VIDEO // Poliția NUMĂRĂ, unul câte unul, ziarele electorale ale lui Igor Dodon, CONFISCATE de la tipografia de stat: Candidatul și staff-ul său electoral, prinși cu MINCIUNA
1855
UPDATE // Șeful grupului care anchetează acest caz a anunțat că, după numărarea ziarelor confiscate, poliția urmează să ia o decizie pe care o va face publică ulterior.

UPDATE // Deputații din opoziție au cerut polițiștilor să ridice și ziarele de la sediul staff-ului de campanie al lui Igor Dodon.
UPDATE // Deputatul Lilian Carp a numărat la fața locului 215 pachete a câte 400 de ziare, așa cum spune poliția, ceea ce înseamnă deja 86 de mii de exemplare de ziare electorale în favoarea lui Igor Dodon, deși cifra oficială anunțată este de 55 de mii. Carp susține însă că fiecare „ziar” numărat de poliție ar fi de fapt două, fiindcă sunt puse unul în altul, fiecare dintre ele având căsuță tehnică aparte unde e trecut și tirajul. Astfel, numărul exemplarelor care a ajuns la poliție ar fi de 172 de mii, fără a lua în calcul ziarele de la sediul socialiștilor și altele care au fost deja distribuite.
UPDATE // Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, a făcut publică o fotografie cu ziarele electorale ale lui Igor Dodon, suprinse ieri-dimineață în depozitorul tipografiei „Universul”. Peste trei ore, grămada aproape că dispăruse.
„O poză cu ziarele socialiștilor tipărite la „Universul” de ieri la ora 9.15. Ceea ce am văzut și numărat ieri este doar o mică parte, or ei au reușit fie să le încarce în transport, fie să le mute cu locul. Ce ziceți, sunt un million aici sau peste un milion? Pe fiecare din ele scrie că tirajul e de 55 de mii…”, a specificat Litvinenco.
************************
Reprezentanții Poliției, numără, în prezența deputaților Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și ai Partidului Socialiștilor, ziarele electorale în favoarea candidatului Igor Dodon la funcția de președinte, confiscate miercuri din depozitul tipografiei de stat „Universul”.
Deputații PAS care au semnalat cazul și au chemat oamenii legii să investigheze o eventuală fraudă electorală susțin că tirajul declarat oficial este de 55 000, în timp ce cantitatea reală de exemplare ar fi mult mai mare.
Atunci când deputații au mers la tipografia de stat, care nu este indicată pe ziarele electorale ale lui Dodon, angajații au oprit procesul tehnologic și au părăsit locurile de muncă.
De cealaltă parte, staff-ul electoral al lui Igor Dodon susține că totul este „legal” și că toate cheltuielile legate de tipărirea ziarelor au fost declarate oficial.
14.02.2026
16:23
312
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
357
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
486
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
347
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
482
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
504
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
475
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
540
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
404
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
482
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
16:23
94
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
301
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
430
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
321
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
432
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
457
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
453
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
515
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
383
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
460
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
446
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
512
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
551
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
495
Horoscopul zilei 14.02.2026
14.02.2026
07:38
556
Zelenski, discuții la München cu Reza Pahlavi despre sprijin pentru poporul iranian și sancțiuni împotriva regimului de la Teheran
14.02.2026
06:46
488
Armata SUA își pregătește strategia pentru o campanie militară de durată împotriva Iranului
14.02.2026
06:25
540
Negocieri paralele la Geneva: Iran dimineața, Ucraina după-amiaza, cu participarea lui Jared Kushner și a emisarului Steve Witkoff
13.02.2026
22:10
671
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
13.02.2026
21:41
847
Atac cu cuțit la Arcul de Triumf: un jandarm îl împușcă grav pe agresor, Parchetul Antiterorist deschide anchetă
13.02.2026
21:09
645
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
13.02.2026
20:51
636
China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina și susține negocierile de pace de la Geneva
13.02.2026
20:30
701
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
13.02.2026
19:12
716
Kaja Kallas avertizează: Consiliul de Securitate este depășit, ONU nu mai reflectă realitatea actualei ordini mondiale
741
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
13.02.2026
18:12
637
Solidarity Fund sprijină modernizarea agriculturii și dezvoltarea sistemelor informaționale SIPA și AKIS în Republica Moldova
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














