Kim-Jong-un, tot mai BOLNAV. Tânăra care ar putea prelua controlul BUTONULUI NUCLEAR din biroul liderului nord-coreean
1858
Captură Agenţia Reuters trece în revistă posibilii succesori la putere la Phenian, după ce CNN şi ziarul Daily NK din Coreea de Sud au vehiculat marţi informaţii din surse confidenţiale despre o deteriorare a stării de sănătate a liderului nord-coreean Kim Jong-un, după o presupusă intervenţie chirurgicală cardiovasculară.
Un oficial american a declarat că Kim este „în mare pericol după o operaţie”, iar o sursă nord-coreeană neidentificată susţine că problemele de sănătate ale celui de-al treilea conducător din dinastia comunistă de la Phenian sunt provocate de fumatul excesiv, obezitate şi oboseală, scrie Digi24. Zvonurile au fost alimentate şi de lipsa lui Kim Jong-un de la festivităţile care au marcat 108 ani de la naşterea bunicului său Kim Ir Sen, fondatorul regimului comunist nord-coreean.
Deşi preşedinţia Coreei de Sud nu a confirmat informaţiile şi a precizat că nu există indicii de activităţi neobişnuite în Coreea de Nord, Reuters menţionează mai multe personaje de rang înalt care ar putea urma la conducere la Phenian, după Kim Ir Sen, fiul acestuia, Kim Jong Il, şi actualul deţinător al puterii, Kim Jong-un.
Kim Yo Jong, sora mai mică a lui Kim Jong-un, a fost cea mai vizibilă prezenţă în apropierea liderului în ultimii doi ani. Oficial, de luna aceasta, este membră supleantă a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc de la Phenian; neoficial, este şefa de cabinet a fratelui său şi controlează poziţiile cheie din partidul unic nord-coreean. Se presupune că are 31 de ani. Ar putea fi principala sursă a puterii în spatele unei conduceri colective, din care să facă parte mai mulţi veterani ai partidului.
Choe Ryong Jae este formal şeful de stat al Coreei de Nord, adică preşedinte al prezidiului Adunării Supreme a Poporului. Anterior a fost şeful politic al armatei nord-coreene; are la activ decenii de serviciu în regimul familiei Kim.
Pak Pong Ju, un alt membru al biroului politic al Partidului Muncitoresc, a fost prim-ministru într-o perioadă în care s-au extins unele activităţi de piaţă liberă pentru stimularea economiei naţionale.
Kim Jong Chol, vicepreşedinte al partidului şi fost înalt reprezentant pentru problemele nucleare, şi ministrul de externe Ri Son Gwon s-ar putea ocupa de problemele diplomatice, inclusiv deblocarea tratativelor pentru denuclearizare; ambii au avut roluri importante în organizarea întâlnirilor lui Kim Jong-un cu preşedintele american Donald Trump.
Se cunosc şi rude ale lui Kim Jong-un care nu au relaţii apropiate cu acesta. Fratele său Kim Jong Chol nu a făcut până acum parte din conducerea ţării şi duce o viaţă liniştită, ca muzician, fără a fi interesat de viaţa publică, potrivit diplomatului Thae Yong Ho, fost adjunct al ambasadorului nord-coreean la Londra, refugiat în Coreea de Sud. Cu toate acestea, Reuters arată că unii analişti îl consideră capabil să iasă în prim-plan în caz de necesitate.
Kim Kyong Hui, sora lui Kim Jong Il, a fost o figură importantă a regimului, înainte de venirea la putere a nepotului său. Ea nu a mai apărut în public după ce soţul său, Jang Song Thaek, a fost executat în 2013 din ordinul lui Kim Jong-un. După ce a fost bolnavă mult timp, a asistat anul acesta la o reprezentaţie de gală alături de actualul lider.
În fine, Reuters aduce în discuţie o posibilă nouă generaţie – a patra – din dinastia Kim. Se presupune că Kim Jong-un are trei copii cu Ri Sol Ju; cel mai mare are 10 ani, iar cel mai mic s-a născut în 2017, conform serviciului de spionaj sud-coreean. Fiind prea mici, oricare din ei ar avea însă nevoie de o tutelă familială sau politică.
Kim Jong Il a fost pregătit timp de 20 de ani să preia puterea de la tatăl său, iar când a decedat subit după un accident vascular, Kim Jong-un a avut la dispoziţie doar puţin mai mult de un an pentru a se impune la conducere.
25.12.2025
12:44
331
Volodimir Zelenski își exprimă dorința ca Putin să dispară într-un mesaj de Crăciun televizat, subliniind lupta pentru pace și unitate în Ucraina
25.12.2025
12:25
298
Ambasadorul Poloniei în Franța, suspendat din funcție în urma unei anchete privind diplome false
25.12.2025
08:19
519
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
460
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
965
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
783
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
596
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
634
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
776
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
759
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
25.12.2025
12:44
252
Volodimir Zelenski își exprimă dorința ca Putin să dispară într-un mesaj de Crăciun televizat, subliniind lupta pentru pace și unitate în Ucraina
25.12.2025
12:25
235
Ambasadorul Poloniei în Franța, suspendat din funcție în urma unei anchete privind diplome false
25.12.2025
08:19
493
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
436
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
935
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
688
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
587
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
618
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
766
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
745
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
737
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
903
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
859
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
870
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
1039
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
1155
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
1204
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
1137
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
1024
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
1115
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
1400
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
1056
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
1044
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
982
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
1217
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
Volodimir Zelenski își exprimă dorința ca Putin să dispară într-un mesaj de Crăciun televizat, subliniind lupta pentru pace și unitate în Ucraina
Ambasadorul Poloniei în Franța, suspendat din funcție în urma unei anchete privind diplome false
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
Horoscopul zilei 25.12.2025
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














