și din acest motiv nu va merge la Sankt Petersburg, acolo unde ar putea să se întâlnească pentru prima dată de la învestire cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.
„Nu am primit încă o invitație oficială. Dacă va fi, o voi studia și voi lua o decizie”, a declarat vineri-seară Maia Sandu, în cadrul emisiunii „Vineri cu Anatolie Golea” de la RTR-Moldova.
Șefa statului a ținut să sublinieze că nu ar merge cu orice preț la Sankt Petersburg să se întâlnească cu Putin, așa cum a sfătuit-o recent Igor Dodon.
„Totul depinde de ordinea de zi. Dacă acestea sunt probleme de cooperare economică, atunci sunt gata să discut. Dacă va fie vorba de altceva, inclusiv chestiuni legate de apărare, atunci probabil că nu”, a subliniat Maia Sandu.
În cadrul aceleiași emisiuni, șefa statului a explicat de ce R. Moldova nu este interesată să participe, în calitate de observator, la ședințele Uniunii Economice Eurasiatice.
„Problemele ce țin de cooperarea economică sunt discutate în cadrul CSI sau pe bază bilaterală. Noi suntem pentru funcționarea deplină a Acordului privind zona de liber schimb a CSI. Toate bunurile din țările CSI au acces liber pe piața moldovenească. Nici noi nu avem probleme cu exportul în statele-membre CSI, cu excepția Rusiei. Există restricții pentru mărfurile noastre din partea Rusiei”, a conchis Maia Sandu.
Revenit recent de la Moscova, socialistul Igor Dodon o îndemna pe Maia Sandu să plece în această săptămână la Sankt Petersburg, acolo unde este programat pe 28 decembrie summitul informal al șefilor de stat din CSI. Potrivit lui Dodon, Maia Sandu ar avea o oportunitate foarte mare să discute în premieră cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, inclusiv despre problema gazelor.
„Pe 28 decembrie, Vladimir Putin va organiza un summit informal cu șefii statelor CSI. Maia Sandu va face o greșeală enormă dacă nu va pleca la această întrevedere. Aș vrea să-i dau un sfat prietenesc, chiar s-o rog să lase într-o parte emoțiile și să plece la summitul de săptămâna viitoare. Coroana nu-i va cădea. Îi propun președintelui să profite de această oportunitate, să plece la Sankt Petersburg, să se întâlnească cu Putin și să discute informal despre problema gazelor. Este foarte important. Chiar dacă ei personal nu-i place acest lucru sau nu-i permit cei din Occident, trebuie s-o facă nu pentru sine, ci pentru cetățenii R. Moldova, ei își doresc aceasta”, a subliniat Dodon.
09.07.2026
10:07
03.07.2026
10:12
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
02.02.2026
12:06
27.01.2026
17:06
22.01.2026
14:40
15.12.2025
14:27
02.09.2026
14:15
02.09.2026
14:08
02.09.2026
14:05
02.09.2026
13:20
02.09.2026
13:18
02.09.2026
13:16
02.09.2026
12:59
02.09.2026
12:56
02.09.2026
12:35
02.09.2026
12:14
02.09.2026
11:44
02.09.2026
11:40
02.09.2026
11:38
02.09.2026
11:38
02.09.2026
11:28
02.09.2026
11:18
02.09.2026
01:52
02.09.2026
01:13
02.09.2026
01:11
02.09.2026
01:05
02.09.2026
00:53
02.09.2026
00:07
01.09.2026
23:35
01.09.2026
23:32
01.09.2026
22:58
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Patru dintre cele mai bune filme românești ale anului, proiectate în premieră la ZFR Chișinău 2026. Acces liber și invitați de marcă


















