VIDEO // Ministrul Apărării, la ședința Comitetului național pentru problemele veteranilor de război: „Se vede o tentă politică, asta e indiscutabil”, la protestele combatanților din PMAN
1564
Ministrul Apărării, Victor Gaiciuc, susține că protestul veteranilor din centrul Chișinăului are „tentă politică”.
„Se vede o tentă politică, asta e indiscutabil”, a comentat ministrul astăzi, în cadrul ședinței Comitetului național pentru problemele veteranilor de război, organizată rapid, în timp ce sute de veterani ai războiului de pe Nistru protestau în centrul Chișinăului.
Unul dintre membrii acestui comitet, combatantul Anatolie Bâzgu, a declarat că-i cunoaște pe unii dintre cei care protestează în PMAN, dar crede că e vorba de o lipsă de comunicare, arătându-se sigur că deciziile luate de aceastră structură creată acum o lună de Guvern „vor fi îndeplinite”.
Bâzgu a condamnat protestul camarazilor săi, spunând că el „nu și-a permis niciodată” să organizeze proteste pe 2 martie, „în această zi sfântă”.
Gaiciuc a anunțat că veteranii de război care nu au locuri de muncă vor fi asugurați medical de către stat de la 1 aprilie curent, iar văduvele de război vor primi, de la 1 iulie, câte 250 de lei în plus, până la 500 de lei lunar.
**************************
Reprezentanții Comitetului național pentru problemele veteranilor de război se întrunesc într-o ședință, chiar în momentul în care veteranii protestează în Piața Marii Adunări Naționale și cer o întrevedere cu premierul Ion Chicu pe care nu o pot obține încă de dimineață.
CITIȚI și LIVE VIDEO, LIVE TEXT // Ușile de la Guvern, SPARTE cu BUZDUGANUL de către VETERANI! Circulația rutieră, BLOCATĂ în centrul Chișinăului: „Nu ne retragem până nu-i Dodon la pușcărie”
Ședința are loc la Casa Armatei de pe str. Tighina, fără reprezentanții protestatarilor, iar în capul mesei stă ministrul Apărării, Victor Gaiciuc.
În centrul capitalei, veteranii cataloghează această acțiune a autorităților drept „provocare”: „Să vină ei aici, noi nu mergem încolo, ei atâta și așteaptă. Noi nu cedăm!”.
20.12.2025
21:06
427
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:25
477
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
15:08
682
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
19.12.2025
20:34
1036
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
806
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
16:41
882
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
694
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
12:03
742
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
18.12.2025
20:52
929
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
18:01
780
Programul „Investim în directori” catalizează transformarea managerială în educație: concluzii și perspective de viitor
20.12.2025
21:06
416
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
624
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
469
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
565
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
560
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
671
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
553
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
713
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
625
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
778
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
758
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1029
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
801
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
828
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
734
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
842
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1191
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
877
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
689
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
769
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
961
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
877
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
807
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
850
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
821
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














