Maia Sandu, ADRESARE către cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului: „R. Moldova și România își croiesc ÎMPREUNĂ soarta, ca parte a lumii libere”
2888
Președintele R. Moldova, Maia Sandu, care întreprinde o vizită la București, s-a adresat astăzi cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului de la tribuna Parlamentului României.
„Este încă o dovadă că ne bucurăm de încredere reciprocă puternică și că, în pofida timpurilor extrem de grele pentru toți, R. Moldova și România își croiesc împreună soarta, ca parte a lumii libere. Republica Moldova - în drum spre Uniunea Europeană, România - mai puternică în Uniunea Europeană”, a declarat Maia Sandu.
În cadrul vizitei de lucru efectuate astăzi la București, Maia Sandu a ținut un discurs în cadrul Conferinței internaționale „Femeile parlamentare din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”, organizată de Senatul României sub Înaltul Patronaj al Președinției române.
Legat de subiectul reprezentării femeilor în politică, șefa statului a menționat că societatea noastră sprijină implicarea femeilor în viața politică pentru că suntem europeni și avem valori europene. Astfel, 40% din Parlamentul de la Chișinău e compus din femei, iar circa 200 de femei conduc primării. „Deși, inițial, unii s-au opus cotelor de reprezentare, timpul a demonstrat importanța lor pentru a asigura oportunități egale. Însă, pe lângă legi, pentru amplificarea vocii femeilor în politică trebuie ca și partidele să aprecieze și să promoveze oamenii după merite, dezvoltând o cultură organizațională incluzivă”, a subliniat președinta Maia Sandu.
De asemenea, șefa statului a mulțumit în discursul său României pentru că ne-a fost alături ori de câte ori a fost nevoie, inclusiv acum, când ne furnizează energie electrică în cea mai gravă criză energetică, generată de războiul de la hotarele noastre.
„Un război în care rachetele rusești cad deja și pe pământul nostru, și pe care gruparea hoților din R. Moldova, împreună cu partidele proruse, ar vrea să-l folosească pentru deturnarea ordinii constituționale și a parcursului nostru european. Nu putem admite acest lucru și voi face totul pentru ca R. Moldova să fie de partea bună a istoriei, iar oamenii noștri să trăiască în pace, liberi și demni, la ei acasă”, a menționat Sandu.
Șefa statului a mai declarat că un stat democratic la hotar cu România este în beneficiul tuturor, inclusiv al Uniunii Europene. Astfel, șefa statului și-a exprimat speranța în sprijinul continuu al României pentru a ne ajuta să supraviețuim ca parte a lumii libere și pentru ca cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului să trăiască în pace și bunăstare, într-o casă comună europeană.
31.08.2026
18:39
31.08.2026
17:35
31.08.2026
16:58
31.08.2026
15:57
31.08.2026
14:30
31.08.2026
14:28
31.08.2026
14:06
31.08.2026
14:03
31.08.2026
13:25
31.08.2026
13:20
31.08.2026
18:39
31.08.2026
17:35
31.08.2026
16:58
31.08.2026
15:57
31.08.2026
14:30
31.08.2026
14:28
31.08.2026
14:06
31.08.2026
14:03
31.08.2026
13:25
31.08.2026
13:20
31.08.2026
13:18
31.08.2026
13:12
31.08.2026
12:30
31.08.2026
11:21
31.08.2026
11:13
31.08.2026
10:33
31.08.2026
09:37
31.08.2026
07:28
31.08.2026
07:24
31.08.2026
07:06
31.08.2026
02:45
31.08.2026
02:41
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
















