L'obs: Cum fabrică Bulgaria cetăţenii europene false şi periculoase. Reţele cu protecţie la nivel înalt
2463
sursa: digi24.ro Într-un raport prezentat Parlamentului de la Sofia, în octombrie anul trecut, şeful spionajului din Bulgaria avertiza că răspândirea documentelor false de identitate şi schemele frauduloase pentru obținerea cetățeniei bulgare reprezintă amenințări serioase la adresa securităţii naţionale, notează Le Nouvel Observateur, într-un material care vorbeşte, mai departe, de un adevărat trafic cu cetăţenii, sprijinit de la cel mai înalt nivel.
E vorba de trafic întrucât în miezul afacerii sunt implicate zeci de mii de persoane, dar şi funcţionari şi politicieni corupţi, iar pericolul, arată jurnaliştii francezi, nu se limitează la Bulgaria, ci atinge, inevitabil, Uniunea Europeană.
Acești aşa-numiţi bulgari falşi, explică publicaţia citată, devin, odată primite documentele, cetăţeni europeni cu drept de liberă circulaţie în spaţiul comunitar, deşi sistemul e ilegal, iar printre beneficiari se găsesc şi infractori străini. Alţii se află chiar în legătură cu reţele teroriste.
Potrivit Le Nouvel Observateur, Guvernul şi Preşedinţia de la Sofia nu au răspuns întrebărilor trimise de jurnalişti.
Asta, în condiţiile în care schema a fost devoalată de un înalt funcţionar - fosta şefă a Direcţiei Cetăţenie din Ministerul Justiţiei. Acum, femeia este supusă unor presiuni constante, intimidări şi ameninţări, susţin jurnaliştii francezi, care s-au întâlnit cu Katia Mateva într-un restaurant din capitala ţării.
„Ca director, trebuia să dau un aviz pe naturalizări. Pe unele le-am respins, întrucât nu corespundeau legii. Candidaţii nu aveau nicio origine bulgară. M-am opus pe unele din ele pentru că nimic nu era în concordanță cu legea. Candidații nu aveau origine bulgară. De asemenea, am anulat aproximativ 60 de naturalizări după ce am descoperit că era vorba de infractori. Este periculos acest trafic întrucât pot obţine un paşaport european chiar şi terorişti”, susţine Katia Mateva.
Potrivit Le Nouvel Observateur, pentru primirea cetăţeniei bulgare e suficient să fii major, să nu ai cazier în Bulgaria şi să dai o simplă declaraţie la Agenţia pentru bulgarii de pretutindeni, privind sentimentul de apartenenţă la naţiunea bulgară. În 2013, preşedintele aceste agenţii admitea, în scris, că nu există nicio procedură prin care să poată fi verificate atestatele emise de instituţia pe care o conduce.
Publicaţia franceză mai arată că în toată afacerea sunt implicaţi şi avocaţi. Aceştia eliberează 100-200 de „certificate de apartenenţă la naţiunea bulgară” pe zi, pentru sume cuprinse între 500 şi 3.000 de euro sau mai mult, în cazurile în care candidatul are un trecut mai dubios.
Potrivit Katiei Mateva, în Bulgaria naturalizările se fac în ritm de 600 până la 700 pe lună, fenomenul are deja ani buni vechime, funcţionează şi în ziua de azi, iar în aşteptare sunt la acest moment 20.000 de dosare de naturalizare. Principalii candidaţi: macedoneni, sârbi, albanezi, kosovari şi moldoveni.
Este un trafic acoperit de la cel mai înalt nivel al statului bulgar, adaugă sursa jurnaliştilor de la Le Nouvel Observateur, în condiţiile în care femeia a informat procurorul general (care a clasat speţa), serviciile de informaţii şi chiar pe premierul Boiko Borissov. Înalţi funcţionari şi cel puţin un ministru şi un vicepremier sunt implicaţi în această schemă, mai spune Katia Mateva
Sursa: digi24.ro
16.01.2019
17:03
3735
DESCOPERIRE // Cel mai mare depozit din Europa, cu o vechime de 6500 de ani. Ce conține
31.01.2018
18:30
2961
Ți-ai luat casă și mașină de peste 250.000 de euro? FISCUL vine să întrebe de unde ai avut banii!
13.01.2018
12:07
5050
GALERIE FOTO // Locul superb, aflat la doi paşi de România. Cum poţi ajunge acolo
09.01.2018
10:39
3206
Asasinat în stil mafiot, la Sofia
17.10.2017
14:00
4159
VIDEO // Ștefan Bănică a făcut nuntă în Bulgaria. „Ea mi-a pus cătușe…”
28.09.2017
15:20
2725
Armata SUA: Militarii americani din România sunt esenţiali pentru ÎMPIEDICAREA agresiunilor Rusiei
10.09.2017
08:30
4999
În timp ce alte ţări alungă turiştii, Bulgaria trimite scrisori …
11.05.2017
09:33
5207
Atenție, basarabeni cu cetățenia românească: O țară din Europa reintroduce RESTRICŢII temporare pe piaţa muncii
23.04.2017
09:30
5326
Câteva MOTIVE pentru care orice turist ar trebui să viziteze Bulgaria, cea mai ieftină ţară din Europa
30.03.2017
10:41
2253
ALEGERI // Tabăra pro-rusă a pierdut în Bulgaria
25.03.2017
12:01
3035
WSJ: Cum se amestecă Rusia în alegeri. EXEMPLUL socialiștilor bulgari
18.03.2017
17:30
1815
Turcia îşi „bagă coada” în alegerile din Bulgaria. Cum vrea Erdogan să încline balanţa
94
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
308
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
300
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
425
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
577
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
596
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
606
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
614
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
649
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
604
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
685
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
589
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
645
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
685
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
601
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
648
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
688
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
676
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
686
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
777
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
609
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
650
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
725
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
702
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
642
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
Horoscopul zilei 20.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














