VIDEO // Ședința Parlamentului: „Tentativa puciului anticonstituțional a Partidului Democrat realizată prin intermediul Curții Constituționale și a Procuraturii Generale”, ANCHETATĂ de o comisie parlamentară
2847
UPDATE 15.20 // Cel de-al patrulea vicepreședinte al Parlamentului va fi democrata Monica Babuc.
UPDATE 15.05 // Alegerile locale generale vor avea loc pe 20 octombrie curent. Decizia a fost luată astăzi de majoritatea parlamentară.
UPDATE 14.50 // Parlamentul a decis astăzi că interimatul funcției de director al Centrului Național Anticorupție va fi asigurat de Lidia Chireoglo, vicedirectorul instituției, după ce Bogdan Zumbreanu a fost demis pe 8 iunie curent.
UPDATE 13.55 // Deputații din majoritatea parlamentară PSRM - „ACUM” a votat astăzi, în primă lectură, anularea așa-numitei legi a cetățeniei prin investiție, votată anterior de democrați și socialiști.
În baza acestei legi, președintele Igor Dodon a acordat deja cetățenia R. Moldova pentru doi cetățeni străini.
Unul dintre autorii proiectului de lege, Sergiu Litvinenco, a acuzat faptul că legea cetățeniei prin investiție a fost votată în mod netransparent și creează riscuri pentru securitatea națională a R. Moldova.
Potrivit lui Litvinenco, există riscul ca persoane cu trecut dubios din alte state să devină cetățeni ai R. Moldova sau ca cei implicați în furtul miliardului să cumpere proprietăți acasă, prin interpuși, din banii furați din sistemul bancar. Deputatul a amintit și despre criticile aduse la nivelul Parlamentului European vizavi de același sistem implementat în Malta.
„Această lege poate pune sub semnul întrebării și sistemul liberalizat de vize cu UE”, a avertizat Litvinenco.
„Cetățenia R. Moldova nu se vine, precum nu se vinde onoarea și patria”, a adăugat un alt deputat PAS, Dan Perciun.
Democratul Sergiu Sârbu a ținut să amintească faptul că această lege a fost votată inclusiv de deputații socialiști și a întrebat ce se va întâmpla cu cetățenii străini care deja au obținut cetățenia R. Moldova în baza legii respective.
Autorul inițiativei a răspuns că cele două cazuri de acordare a cetățeniei vor fi examinate și, dacă persoanele respective nu prezintă pericol la adresa securității R. Moldova, își vor păstra pașapoartele moldovenești.
UPDATE 13.12 // Deputații și-au anulat votul dat astăzi, mai devreme, pentru componența numerică a Comisiei de anchetă pentru „elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa puciului anticonstituțional a Partidului Democrat realizată prin intermediul Curții Constituționale și a Procuraturii Generale”.
Ulterior, deputații au extins numărul de membri ai acestei comisii până la 9. Socialiștii i-au delegat în comisie pe Vladimir Țurcan, Grigore Novac și Victor Gaiciuc, PAS - pe Mihai Popșoi, iar PPDA - pe Dinu Plângău. Democrații nu au vrut să participe la proces, iar Partidul „Șor” nu a fost la ședința Parlamentului.
UPDATE // Deputatul Octavian Țâcu a atras atenția asupra faptului că patru membri ai unei comisii, dintre care unul este șef, al doilea adjunct și al treilea secretar „nu este serios”. El a propus majorarea numărului de membri până la 9. Spicherul Zinaida Greceanîi a dictat o pauză până la ora 13.00 pentru a clarifica această situație și a reveni la vot.
UPDATE // Comisia ar urma să aibă șapte membri. Deocamdată, doar socialiștii și Blocul „ACUM” și-au delegat reprezentanți, democrații refuzând s-o facă, iar Partidul „Șor” nu a venit la ședința de astăzi. Astfel, din componența comisiei fac parte socialiștii Vladimir Țurcan și Grigore Novac, Mihai Popșoi de la PAS și Dinu Plângău de la PPDA. Doi membri erau rezervați pentru PD și unul pentru Partidul „Șor”. Președintele comisiei a fost propus Vladimir Țurcan, vicepreședinte Mihai Popșoi și secretar Dinu Plângău.
UPDATE // Parlamentul crează o Comisie de anchetă pentru „elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa puciului anticonstituțional a Partidului Democrat realizată prin intermediul Curții Constituționale și a Procuraturii Generale”.
Potrivit deputatului PAS, Sergiu Litvinenco, deputații vor să afle cronologia evenimentelor din 7 - 14 iunie curent de la Curtea Cnstituțională, când magistrații au decis că Guvernul urma să fie învestit până pe 7 iunie, la 90 de zile de alegerile parlamentare, după care l-a suspendat din funcție pe șeful statului Igor Dodon ca premierul Pavel Filip să poată dizolva Parlamentul și să stabilească data alegerilor anticipate. Ulterior, CC a anulat toate deciziile aprobate de majoritatea parlamentară PSRM - „ACUM”.
Abia după ce Partidul Democrat a anunțat că pleacă în opoziție, CC și-a anulat aceste decizii.
„Mi s-a creat impresia că stăteau șase judecători, se uitau la televizor și emiteau hotărâri. Avem dubii rezonabile că aceste hotărâri erau emise la sediul PD”, a spus Sergiu Litvinenco, adâugând că această comisie urmează să răspundă la întrebarea: „Ce s-a întâmplat în acea săptămână în mod cronologic”.
De asemenea, comisia ar urma să clarifice dacă, în noaptea de 7 iunie, Procuratura Generală ar fi emis „60 de solicitări de arestare” și judecătorii ar fi emis tot atâtea mandate de arest, inclusiv pe numele deputaților socialiști și din Blocul „ACUM”.
Deputatul democrat, Vlad Cebotari, a citit definiția cuvântului „puci” și a întrebat „unde ați văzut grup militar și acte de violență”? Potrivit lui Cebotari, pe 7 iunie, vineri, CC a activat „în mod obișnuit”, în acea zi Guvernul Filip era legal, iar ceea ce a urmat pe 8 și 9 iunie ar fi fost „un pas logic” la ceea ce a urmat. „Ce vreți Dvs. să investigați?”, a întrebat democratul.
Mai mulți deputați ai Blocului „ACUM” au amintit acțiunile din timpul crizei politice, inclusiv așa-zisa alertă cu bombă la Parlament, stingerea intenționată a energiei electrice în sala de ședințe a Parlamentului când se forma coaliția majoritară etc. și au îndemnat democrații să stea în opoziție. „Săptămâna trecută a avut loc cu atevărat o tentativă de puci constituțional. Această comisie are menirea de face ca asemenea lucruri să nu se mai întâmple pe viitor”, a declarat Mihai Popșoi.
Președintele de onoare al democraților, Dumitru Diacov, a îndemnat noua guvernare să fie „calmă”, să evite greșelile din trecut, să construiască instituții „ca în Marea Britanie”, nu „să implicăm țara în război”, fiindcă „Guvernul are de rezolvat o mie și una de probleme”.
Comisia de anchetă va prezenta Parlamentului, în termen de 60 de zile, raportul cu privire circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa puciului anticonstituțional a Partidului Democrat realizată prin intermediul Curții Constituționale și a Procuraturii Generale.
UPDATE // Serviciul de Informații și Securitate (SIS) trece, prin votul deputaților PSRM și „ACUM”, în subordinea președintelui Igor Dodon. Socialistul Vasile Bolea a declarat astăzi în Parlament că, în 2016, Legislativul anterior a redus substanțial atribuțiile șefului statului în domeniul apărării și securității și Igor Dodon nu a mai putut coordona activitatea SIS, numi sau demite șeful acestei instituții.
Astfel, șeful SIS ar urma să fie numit de Parlament, la propunerea șefului statului.
Deputatul democrat Alexandru Jizdan s-a adresat deputaților din Blocul „ACUM”, după ce colegul său Vlad Cebotari a amintit despre finanțarea PSRM de către Rusia: „Dvs. înțelegeți că aceasta este o tentativă de a transforma SIS într-o filială a serviciilor secrete străine?”. Spicherul Zinaida Greceanîi a replicat că luările de cuvânt sunt permise după examinarea proiectului de lege.
Proiectul a fost votat în prima lectură de către majoritatea deputaților prezenți la ședința de astăzi.
Mai multe detalii AICI.
UPDATE // Votul asupra proiectului de lege care prevede modificarea Codului Electoral a fost amânat, după ce socialistul Adrian Lebedinschi a declarat că un amendament de-al său nu a fost luat în seamă.

UPDATE // Proiectul privind trecerea Serviciului Pază și Protecție de Stat în subrdinea șefului statului, votat de Parlament.


UPDATE // Propunerea democraților de a crea o comisie parlamentară de anchetă care să investigheze finanțările din exterior pentru activitatea unor partide politice din R. Moldova a fost respinsă în ședința de astăzi a Parlamentului.
Inițiativa a fost sonorizată de deputatul democrat Vlad Cebotari care a spus că „asemenea acțiuni nu pot fi neglijate”, fiindcă încalcă prevederi din Codul Electoral și cad sub incidența Codului Penal.
„Este foarte important ceea ce ați spus dumneavoastră, numai că noi în Parlament nu trebuie să muncim pe baza speculațiilor din presă”, a declarat președinta Parlamentului, socialista Zinaida Greceanîi.
În favoarea acestei propuneri au votat doar 26 de deputați democrați.
UPDATE // Democrații propun votul în lectură finală pentru proiectul care prevede acordarea a câte 200 de lei lunar pentru toși copiii, până la vârsta de 18 ani, votat în prima lectură pe 7 februarie curent. Propunerea nu a fost acceptată, fiindcă nu are avizul Guvernului și nu a fost discutată în comisiile parlamentare de profil.
UPDATE // Președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Democrat, Pavel Filip, a anunțat că vicepreședintele acesteia va fi deputatul Dumitru Diacov, iar secretar - Sergiu Sârbu. De asemenea, Filip și Sârbu vor fi membri ai Biroului Permanent al Parlamentului.
UPDATE // La ședința de astăzi participă 88 de deputați. Nu au venit în Parlament Vlad Plahotniuc, Andrian Candu, Constantin Botnari, Ion Groza și deputații din Partidul „Șor”.
***
Parlamentul se întrunește în ședință, iar pe ordinea de zi sunt anunțate zece chestiuni, printre care trecerea Serviciului Pază și Protecție de Stat (SPPS) în subordinea președintelui R. Moldova și modificarea Codului Electoral pentru ca membrii Comisiei Electorale Centrale să poată fi demiși pentru „fapte incompatibile cu calitatea pe care o au”.
De asemenea, în ședința de astăzi deputații ar putea numi data alegerilor locale generale.
Legislativul va discuta și proiectul de hotărâre cu privire la constituirea Comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizărilor proprietății publice, începând cu anul 2013.
Totodată, va fi examinat proiectul de hotărâre cu privire la constituirea Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa puciului anticonstituțional a Partidului Democrat realizată prin intermediul Curții Constituționale și a Procuraturii Generale.
Aceasta ar putea fi prima ședință de Parlament de după declanșarea crizei politice la care vor participa și deputații democrați, cei ai Partidului „Șor” și independenții.


12.12.2025
13:28
901
Maia Sandu în Cipru: Republica Moldova pregătită să-și consolideze parcursul european sub Președinția Cipriotă a Consiliului UE
11.12.2025
12:20
1318
Avertisment de ULTIMĂ ORĂ al serviciilor secrete ucrainene: Rusia creează o armată de DRONE în Transnistria, care urmează să fie folosită ca trambulină împotriva Ucrainei și destabilizarea R. Moldova
1199
Maia Sandu în vizită oficială în Cipru: Discuții cruciale pentru aderarea Moldovei la UE și extinderea cooperării bilaterale
10.12.2025
17:26
1647
MARTORI // Soarta lui Dodon, în mâinile lui Plahotniuc și Iaralov. Socialistul poate ajunge la PUȘCĂRIE în dosarul „kuliok”
10.12.2025
16:39
1575
DOC // Funcție NOUĂ pentru fostul premier Dorin Recean. Maia Sandu a semnat DECRETUL
10.12.2025
14:16
1523
SONDAJ // PAS pe PRIMUL loc în preferințele moldovenilor la peste două luni după alegerile parlamentare. „Aternativa” lui Ceban, Tkaciuk, Chicu și Stoianoglo, DEPĂȘITĂ de formațiunea lui Vasile Costiuc
1954
Maia Sandu îndeamnă la solidaritate între presă și instituții pentru apărarea democrației în fața manipulării
04.12.2025
19:57
2282
Maia Sandu discută cu eurodeputații despre drumul european al Republicii Moldova și sprijinul de 1,9 miliarde de euro pentru economie
2426
Maia Sandu discută parteneriate strategice cu media internațională pentru a combate dezinformarea în Republica Moldova
03.12.2025
17:30
1953
Maia Sandu a primit scrisorile de acreditare de la noi ambasadori ai Chinei și altor șase țări
14.12.2025
10:02
416
Pierderi uriașe pentru Rusia: peste un milion de soldați și mii de echipamente distruse în Ucraina
14.12.2025
08:34
395
Horoscopul zilei 14.12.2025
14.12.2025
06:37
469
Autoritățile din Germania au dejucat un atentat terorist plănuit pentru un târg de Crăciun din Bavaria
14.12.2025
05:47
532
Zelenski se întâlnește la Berlin cu lideri ai SUA și UE pentru a discuta despre viitorul păcii în Ucraina
14.12.2025
01:51
508
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
13.12.2025
20:47
727
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
13.12.2025
20:28
745
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
13.12.2025
19:57
592
Ales Bialiaţki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, eliberat din închisoare în urma negocierilor internaționale cu regimul Lukaşenko
13.12.2025
19:01
563
Alertă cu bombă la frontiera Moldovei: Trenul București-Kiev vizat, măsuri de securitate activate în Otaci
13.12.2025
16:49
777
Erdogan și Putin discută despre pacea între Ucraina și Rusia și își doresc implicarea SUA în soluționarea conflictului
13.12.2025
16:45
657
SUA ridică sancțiunile pentru potasa din Belarus, Minsk eliberează zeci de deținuți politici după negocieri cu Donald Trump
13.12.2025
16:37
660
Statele Unite ridică sancțiunile asupra potasei din Belarus după eliberarea a 123 de deținuți politici, inclusiv laureatul Nobel Ales Bialiațki
13.12.2025
16:00
648
Germania sprijină Polonia cu soldați pentru fortificarea frontierei estice în fața amenințării rusești
13.12.2025
14:48
848
Viitorul prim-ministru ceh, Andrej Babis, respinge sprijinul financiar pentru Ucraina și cere alternative Comisiei Europene
13.12.2025
13:22
710
Orașul Odesa și regiunea înconjurătoare, paralizate de pene de curent după un atac rusesc semnificativ asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
13.12.2025
08:33
712
Horoscopul zilei 13.12.2025
13.12.2025
07:28
810
Administrația Biden a întrerupt temporar schimbul de informații cu Israel din cauza conflictului din Gaza
13.12.2025
01:58
924
UE îngheață activele rusești pe termen nelimitat pentru sprijinirea Ucrainei: Planul de 165 miliarde de euro și acordul cu Belgia în prim-plan
13.12.2025
01:35
1008
Rusia lovește porturile Odesa și Ciornomorsk: Trei nave turcești avariate în urma atacului
13.12.2025
00:02
965
Zelenski vizitează Kupiansk după recucerirea unor părți strategice de către forțele ucrainene
12.12.2025
23:05
942
Atac ucrainean asupra unei rafinării de petrol din Rusia provoacă suspendarea producției la Slavneft-YANOS
12.12.2025
23:01
918
Ucraina intensifică atacurile asupra platformelor petroliere rusești din Marea Caspică, perturbând producția Moscovei
12.12.2025
22:30
1018
Tunel secret la granița Belarus-Polonia: 180 de imigranți trec pe neașteptate granița în Polonia
12.12.2025
22:01
829
Cipru promite sprijin decisiv pentru aderarea Moldovei la UE pe durata președinției Consiliului European
12.12.2025
20:22
934
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.94
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














