VIDEO // Ambasadorul României, PRECIZĂRI privind alegerile din 11 decembrie. De ce unii cetățeni trebuie să aibă și un act de identitate moldovenesc
2395
În R. Moldova vor fi deschise 35 de secții de votare, inclusiv 12 în municipiul Chișinău, pentru alegerile parlamentare din România ce vor avea loc duminică, 11 decembrie curent, a anunțat ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, în cadrul unei conferințe de presă.
În cele 35 de secții de votare vor fi distribuite 87 500 de buletine de vot.
Ambasadorul Ioniță a făcut câteva precizări referitor la actele pe care trebuie să le aibă cei care se prezintă la secțiile de votare. „În cazul în care cetățeanul român se prezintă la vot cu pașaportul în care pe pagina a doua este scris că are reședința în R. Moldova, atunci nu mai sunt necesare alte documente. Totuși, cei care se vor prezenta la vot cu cartea de identitate românească, atunci trebuie să aibă asupra lor și un act emis de autoritățile R. Moldova, care să arate că cetățeanul are viza de reședință aici”, a menționat sursa citată.
De asemenea, Ambasadorul a avut un mesaj la adresa celor care și-au anunțat intenția de a vota prin corespondență. „Cei 880 de cetățeni care au optat pentru votul prin corespondență urmau deja să primească plicul cu buletinul de vot. Cel târziu astăzi, aceștia trebuie să trimită acest plic la Biroul electoral. În cazul în care cineva dintre cei 880 de cetățeni nu au primit până acum acest plic cu buletinul de vot, trebuie de urgență să comunice acest lucru Biroului electoral, pentru ca să poată vota la oricare secție electorală deschisă în R. Moldova”, a adăugat Ioniță.
Cele mai multe secții de votare vor fi deschise la Chișinău — 12 secții. Totodată, în centrul țării vor fi deschise secții de votare în Hâncești, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Căușeni, Anenii Noi, Bardar și Călărași. În sudul R. Moldova vor fi deschise secții de votare la Consulatul General al României din Cahul, la Cantemir, Leova, Cimișlia, Giugiulești și Garabetovca, iar la nordul țării - la Consulatul General al României din Bălți, la Drochia, Edineț, Florești, Fălești și Soroca.
La alegerile parlamentare din 11 decembrie candidează și opt persoane din partea R. Moldova pe listele electorale a cinci partide.
Menționăm că la alegerile prezidențiale din România desfășurate în anul 2014, pentru cetățenii români din Republica Moldova au fost deschise 23 de secții de votare.
19.01.2026
18:03
190
Dan Perciun discută cu studenții de la „Alexei Mateevici” despre condițiile precare și gândacii din căminul 14 al UTM
321
Valeriu Chiveri cere implicare sporită a OSCE în soluționarea problemelor de pe ambele maluri ale Nistrului
19.01.2026
16:46
327
Brutăria din Colibași își triplează producția de pâine cu ajutorul Programului LEADER și al bugetului de stat
359
Cotele de export ale Moldovei pentru fructe în UE nu sunt epuizate, dă asigurări Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
19.01.2026
14:49
387
Republica Moldova și România accelerează proiectele comune de infrastructură pentru integrarea în rețeaua europeană de transport
356
Premierul Alexandru Munteanu merge la Davos să atragă investiții și parteneriate pentru Republica Moldova
19.01.2026
13:49
401
Lucrările elevilor despre școala incluzivă, expuse la Guvernul Republicii Moldova până la 22 ianuarie
19.01.2026
13:39
434
Românul aflat în trenul care a deraiat în Spania a supraviețuit, după ce legătura video cu familia s-a întrerupt în momentul impactului
19.01.2026
13:37
484
Berlinul își retrage discret trupele din Groenlanda, pe fondul amenințărilor cu taxe vamale ale lui Trump
19.01.2026
18:03
35
Dan Perciun discută cu studenții de la „Alexei Mateevici” despre condițiile precare și gândacii din căminul 14 al UTM
257
Valeriu Chiveri cere implicare sporită a OSCE în soluționarea problemelor de pe ambele maluri ale Nistrului
19.01.2026
16:46
272
Brutăria din Colibași își triplează producția de pâine cu ajutorul Programului LEADER și al bugetului de stat
345
Cotele de export ale Moldovei pentru fructe în UE nu sunt epuizate, dă asigurări Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
19.01.2026
14:49
379
Republica Moldova și România accelerează proiectele comune de infrastructură pentru integrarea în rețeaua europeană de transport
342
Premierul Alexandru Munteanu merge la Davos să atragă investiții și parteneriate pentru Republica Moldova
19.01.2026
13:49
379
Lucrările elevilor despre școala incluzivă, expuse la Guvernul Republicii Moldova până la 22 ianuarie
19.01.2026
13:39
427
Românul aflat în trenul care a deraiat în Spania a supraviețuit, după ce legătura video cu familia s-a întrerupt în momentul impactului
19.01.2026
13:37
457
Berlinul își retrage discret trupele din Groenlanda, pe fondul amenințărilor cu taxe vamale ale lui Trump
19.01.2026
13:18
470
Trump îl invită pe Putin în Consiliul Păcii pentru Fâșia Gaza. Kremlinul cere clarificări de la Washington înainte de a decide
468
Maia Sandu și Bajram Begaj, la Chișinău: Moldova și Albania își consolidează parteneriatul pe drumul comun spre Uniunea Europeană
19.01.2026
12:29
427
Maia Sandu găzduiește la Chișinău prima vizită oficială a președintelui Albaniei după peste 20 de ani, cu accent pe parcursul european comun
19.01.2026
10:56
433
Un an de închisoare pentru bărbatul care a lovit un polițist în sediul IP Botanica
19.01.2026
08:37
586
Comandantul armatei ucrainene: Rusia își dublează efortul de război și vrea să ajungă la 1.000 de drone pe zi
19.01.2026
08:23
467
Horoscopul zilei 19.01.2026
19.01.2026
05:32
730
Trump vine cu „forţe masive” la Davos 2026, iar liderii globali pregătesc contraofensiva pentru salvarea ordinii mondiale
19.01.2026
01:08
647
Două trenuri de mare viteză au deraiat în sudul Spaniei: cel puțin zece morți și zeci de răniți grav
18.01.2026
21:54
889
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
18.01.2026
21:19
1260
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
18.01.2026
19:55
1225
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
18.01.2026
19:45
743
Irakul încheie retragerea trupelor coaliției SUA din zonele federale, menține doar baza din Kurdistan pentru operațiunile din Siria
18.01.2026
19:41
1474
Imagini APOCALIPTICE în Rusia: Zăpada a acoperit blocuri, mașini, drumuri, oameni. Este stare de urgență. Cum fac față oamenii zăpezilor
18.01.2026
18:33
794
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
18.01.2026
18:18
913
Vreme rece, ninsori și episoade de lapoviță în Republica Moldova, 19–25 ianuarie 2026
Dan Perciun discută cu studenții de la „Alexei Mateevici” despre condițiile precare și gândacii din căminul 14 al UTM
Brutăria din Colibași își triplează producția de pâine cu ajutorul Programului LEADER și al bugetului de stat
1 MDL
1 EUR
19.94
1 USD
17.16
1 RON
3.92
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














