Mai multe organizații de tineret vor primi GRANTURI în sumă de circa 7 000 000 de lei din partea Guvernului
1227
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a desemnat, prin intermediul unei comisii, proiectele câștigătoare în cadrul Programului de Granturi pentru organizațiile de tineret în anul 2019. Astfel, câștigătorii vor împărți 7 000 000 de lei alocate de Guvern.
Potrivit Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC), la concurs au fost depuse 56 de proiecte, iar 26 dintre acestea au fost declarate câștigătoare.
Principalele criterii pentru selectarea proiectelor câștigătoare au fost relevanţa proiectului conform priorităţilor stabilite în politica națională de tineret, interdependenţa dintre scop, obiective, activităţi, rezultate şi indicatori, definirea clară a obiectivelor specifice, măsurabile, abordabile, realiste şi încadrabile în timp – SMART, definirea clară a participanţilor/beneficiarilor; estimarea realistă, în concordanţă cu activităţile planificate, capacitatea de a atrage resurse, altele decât cele oferite de MECC, calitatea mecanismului de monitorizare şi evaluare a rezultatelor; consistenţa acţiunilor de promovare; durabilitatea proiectului, capacitatea de realizare și experiența organizației.
„Misiunea concursului pentru finanţarea programelor şi/sau proiectelor pentru tineret constă în asigurarea creării oportunităţilor de participare şi dezvoltare multilaterală a tinerilor în vederea participării active a acestora în viaţa economică, socială şi culturală a ţării”, precizează MECC.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
30.09.2026
23:22
30.09.2026
23:06
30.09.2026
22:42
30.09.2026
22:34
30.09.2026
22:21
30.09.2026
21:39
30.09.2026
21:10
30.09.2026
20:49
30.09.2026
20:20
30.09.2026
19:52
30.09.2026
19:43
30.09.2026
19:24
30.09.2026
18:57
30.09.2026
18:51
30.09.2026
18:46
30.09.2026
18:29
30.09.2026
18:26
30.09.2026
18:21
30.09.2026
17:40
30.09.2026
17:31
30.09.2026
17:30
30.09.2026
17:26
30.09.2026
17:22
30.09.2026
17:19
30.09.2026
17:12
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț


















