Magistratul care va judeca excluderea lui Balinschi din cursa de la Hâncești ar fi CUMĂTRU cu secretarul CEC
1729
Printre magistrații de la Curtea de Apel Chișinău, care se vor pronunța pe marginea cererii Comisiei Electorale Centrale privind anularea înregistrării în campania electorală pentru alegerile parlamentare noi din Hâncești a candidatului Partidului „ȘOR”, Vitalie Balinschi, se numără și Vladislav Clima. Drumurile acestuia se intersectează cu persoane din anturajul lui Igor Dodon, liderul informal al PSRM, scrie deschide.md.
Sursa citată menționează că magistratul Clima a intrat în vizorul presei pentru hotărâri controversate în dosare de rezonanță, precum cel cu anularea alegerilor din Chișinău sau pentru averea sa, agonisită bănuitor de rapid, din surse neclare.

Potrivit unor date, Vladislav Clima este cumătrul lui Maxim Lebedinschi, secretarul CEC, unul dintre promotorii hotărârii împotriva lui Vitalie Balinschi. Lebedinschi este, la rândul său, apropiat al actualului ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi. Ambii au lucrat la același birou de avocați - „Lebedinsky and Parteners”, se arată în materialul publicat de deschide.md.
Faptul că până a fi numit secretar al CEC, Lebedinschi a fost consilierul președintelui Igor Dodon pe domeniul juridic ne spune multe. La începutul acestui an, actualul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi i-a luat apărarea lui Clima care voia să fie promovat în funcție administrativă la CSJ.
Carieră fulminantă
Vladislav Clima este judecător din 2006, dar a înregistrat deja o carieră de succes. Creșterea carierei sale se datorează, probabil, și tatălui său, Nicolae Clima, fost judecător la CSJ și ex-președinte al CSM, fiind și unul din „pensionarii de lux” din sistemul de justiție, cu o pensie de 22 de mii de lei.
Vladislav Clima a fost vicepreședinte al Judecătoriei Ciocana, iar în februarie 2017 a fost numit de Igor Dodon în funcția de judecător la Curtea de Apel Chișinău. Magistratul a examinat câteva cazuri de rezonanță și a emis hotărâri controversate, în plus a reușit să se îmbogățească simțitor. Nu și fără ajutorul tatălui, după cum explica judecătorul.
Decizii controversate
Vladislav Clima a intrat în vizorul presei în iunie 2018. Atunci el a fost președintele completului de judecată de la Curtea de Apel Chișinău care a menținut hotărârea de anulare a alegerilor câștigate de liderul PPDA, Andrei Năstase. Peste doar un an, un alt complet de judecată, care îl avea tot pe Vladislav Clima în funcția de președinte, ia o decizie diametral opusă și îl declară pe Andrei Năstase primar al Chișinăului.
Continuarea AICI.
31.03.2026
11:09
242
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
09:38
395
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
30.03.2026
15:47
561
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
11:22
818
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
906
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:46
1617
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
632
Instituțiile de drept își intensifică acțiunile împotriva traficului de ființe umane, în contextul parcursului european al Republicii Moldova
30.03.2026
09:15
852
VIDEO // Descinderi „fulger” la o companie de închirieri auto din Chișinău. Schemă de evaziune și spălare de bani de milioane
27.03.2026
15:28
1511
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
10:40
1316
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
31.03.2026
11:09
62
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
256
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
496
ULTIMA ORĂ // O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
270
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
357
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
371
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
418
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
494
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
532
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
494
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
621
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
577
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
615
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
587
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
638
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
596
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
593
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
676
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
610
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
626
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
567
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
556
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
582
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
996
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
14:52
604
Startupul Starcloud devine unicorn cu 1,1 miliarde dolari pentru centre de date orbitale, mizând pe racheta Starship și GPU-uri Nvidia în spațiu
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
Horoscopul zilei 31.03.2026
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.65
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














