Liderul PAS nu exclude unele REMANIERI în Guvernul Gavrilița: „Sunt ministere unde avem miniștri mai dinamici, mai vocali, dar sunt și alții mai timizi… Nimic nu e veșnic”. Grosu a dezvăluit regula de AUR din partidul de la guvernare
2596
Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, recunoaște că în actualul Guvern sunt miniștri „mai timizi”, însă afirmă că decizia finală privind eventualele remanieri va fi luată de prim-ministra Natalia Gavrilița.
„Această prerogativă aparține prim-ministrului Natalia Gavrilița. Eu sunt președintele PAS, dar inițiativa trebuie să vină de la doamna premier. Noi, la partid, facem periodic evaluarea ministerelor… Este un proces corect și firesc. Trebuie să vedem unde merg lucrurile mai bine și… Sunt ministere unde avem miniștri mai dinamici, mai vocali, dar sunt și alții mai timizi… De aceea, avem evaluările noastre interne, avem concluziile noastre pe care le consultăm, bineînțeles, cu doamna premier. Este obligația dumneaei, în momentul în care va considera de cuviință, să propună o remaniere sau alta”, a declarat Igor Grosu aseară, la emisiunea „Secretele puterii” moderată de Alexandru Cozer, în contextul mai multor zvonuri privind schimbarea unor miniștri.
Președintele Parlamentului a evitat să dea note ministerelor, dar a avertizat conducătorii că „nimic nu e veșnic”.
„Bine, eu pot să vă spun acest Guvern, cumva, a trebuit să primească botezul în câteva crize succesive. Atunci când au acceptat să vină în Guvern, nu s-au gândit că în față o să avem un război, care o să provoace declanșarea majorării prețurilor etc. Eu le mulțumesc că au acceptat, iar acum… nu e nimic veșnic. Nu e ușor să găsești înlocuitori. Evident că este o provocare, dar noi vom miza pe oameni care înțeleg cât e de complicat momentul”, a adăugat sursa citată.
Spicherul s-a referit și la falsurile privind divergențele din interiorul PAS, în speță la cele potrivit cărora ar exista o confruntare între premierul Gavrilița și Dorin Recean, pe de o parte, și vicepremierul Andrei Spînu, pe de altă parte.
„Evident că nu există astfel de lupte. Noi discutăm în contradictoriu în partid diferite subiecte importante. Dar sunt convins că nu există interese și scheme. Credeți-mă, și eu le-am spus colegilor regula de aur: vrei să faci afaceri, atunci te duci în afaceri. Nu poți să combini cu succes politica și afacerile. Regula funcționează și noi avem grijă de asta. Dacă apar divergențe pe un subiect sau altul, atunci discutăm, discutăm mult și aprins, dar în final ieșim cu o decizie pe care ne-o asumăm”, a conchis Igor Grosu.
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
24.10.2026
09:54
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului















