Istoria Spitalului Clinic Municipal nr. 1 „Gheorghe Paladi”, povestită de cel care i-a „dat” numele: „După război, deportări și foamete, 80% din femei nășteau acasă. Situația din domeniul ocrotirii sănătății era complicată”
3079
Un basorelief cu chipul renumitului doctor Gheorghe Paladi a fost inaugurat astăzi pe fațada Spitalului Clinic Municipal nr. 1 din Chișinău care îi poartă numele, cu prilejul celor 92 de ani împliniți recent de către academician.
La eveniment a participat însuși Gheorghe Paladi care muncește aici de la fondarea instituției, adică timp de aproape 60 de ani, și a povestit celor prezenți istoria acestei instituții medicale.
Potrivit academicianului, în anii ʼ60 ai secolului trecut, situația în domeniul ocrotirii sănătății era una complicată. Erau vremuri de după război, după deportări și după foamete, iar 80% din femei nășteau acasă.
Numărul deceselor materne era mare, iar asistența medicală, mai ales în domeniul ocrotirii sănătății mamei și copilului, lipsea. Astfel, autoritățile de atunci au decis să deschidă o instituție medicală de profil în Chișinău.
„Acest spital a fost de la început un centru de pregătire a cadrelor medicale specializate și rămâne astfel și acum. Mulțumesc pentru înalta apreciere”, a declarat emoționat academicianul.
Menționăm că autorul basoreliefului este sculptorul Veaceslav Jiglițchi. La toamnă, când se vor împlini 60 de ani de la fondarea Spitalului Clinic Municipal nr. 1 „Gheorghe Paladi”, autoritățile capitalei vor instala și un bust al mentorului spitalului, Gheorghe Paladi.
Academicianul Gheorghe Paladi este medic obstetrician, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, Cavaler al Ordinului Republicii. Este fondatorul serviciului obstetrical-ginecologic din republică, făcând parte din „promoția de aur” a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu". Academicianului Gheorghe Paladi îi aparține și ideea fondării Institutului Mamei și Copilului din Chișinău.
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















