02:57:12 20.12.2025
Stiri

Investiție de 2,5 milioane de euro: România continuă să MODERNIZEZE Institutul Mamei și Copilului din Chișinău

Social 18.10.2017 10:40 Vizualizări2264
Investiție de 2,5 milioane de euro: România continuă să MODERNIZEZE Institutul Mamei și Copilului din Chișinău

Secțiile Radiologie și imagistică, Diagnostic funcțional și Endoscopie de la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău au fost reparate, dotate cu mobilier și aparate de aer condiționat speciale pentru menținerea constantă a temperaturii utilajelor specifice secțiilor.

Suma totală a investiției a constituit 4 370 000 de lei și a venit de la Guvernul României care finanțează, din 2014, renovarea acestei instituții importante din R. Moldova.

„Datorită suportului oferit de Guvernul României, am contribuit semnificativ la îmbunătățirea condițiilor medicale pentru toți copiii Republicii Moldova. Mă bucură faptul că aceștia vor beneficia de servicii calitative și în condiții moderne”, a declarat Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, ieri, la evenimentul de inaugurare a acestor secții după reparații.

Secția Radiologie și imagistică efectuează circa 25 000 de investigații radiologice și 900 de investigații TC anual. Secția Diagnostic funcțional efectuează anual circa 20 000 de examinări, iar cea de Endoscopie - circa 4 000.

„Sincere mulțumiri Guvernului României pentru că am reușit să beneficiem de această donație și să oferim nu numai servicii mai bune pacienţilor, dar şi un mediu de lucru care le va permite medicilor şi personalului medical să îşi desfăşoare mai bine activitatea”, a declarat și ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Stela Grigoraș.

Menționăm că, din anul 2014 și până acum, la Institutul Mamei și Copilului au fost renovate 11 secții, două holuri, un laborator și casa scărilor la departamentele de Pediatrie și Chirurgie pediatrică etc. În total, au fost cheltuite circa 2,5 milioane de euro, bani acordați de Guvernul României.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
19.12.2025 08:47 656 Horoscopul zilei 19.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.89 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte