VIDEO // Klaus Iohannis, întâlnit cu pâine și sare în R. Moldova: „Trăiască, trăiască, trăiască și-nflorească/ Moldova, Ardealul și Țara Românească!”
3108
ACTUALIZARE 15.13 // România a fost alături de R. Moldova de la declararea independenței, a făcut investiții strategice în stânga Prutului, ajutându-ne să ne consolidăm independența, și tot România ne poate ajuta să ne „ancorăm ferm” în spațiul european, susține președintele R. Moldova, Maia Sandu.
Șeful statului a salutat astăzi vizita de la Chișinău a președintelui României, Klaus Iohannis, după mai mulți ani de „îngheț la nivelul cel mai înalt dintre cele două state”.
„Mă bucur că, începând cu ziua de astăzi, R. Moldova și România reintră într-o interacțiune firească, frățească și deschisă. În aceste zile, R. Moldova pășește într-o nouă etapă atât pe plan intern, cât și pe dimensiunea politicii externe, o etapă a ieșirii din izolare internațională și de conexiune la spațiul european, la vecinii și partenerii noștri strategici și, bineînțeles, o etapă de relansare a parteneriatului nostru strategic pentru integrarea europeană. O spun cu toată încrederea, astăzi pornim o nouă etapă în cooperarea bilaterală, o prietenie la nivel înalt între R. Moldova și România, care va aduce beneficii cetățenilor ambelor state și va contribui la construirea unui viitor mai bun”, a afirmat Maia Sandu în debutul conferinței de presă pe care a susținut-o alături de Klaus Iohannis, primul șef de stat care vine la Chișinău după învestirea sa în funcția de președinte al R. Moldova.
Mai multe declarații ale Maiei Sandu citiți AICI.
ACTUALIZARE 13.53 // Președintele R. Moldova, Maia Sandu, și președintele României, Klaus Iohannis, au semnat astăzi la Chișinău o declarație comună, prin care au reafirmat „caracterul special al relației bilaterale bazate pe comunitatea de limbă, cultură și istorie”.
România s-a angajat să rămână cel mai sincer susținător al cetățenilor R. Moldova, iar Chișinăul a subliniat „angajamentul pentru continuarea implementării proiectelor de cooperare derulate cu România, inclusiv și mai ales a proiectelor strategice de interconectare și a proiectelor din domeniul infrastructurii”.
Textul integral al Declației AICI.
ACTUALIZARE 13.33 // Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat astăzi, în cadrul vizitei pe care o efectuează la Chișinău, un nou pachet de sprijin pentru cetățenii R. Moldova acordat de către autoritățile de la București.
Mai exact, este vorba despre extinderea valabilității acordului care prevede acordarea unui grant în valoare de 100 de milioane de euro pentru R. Moldova, trimiterea la Chișinău a 200 de mii de doze anti-COVID-19, procurate de România în cadrul mecanismului comun al UE, donarea de medicamente și echipamente medicale pentru tratamentul pacienților infectați cu noul coronavirus.
De asemenea, România va sprijini agricultorii moldoveni cu 6 000 de tone de motorină, va acorda granturi în sumă de 250 de mii de euro pentru societatea civilă și mass-media din R. Moldova, dar și asistență privind reformarea justiției și combaterea corupției.
Vedeți AICI mai multe detalii.
ACTUALIZARE ora 11.40 // Președintele României, Klaus Iohannis, a ajuns la Președinția R. Moldova către ora 11.30 și a fost întâmpinat de noul șef de stat de la Chișinău, Maia Sandu.
După ce au salutat Garda de Onoare și delegațiile administrațiilor prezidențiale de pe ambele maluri ale Prutului, cei doi șefi de state românești au mers să discute tete-a-tete, după care vor face declarații de presă.

Ceremonia de întâmpinare a președintelui României a fost urmărită, de după gardul Președinției, de către zeci de unioniști care scandau „Trăiască, trăiască, trăiască și-nflorească / Moldova, Ardealul și Țara Românească!”, „Unire!” și „România n-a avut graniță la Prut!”.
Președintele Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi, a anunțat că a pregătit o scrisoare pentru președintele Iohannis, care conține „șase puncte” menite să apropie cele două maluri de Prut, printre acestea numărându-se organizarea unor ședințe comune de guverne și parlamente ale României și R. Moldova, dar și stabilirea următorului proiect de țară al României cu obiectivul de a reuni teritoriile românești.
Președintele României, Klaus Iohannis, întreprinde astăzi, 29 decembrie, o vizită oficială în R. Moldova, la invitația Maiei Sandu. Președintele Iohannis va fi primit de către Maia Sandu la Președinție, începând cu ora 11.30. După o întrevedere tete-a-tete, cei doi oficiali vor face declarații de presă.
În cadrul întrevederii urmează să fie abordate aspecte concrete referitoare la sprijinul României pentru cetăţenii R. Moldova, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19 şi pentru susţinerea dezvoltării economice şi sociale a R. Moldova, potrivit unui comunicat al Președinției României.
Totodată, cei doi preşedinţi urmează să adopte o Declaraţie comună prin care se urmăreşte consolidarea parteneriatului strategic bilateral, reafirmând relaţia specială dintre Bucureşti şi Chişinău la aniversarea, în 2020, a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a R. Moldova, precum şi angajamentul R. Moldova de a urma parcursul european şi de a implementa reformele democratice necesare în acest sens.
Unioniștii din R. Moldova au anunțat că vor veni și ei la Președinție pentru a-l întâmpina cu daruri pe președintele României - harta României Mari, însoțită de o scrisoare deschisă adresată șefului statului român.
Potrivit liderului Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi, scrisoarea publică adresată oficialului român va conține un mesaj de recunoștință pentru numeroasele investiții și ajutoare de la București pentru dezvoltarea Republicii Moldova, cum ar fi renovarea grădinițelor, donația de microbuze școlare, renovarea mai multor instituții culturale, lotul semnificativ de ajutoare pentru combaterea pandemiei COVID-19 etc. Totodată, unioniștii vor veni și cu o serie de revendicări, printre care crearea unui Minister al Reîntregirii, responsabil de relația cu Republica Moldova, dar și anularea interdicției aplicată cetățeanului român, George Simion, actual deputat în Parlamentul României.
Președintele României este primul șef de stat care vine în R. Moldova după preluarea mandatului de șef al statului de către Maia Sandu. Klaus Iohannis a venit ultima dată la Chișinău acum cinci ani, fiind decorat cu „Ordinul Republicii” de către președintele de atunci, Nicolae Timofti.
02.02.2026
12:06
3606
Președinta Maia Sandu, nominalizată la Premiul Nobel pentru PACE de către liderul unui partid din Norvegia: „Este în prima linie a apărării democrației în Europa, duce o luptă pentru noi toți”
22.01.2026
14:40
2316
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
25.09.2025
11:11
2999
Maia Sandu, despre EXTRĂDAREA lui Plahotniuc: „Dodon a avut o relație cu Plahotniuc, Voronin a avut o relație cu el, toți au avut... Dacă vin la putere prin banii aruncați de Rusia, o să-l țină pe Plahotniuc la închisoare? Nu”
09.09.2025
13:32
1402
VIDEO // Maia Sandu, ovaționată în PE după un discurs EMOȚIONANT: „Drumul nostru european nu este doar despre valori - este despre SUPRAVIEȚUIRE. Kremlinul vrea să captureze R. Moldova prin intermediul urnelor de vot”
01.08.2025
10:57
2136
Dodon a început campania de LUSTRUIRE a imaginii lui Plahotniuc? „Nu vor ei să-l aducă acasă, pentru că el e un PERICOL pentru PAS și Maia Sandu. Plahotniuc poate să povestească despre furtul miliardului...”
30.07.2025
14:38
3922
Cu musca pe căciulă? „Proeuropeanul” Ceban a reacționat la AVERTISMENTELE Maiei Sandu cu privire „vehiculele politice” finanțate de Kremlin cu sute de milioane de euro și imixtiunea Rusiei în alegerile parlamentare: „Vor să-mi interzică să candidez”
30.07.2025
12:09
3836
Dodon a sărit ca ars, după ce Maia Sandu a avertizat în privința IMIXTIUNII Rusiei în alegerile parlamentare, dar și despre sutele de MILIOANE de euro investite de ruși în diferite partide și blocuri: „Instituie în R. Moldova crima gândirii”
30.07.2025
11:17
2045
VIDEO // Kremlinul pregătește un ASALT fără precedent asupra R. Moldova. „Doar prin criptomonede sunt planifică finanțări de circa 100 de MILIOANE de euro. „Investește în mai multe vehicule politice pentru a-și băga oamenii în următorul Parlament”
29.01.2025
15:14
2263
Mesaj de la Berlin pentru Chișinău. Olaf Scholz: „Germania va continua să susțină R. Moldova în fața amenințărilor rusești, indiferent de rezultatul alegerilor pentru Bundestag”
29.10.2024
16:59
3587
VIDEO // Dodon ARUNCĂ în aer „proeuropenismul” lui Stoianoglo, care îi cerea Maiei Sandu „garantarea ireversibilității cursului de integrare europeană a R. Moldova”: „Referendumul este ilegal... Credeți că nu se poate organiza un alt referendum?”
16.03.2026
23:55
49
Warren cere explicații Pentagonului pentru accesul acordat inteligenței artificiale Grok la rețele militare clasificate
245
Adolescente dau în judecată xAI a lui Musk, acuzând Grok că a generat imagini pornografice cu ele
16.03.2026
23:03
239
Nvidia lansează DLSS 5, tehnologie AI care crește fotorealismul în jocuri și promite aplicații dincolo de gaming
16.03.2026
22:54
193
Apple își consolidează ecosistemul de editare video: achiziționează MotionVFX pentru a întări Final Cut Pro și Creator Studio
16.03.2026
22:42
267
xAI, compania lui Elon Musk, dată în judecată pentru imagini sexualizate cu minori generate de Grok
16.03.2026
21:53
266
Nvidia lansează DLSS 5, tehnologia cu inteligență artificială care duce realismul jocurilor video la un nou nivel și promite aplicații în afara gamingului
16.03.2026
21:02
309
Vreme mai blândă și cer mai senin în Republica Moldova, marți, 17 martie 2026
16.03.2026
20:29
371
Britannica și Merriam-Webster dau în judecată OpenAI pentru „încălcare masivă a drepturilor de autor”
16.03.2026
19:00
389
Shopify pariază pe „agentic shopping”: asistenți AI personali care promit să schimbe regulile comerțului online
16.03.2026
18:56
441
Dorin Junghietu, la Bruxelles: Integrarea Moldovei în piața energetică a UE și solidaritatea europeană, piloni ai securității regionale
16.03.2026
17:39
392
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a Profilului „Sport” din învățământul liceal
400
Centru modern pentru tinerii cu adicții deschis la București. Ministrul Sănătății promite program național de combatere a dependențelor
16.03.2026
17:22
404
Discursul lui Jensen Huang deschide GTC 2026: ce anunțuri pregătește Nvidia pentru viitorul AI și al noilor cipuri
16.03.2026
17:20
636
Rușii, tot mai IZOLAȚI și cu pumnul în gură. Decizia care ar arunca Rusia în epoca de piatră: „Altă lume nu avem pentru voi”
16.03.2026
15:41
678
„Partenerul strategic” Rusia OTRĂVEȘTE Nistrul și poate lăsa cetățenii R. Moldova fără principala sursă de APĂ. Marta Kos: „UE este pregătită să ofere sprijin prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE”
16.03.2026
15:10
497
MAIA a premiat 13 inovații agricole la concursul „Util pentru Moldova” 2026 în cadrul expoziției Moldagrotech
16.03.2026
14:49
486
Tâlhărie de peste 100 000 de lei la Bălți: bărbat arestat preventiv după ce a agresat o vânzătoare cu clești metalici
16.03.2026
14:44
475
MEC publică calendarul admiterii la liceu pentru sesiunea 2026, cu două etape de concurs în iulie și august
16.03.2026
14:43
453
MEC lansează consultări publice pentru Concepția disciplinei „Arta teatrală” în licee
16.03.2026
14:43
595
Prutul nu ne desparte, ne UNEȘTE: Iașul sare în ajutorul Bălțiului în plină criză a apei
16.03.2026
13:01
619
Doi bărbați din Briceni, arestați preventiv 30 de zile pentru omorul prin împușcare al unui consătean și abandonarea cadavrului lângă cimitir
16.03.2026
12:15
567
O nou scumpire a carburanților. Prețul MOTORINEI crește cu aproape un leu și l-a depășit pe cel al benzinei. Vezi AICI benzinăriile la care te poți alimenta cu diesel
16.03.2026
12:03
647
Trafic de influență la redobândirea cetățeniei române: peste 20 de percheziții PA și CNA, administratoarea unui SRL și un angajat al Consulatului României la Cahul, reținuți
16.03.2026
11:47
507
Înscrierea în clasa I pentru anul de studii 2026-2027 începe la 1 aprilie și se va desfășura în două etape
16.03.2026
11:30
529
Decada „Memoriei și Recunoștinței” la Hîncești: lecții despre războiul din 1992, deportări și represiunile sovietice pentru o societate cu viitor european
Warren cere explicații Pentagonului pentru accesul acordat inteligenței artificiale Grok la rețele militare clasificate
Nvidia lansează DLSS 5, tehnologie AI care crește fotorealismul în jocuri și promite aplicații dincolo de gaming
Apple își consolidează ecosistemul de editare video: achiziționează MotionVFX pentru a întări Final Cut Pro și Creator Studio
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.47
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














