Maia Sandu, ADRESARE către cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului: „R. Moldova și România își croiesc ÎMPREUNĂ soarta, ca parte a lumii libere”
2717
Președintele R. Moldova, Maia Sandu, care întreprinde o vizită la București, s-a adresat astăzi cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului de la tribuna Parlamentului României.
„Este încă o dovadă că ne bucurăm de încredere reciprocă puternică și că, în pofida timpurilor extrem de grele pentru toți, R. Moldova și România își croiesc împreună soarta, ca parte a lumii libere. Republica Moldova - în drum spre Uniunea Europeană, România - mai puternică în Uniunea Europeană”, a declarat Maia Sandu.
În cadrul vizitei de lucru efectuate astăzi la București, Maia Sandu a ținut un discurs în cadrul Conferinței internaționale „Femeile parlamentare din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”, organizată de Senatul României sub Înaltul Patronaj al Președinției române.
Legat de subiectul reprezentării femeilor în politică, șefa statului a menționat că societatea noastră sprijină implicarea femeilor în viața politică pentru că suntem europeni și avem valori europene. Astfel, 40% din Parlamentul de la Chișinău e compus din femei, iar circa 200 de femei conduc primării. „Deși, inițial, unii s-au opus cotelor de reprezentare, timpul a demonstrat importanța lor pentru a asigura oportunități egale. Însă, pe lângă legi, pentru amplificarea vocii femeilor în politică trebuie ca și partidele să aprecieze și să promoveze oamenii după merite, dezvoltând o cultură organizațională incluzivă”, a subliniat președinta Maia Sandu.
De asemenea, șefa statului a mulțumit în discursul său României pentru că ne-a fost alături ori de câte ori a fost nevoie, inclusiv acum, când ne furnizează energie electrică în cea mai gravă criză energetică, generată de războiul de la hotarele noastre.
„Un război în care rachetele rusești cad deja și pe pământul nostru, și pe care gruparea hoților din R. Moldova, împreună cu partidele proruse, ar vrea să-l folosească pentru deturnarea ordinii constituționale și a parcursului nostru european. Nu putem admite acest lucru și voi face totul pentru ca R. Moldova să fie de partea bună a istoriei, iar oamenii noștri să trăiască în pace, liberi și demni, la ei acasă”, a menționat Sandu.
Șefa statului a mai declarat că un stat democratic la hotar cu România este în beneficiul tuturor, inclusiv al Uniunii Europene. Astfel, șefa statului și-a exprimat speranța în sprijinul continuu al României pentru a ne ajuta să supraviețuim ca parte a lumii libere și pentru ca cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului să trăiască în pace și bunăstare, într-o casă comună europeană.
18.12.2025
08:17
234
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
18.12.2025
08:09
239
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
18.12.2025
07:52
264
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
07:25
244
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
18.12.2025
06:38
355
Atac cu drone în portul Rostov-pe-Don: Trei persoane și-au pierdut viața în urma incidentului tragic din Marea Azov
18.12.2025
05:49
322
Blocada petrolieră impusă de Trump asupra Venezuelei provoacă creșterea prețurilor la petrol și accentuează incertitudinile pe piața globală
17.12.2025
22:36
543
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
732
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
17.12.2025
19:02
624
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
491
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
18.12.2025
08:17
268
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
18.12.2025
08:09
280
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
18.12.2025
07:52
301
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
07:25
260
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
18.12.2025
06:38
381
Atac cu drone în portul Rostov-pe-Don: Trei persoane și-au pierdut viața în urma incidentului tragic din Marea Azov
18.12.2025
05:49
328
Blocada petrolieră impusă de Trump asupra Venezuelei provoacă creșterea prețurilor la petrol și accentuează incertitudinile pe piața globală
17.12.2025
22:36
549
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
742
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
17.12.2025
19:02
629
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
497
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
538
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
614
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
519
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
616
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
590
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
685
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
744
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
494
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
15:24
545
Moldova ia atitudine împotriva corupției la Conferința ONU din Qatar: Dialoguri cheie și cooperare internațională în prim-plan
17.12.2025
15:00
870
Lukașenko îndeamnă Ucraina să evite provocarea Rusiei, în timp ce Zaharova întreabă cum s-a ajuns lângă „ursul adormit”
17.12.2025
14:21
594
Fosta președintă a unei filiale a partidului „Șor” condamnată la închisoare pentru finanțare ilegală de către un grup criminal organizat
17.12.2025
13:57
696
Guvernul propune modificări esențiale în Codul urbanismului pentru a facilita înregistrarea construcțiilor și eliminarea restricțiilor temporale
17.12.2025
13:52
578
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
17.12.2025
13:46
613
Banca Europeană sprijină extinderea și modernizarea drumurilor-cheie din Moldova cu 300 milioane de euro
17.12.2025
13:38
533
Guvernul optimizează distribuirea fondurilor pentru întreținerea drumurilor naționale în 2025
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.91
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














