LOCUL I // Scrisoarea unei fetițe către mama ei care a abandonat-o pe când avea șapte luni: „Nu te urăsc, nici nu te învinovățesc măcar, dar totuși nu pot înțelege...”

Nicoleta Prescureanu, elevă în clasa a VII-a B la Liceul Teoretic „Nicolae Casso” din satul Chișcăreni, raionul Sângerei, a câștigat locul I la concursul național de creație literară „Scrisoare Mamei”, ediția 2018, categoria gimnaziu.

Concursul s-a desfășurat în perioada 1 decembrie 2017 – 1 martie 2018 și a fost organizat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

În scrisoarea către mama, Nicoleta scrie cu emoție despre trăirile ei, despre viața ei alături de o bunică vitregă, după ce femeia care i-a dat viață a abandonat-o la șapte luni.

Ziarul NAȚIONAL vă propune să citiți mai jos întreaga scrisoare a Nicoletei către mama ei, care a fost premiată cu 2 000 de lei:

Scrisoare mamei

Dragă mamă, uite că a sosit momentul când eu, pentru prima oară, îți voi povesti despre cei treisprezece ani din viața mea trăiți fără tine. Știu, nu am dreptul să te învinovățesc, cu toate că am făcut-o, dar nu știu dacă e posibil altfel.Știu că tu exiști pe pământ, că ai familia ta, care putea fi și a mea – a noastră!De–ai ști de câte ori mi-am amintit de tine, însă, din păcate, gândurile nu au fost întotdeauna bune. Am trăit neîntrerupt cu speranța că te voi întâlni, doar nu trăim la mii de kilometri. Regret că nu ai fost tu prima persoană pe care aveam s-o numesc mamă, că nu ai fost alături atunci când am mers la grădiniță pentru prima oară ori când am pășit pragul școlii în clasa întâi, acolo unde toți copiii erau în uniforme școlare, cu mămicile de mânuță și care le puneaughiozdanele în spate și îi conduceau pe lungul tărâm al cunoștințelor. Pe mine m-a condus bunica, care, deși e o bunică vitregă, totuși mereu a fost, este și va fi unica mea mămică pe care o cunosc.

Posibil ai vrea să întrebi de tata. El are o nouă familie, lucrează acolo unde a lucrat și pe timpurile când erați împreună, mă ajută, lucru pentru care îi sunt recunoscătoare.

Știi, fiecare zi pentru mine e o nouă speranță. Atunci când absentez o zi de la scoală, mă sperie gândul că tu vei veni să mă cauți și nu mă vei găsi.

Te-am așteptat întotdeauna la aniversările mele, crezând că vei veni neapărat și, din an în an, această dorință devenea tot mai arzătoare, dar totodată și neîmplinită. Nu știu cât de des îți amintești tu de mine, însă eu mereu sunt cu gândul la tine.

Fiecare om care mă cunoaște are o versiune proprie asupra cazului nostru, asupra vieții mele. De multe ori m-am simțit discriminată și discriminarea vine din partea celor mai apropiate și dragi persoane. Alteori, în cele mai dificile momente, mă rog lui Dumnezeu să mi te trimită măcar pe-o clipă.

Nu știu dacă am dreptate, însă mă consider vinovată pentru faptul că tu și tata v-ați despărțit. Poate am fost un copil nedorit, dar dacă exist, înseamnă că am și eu un rost pe pământ.

Am avut vise repetate când îți vedeam chipul: din ochii tăi verzi, mari, venea o chemare a sângelui care îmi străpungea sufletul; sprâncenele de un cafeniuînchis care îți modelau fața transmiteau tristețe, iar buzele uscate doreau să-misărute fruntea. Cât de mult mi-aș fi dorit să nu fie vis, ci realitate.

Aș vrea ca în momentele grele să-mi spui că va fi bine, chiar dacă adevărul e altul. Aș mai vrea ca zi de zi să mă întrebi cum a decurs ziua, cum a fost la școală, cum mă înțeleg cu colegii. Să mă mai întrebi dacă prietenesc cu vreun băiat, să fie așa cum e în familiile adevărate.

Să știi că nu te urăsc, nici nu te învinovățesc măcar, dar totuși nu pot înțelege cum ai putut să părăsești un copil, care abia începea să gângurească și să se bucure de prezența ta.

Mamă, am crescut mare. Sunt o domnișoară înaltă, frumoasă, cel puțin așa zic oamenii din preajmă. Învăț bine, colegii mă respectă, însă adeseori în sufletul meu plouă și în acele momente îmi place sa fiu singură. Atunci mă poți găsi în leagănul cel mare din parc sau, seara, la lumina unui felinar care reflectă în sufletul meu lumină.

Uneori mă gândesc că s-ar putea să ne întâlnim undeva întâmplător și că nu ne vom cunoaște, și că vom merge mai departe ca două străine.

Regret că nu tu ești una dintre cele mai bune prietene de-ale mele. Dumnezeu mi-a trimis tocmai două: Gabriela și Lucia. Ele sunt total diferite, iar eu sunt liantul lor. Găbița este frumoasă, deșteaptă, capabilă de multe lucruri bune, însă are energie în exces și face doar nebunii. Lucia e la fel de frumoasă, împreună cu ea am facut multe lucruri bune, iar restul e secret.

Consider că am un caracter dificil, uneori nici eu nu mă pot înțelege. Tata spune ca îți semăn ție, dar îți promit să fiu cea mai ascultătoare, cea mai bună.

Cel mai mult îmi doresc, și știu că voi reuși, să devin o mamă bună care va fi mereu alături de copiii ei și niciodată nu-i va părăsi și care îi va întâlni cu prânzul cald atunci când ei vor reveni de la școală. Eu îți promit și faptul că copilașii mei nu vor duce lipsă de nimic, chiar dacă îmi voi refuza mie ceva. Voi absenta de la serviciu, în schimb voi veni la toate ședințele de părinți. Îmi voi crește copiii astfel încât ei să aibă parte de o copilărie fericită.

Îmi imaginez cum ar fi întâlnirea noastră. Probabil, aș începe să plâng.

Mămico, poate încă nu ai înțeles, dar eu am nevoie de tine. Eu vreau să te văd, să te îmbrățișez, vreau să-ți povestesc multe și de toate, iar tu să-mi zici cum am fost eu în acele șapte luni de viață alături de tine.

Nici nu-ți poți imagina cât de mult vreau asta.Te aștept cu dor.

Fiica ta, Nicoleta.

Prescureanu Nicoleta, clasa a VII-a B, Liceul Teoretic ,,Nicolae Casso”, s.Chișcăreni , raionul Sângerei

Profesoară de l. și lit. română: Blașco Ana