14:35:31 19.12.2025
Stiri

Lista persoanelor care ar putea fi sancționate de UE: Șor, Plahotniuc, Tauber, Cavcaliuc, Caramalac, Kalinnin și Ceaika

Actualitate 23.05.2023 17:27 Vizualizări2048
Lista persoanelor care ar putea fi sancționate de UE: Șor, Plahotniuc, Tauber, Cavcaliuc, Caramalac, Kalinnin și Ceaika Colaj Pro TV

UE se pregătește s-o sancționeze pe Marina Tauber, alături de Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc, pentru destabilizarea R. Moldova. Pe lista văzută de Europa Liberă se mai află Gheorghe Cavcaliuc și rusul Igor Ceaika.


În afară de lista celor sancționați pentru acțiuni de destabilizare a R. Moldova, Înaltul reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate al UE a mai propus ca doi cetățeni moldoveni, Grigore Caramalac și Alexandr Kalinin, să fie sancționați pentru „acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei”.

Lista a fost propusă la 22 mai de Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate și mai trebuie aprobată de Consiliul UE. Sursele Europei Libere spun că examinarea propunerii a început la 23 mai, iar aprobarea se va face la nivel de ambasadori, fiind o chestiune de câteva zile.

Șor, Tauber, Cavcaliuc, Plahotniuc și Ceaika urmează a fi sancționați pentru „acțiuni care destabilizează R. Moldova”. În propunerea europeană privind sancționarea celor cinci, se spune că UE „rămâne fermă în sprijinul său pentru Moldova” în fața „activităților destabilizatoare ale actorilor externi”.

Lista vine la mai puțin de o lună după ce Consiliul European a adoptat, la solicitarea autorităților moldovene, un cadru special de sancțiuni pentru persoanele care „destabilizează situația din R. Moldova”. UE a justificat atunci nevoia sancțiunilor prin faptul că stabilitatea și suveranitatea R. Moldova, dar și statul de drept sunt amenințate de proteste violente, cu susținere financiară din partea Rusiei, reamintind între altele rolul lui Ilan Șor în „furtul miliardului”, în 2014.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
19.12.2025 08:47 472 Horoscopul zilei 19.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.89 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte