Luxul INDECENT din avionul lui Putin. Asta face diferența dintre el și Obama


Rivali duri și mereu în competiție, Vladimir Putin și Barack Obama, sunt foarte diferiți atunci când vine vorba despre utilizarea banilor publici pentru confortul lor. O publicație străină observă cât de diferite sunt gusturile și pretențiile celor doi șefi de state atunci când vine vorba despre avioane și hoteluri în care se cazează.
Președintele Rusiei este cunoscut pentru slăbiciunea sa pentru lux. În serviciul său se află cinci avioane personale „Il-96-300”, cel mai luxos dintre ele fiind construit recent.
Acesta este dotat cu o sală de ședințe mobilată cu cele mai scumpe mobile, încrustate cu aur. Până și capacul veceului din avion este aurit.
În total, parcul aviatic al lui Putin numără 59 de avioane și elicoptere.
În serviciul președintelui SUA se află doar două avioane, mult mai modeste, chiar dacă și acestea sunt dotate cu săli de ședințe, camere de odihnă și chiar săli de sport.
Când vine vorba despre hoteluri, surse din cadrul Casei Albe au declarat jurnaliștilor că Obama nu este foarte pretențios. Singurele sale condiții sunt ca numărul de hotel în care este cazat să fie dotat cu o sală de sport și să aibă acces la posturile TV de sport. De multe ori, apartamentele prezidențiale în care este cazat Obama costă 200 de dolari. E adevărat că, pentru a asigura securitatea președintelui, sunt închiriate toate camerele de la etaj.
Putin preferă însă hotelurile de lux, în care s-au cazat anterior vedete de talie mondială. De câte ori merge în Polonia, președintele rus obișnuiește să stea la un hotel în care se odihnea și Adolf Hitler.











































































