11:09:40 10.02.2026
Stiri

MAIA lansează primul studiu național privind riscurile agricole, realizat cu sprijin moldo-german

Actualitate 10.02.2026 09:22 Vizualizări205
MAIA lansează primul studiu național privind riscurile agricole, realizat cu sprijin moldo-german

10 februarie 2026, Chișinău - Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) lansează, în premieră, elaborarea unui studiu complex privind managementul riscurilor agricole în Republica Moldova. Studiul va analiza în detaliu cadrul actual de gestionare a riscurilor și va formula recomandări pentru alinierea mecanismelor existente la standardele și bunele practici recunoscute la nivel european și internațional. Acesta este realizat cu sprijinul Proiectului „Dialogul Moldo-German privind Politicile în Agricultură” (APD Moldova), implementat în cadrul Programului de Cooperare Bilaterală finanțat de Ministerul Federal German pentru Agricultură, Alimentație și Identitate Regională.

Elaborarea studiului a început prin mai multe întrevederi cu expertul francez Jean Cordier, profesor al Institutului Agricol din Rennes (Franța), care evaluează cadrul curent de management al riscurilor agricole în Republica Moldova. În cadrul misiunii sunt identificate modelele optime de gestionare a riscurilor, structurate pe dezvoltarea unui instrumentar lucrativ și eficient de evaluare a riscurilor, pe identificarea și implementarea măsurilor preventive împotriva diferitelor tipuri de riscuri, precum și pe aplicarea instrumentelor de asigurare a riscurilor, în special aferente producției agricole din sectorul agricol.

Activitatea fermierilor și a întreprinderilor agroalimentare se desfășoară într-un mediu marcat de numeroase incertitudini și riscuri. Acestea pornesc de la schimbările climatice și instabilitatea financiară și ajung până la crize regionale, instabilitatea piețelor și perturbările lanțurilor de aprovizionare. Toate aceste riscuri pot afecta direct producția agricolă și veniturile fermierilor. Pot influența însă și stabilitatea pieței și a prețurilor. În același timp, impactul riscurilor se extinde asupra altor actori care depind de agricultură, precum comercianții, procesatorii și finanțatorii, ceea ce amplifică consecințele economice și sociale.

De aceea, în acest context, dezvoltarea unor mecanisme eficiente de prevenire, reducere și gestionare a riscurilor, împreună cu instrumente de sprijin pentru fermieri, devine esențială pentru consolidarea rezilienței și durabilității agriculturii moldovenești. Totodată, Republica Moldova și-a asumat angajamentul de a integra prevederile legislației Uniunii Europene în cadrul normativ național. În acest sens, Legea nr. 92/2022 transpune parțial Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind activitatea de asigurare și reasigurare. Aceasta creează premise solide pentru dezvoltarea unor instrumente moderne de management al riscurilor în agricultură și pentru modernizarea pieței de asigurări agricole.

Pe durata misiunii sale în Republica Moldova, expertul european are planificate consultări cu reprezentanții MAIA, ai Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), precum și cu specialiști ai Serviciului Hidrometeorologic de Stat și ai Serviciului Special pentru Influențe Active asupra Proceselor Hidrometeorologice. De asemenea, sunt prevăzute discuții cu companiile de asigurări active în sectorul agricol, cu asociațiile de profil și cu partenerii de dezvoltare, cum ar fi FAO și delegația Uniunii Europene, pentru a asigura o abordare coordonată și integrată a managementului riscurilor agricole.

Stiri relevante
10.02.2026 08:38 240 Horoscopul zilei 10.02.2026
Top stiri
10.02.2026 08:38 243 Horoscopul zilei 10.02.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 16.94 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte