Locuitorii din Răscăieți, protejați în fața inundațiilor: Digul de protecție paralel albiei râului Nistru, în construcție


Locuitorii satului Răscăieți din raionul Ștefan Vodă vor fi protejați de inundații. În zonă au demarat recent lucrările de reparație și reabilitare a digului de protecție paralel albiei râului Nistru, pe o porțiune de 1,8 kilometri.
Potrivit Ministerului Mediului, proiectul urmează să fie extins în perioada anilor 2024 - 2026 pentru reabilitarea altor 18 km care vor cuprinde și perimetrul localităților Crocmaz și Tudora din același raion.
În perioada anilor 2021 - 2023, Guvernul Republicii Moldova a finalizat reabilitarea și fortificarea a 20 de km de diguri pe segmentul localităților Palanca, Olănești și Purcari, contribuind astfel la protecția locuitorilor din aceste zone împotriva riscurilor de inundații.
„Prin consolidarea acestor diguri, ne asigurăm că locuitorii de pe malul Nistrului vor putea trăi și munci în siguranță, fără teama de viitoare dezastre naturale. Este un pas important spre o infrastructură mai rezilientă și un mediu protejat pentru toți cetățenii din această zonă,” a declarat Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu.









































































