Locuitorii din Zona de Securitate, ÎNGRIJORAȚI de ce ne-ar putea aduce aderarea la UE. Aceștia nu văd cu ochi buni REFERENDUMUL anunțat de Maia Sandu și se tem de declanșarea unui RĂZBOI la Nistru
1756
Locuitorii din raionul Dubăsari sunt sceptici vizavi de aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, fiindu-le frică de o eventuală declanșare a unui nou conflict armat la Nistru. Ei și-au exprimat temerile în cadrul unui workshop organizat de Asociația pentru Politica Externă (APE), pe 25 ianuarie, în satul Coșnița din raionul Dubăsari.
La seminar au participat reprezentanți ai consiliului raional Dubăsari, profesori din stânga Nistrului, dar și alți reprezentanți ai societății civile din Zona de Securitate. În timp ce unii participanți au declarat că UE este „un coridor de lumină” pentru R. Moldova, alții consideră că aderarea ar putea afecta relațiile republicii noastre cu Rusia și ne-ar putea arunca în pragul unui război, similar cu cel din Ucraina.
Locuitorii din Zona de Securitate spun că își amintesc conflictul armat din 1992 și trăiesc zilnic cu teamă că acesta s-ar putea repeta și că preferă neutralitatea.
Directorul executiv al CID NATO, Ion Tăbârță, le-a transmis participanților la workshop că aderarea la UE este o garanție de securitate. „Integrarea europeană a R. Moldova, pe lângă faptul că va duce la dezvoltarea economică și a infrastructurii autorităților publice locale, va crește gradul de siguranță a cetățenilor moldoveni din stânga Nistrului, pentru că întreaga regiune va avea de câștigat. Având o stabilitate socio-economică, cetățenii de acolo vor simți avantajele integrării europene a R. Moldova și, totodată, va fi un început de reintegrare a raioanelor din stânga Nistrului în componența administrativă a R. Moldova”, a afirmat Ion Tăbârță.
Și directoarea executivă a APE, Natalia Stercul, a susținut afirmațiile lui Tăbârță.
„UE ne oferă o perspectivă mai optimistă decât prietenia cu Rusia. Nimeni nu ne datorează nimic. Suntem o țară independentă. UE este partenerul nostru strategic și trebuie să ne îndeplinim angajamentele. Nu trebuie să așteptăm constant ajutor, ci să depunem eforturi pentru a îmbunătăți situația din republică”, a subliniat Stercul.
În cadrul întâlnirii au fost puse în discuție atât beneficiile integrării în UE, cât și despre referendumul privind aderarea R. Moldova la UE, care ar putea avea loc în această toamnă, odată cu alegerile prezidențiale. În context, cei prezenți la eveniment au declarat că organizarea referendumului ar fi prematură. Asta deoarece populația din R. Moldova nu ar fi încă suficient de informată atât cu privire la schimbările pe care le-ar putea aduce aderarea la UE, cât și la ce semnifică, de fapt, referendumul.
„Este puțin timp ca populația să aibă spațiu să discute, să înțeleagă argumentele, să vadă beneficiile, ca să obțină un consens conștientizat și asumat, pe care să-l expună în votul de la referendum. Referendumul este absolut necesar, dar puterea politică trebuie să ia mai multe acțiuni pentru a informa populația, pentru a livra argumente ca aceasta să ia o decizie conștient asumată. Întrucât procesul de aderare e unul continuu, iar fiecare politică are nevoie de timp pentru a aduce beneficii, perioada scurtă până la referendum nu ne dă spațiu de timp ca oamenii să înceapă să vadă beneficii din politicile condiționate de procesul de aderare”, a declarat expertul politic Mark Mazureanu.
13.08.2026
14:03
13.08.2026
13:55
13.08.2026
13:53
13.08.2026
13:48
13.08.2026
13:46
13.08.2026
13:32
13.08.2026
13:32
13.08.2026
13:21
13.08.2026
13:20
13.08.2026
13:18
13.08.2026
14:03
13.08.2026
13:55
13.08.2026
13:53
13.08.2026
13:48
13.08.2026
13:48
13.08.2026
13:46
13.08.2026
13:32
13.08.2026
13:32
13.08.2026
13:21
13.08.2026
13:20
13.08.2026
13:18
13.08.2026
12:40
13.08.2026
12:20
13.08.2026
12:19
13.08.2026
11:55
13.08.2026
11:54
13.08.2026
11:10
13.08.2026
10:53
13.08.2026
10:47
13.08.2026
10:37
13.08.2026
10:23
13.08.2026
10:06
13.08.2026
10:02
13.08.2026
09:33
13.08.2026
09:05
Mii de angajați SpaceX devin milionari după listarea record pe bursă: inginerul care își vinde treptat acțiunile de 23 de milioane de dolari
Trump, confruntare tensionată la Camp David cu şeful Pentagonului pe tema stocurilor critice de rachete şi penuriei de muniţie
Ce au descoperit cercetătorii după ce o rachetă SpaceX s-a prăbușit pe Lună
Lanț de incidente la giganții tehnologici: cum au scăpat modelele de inteligență artificială de sub control în mediile de testare
Rusia susține că a doborât 605 drone ucrainene în 20 de regiuni și Crimeea, atac masiv asupra unui centru Wildberries și în Iaroslavl


















