Inteligența artificială deschide porți pentru cineaștii independenți, dar riscă să transforme filmul într-o artă tot mai solitară

Un bărbat filipinez pășește prin curtea din spate a casei copilăriei sale din Hawaii-ul rural, iar pașii îi foșnesc prin iarbă. Păsările ciripesc și umplu aerul cu un zumzet tropical, în timp ce el se apropie de un mic altar așezat la baza unui pom de carambola. Se apleacă să privească o fotografie alb-negru înrămată a unei femei cu părul pieptănat într-o cărare laterală specifică anilor ’50.

Deodată, o rafală de vânt zguduie crengile copacului și răstoarnă obiectele de pe altar. Bărbatul se dă înapoi, se împiedică de o rădăcină și cade, lovindu-se la cap. Când se trezește, se află într-o pădure întunecată și cețoasă, iar deasupra lui stă o femeie cu o mască de lut pe față, fluturând o sabie.

„Cine ești tu, care îndrăznești să dormi sub copacul sacru?”, îl întreabă ea în ilocano, o limbă din Filipine vorbită pe scară largă în comunitatea filipineză din Hawaii, ținându-i sabia la gât. El răspunde că s-a rătăcit și încearcă să fugă. Ea îl urmărește, alternând între a alerga și a pluti prin aer. El cade din nou. Ea înaintează cu sabia ridicată. El aruncă cu o piatră, îi spulberă masca de lut și lasă la vedere jumătate din fața ei.

„Mamă?”, întreabă el.

Așa începe „Murmuray”, un scurtmetraj al regizorului independent Brad Tangonan. Totul în acest film pare în continuarea stilului său anterior: cadre tactile cu natură, lumini estompate, aproape onirice, și o atmosferă de vis.

Singura diferență este că acest film a fost realizat cu ajutorul inteligenței artificiale.

Tangonan a fost unul dintre cei zece cineaști selectați pentru Google Flow Sessions, un program de cinci săptămâni în care creatori au avut acces la suita de instrumente AI a companiei pentru a produce scurtmetraje, inclusiv la Gemini, generatorul de imagini Nano Banana Pro și generatorul video Veo.

Fiecare film a avut altă amploare și altă abordare. „You’ve Been Here Before” de Hal Watmough combină imagini hiperrealiste, aproape vii, cu elemente stilizate, aproape de desen animat, pentru a explora într-o notă jucăușă importanța unei rutine de dimineață. În schimb, „The Antidote to Fear is Curiosity” al Tabithei Swanson este o conversație mai ezoterică și filozofică despre relația noastră cu AI și cu noi înșine.

Niciunul dintre aceste scurtmetraje, proiectate la Soho House New York spre finalul anului trecut, nu a părut un produs făcut superficial cu AI. Fiecare regizor independent implicat a spus că inteligența artificială le-a permis, în acest caz, să spună o poveste pe care altfel nu ar fi avut bugetul sau timpul să o realizeze.

„Văd toate aceste instrumente, fie că e o cameră pe care o poți lua în mână, fie AI generativă, ca pe niște modalități prin care un artist își poate exprima ceea ce are în minte”, a declarat Tangonan după proiecții.

Acest argument – că AI este doar un alt instrument pentru creatori – este și mesajul pe care Google încearcă să îl sublinieze. Compania nu greșește când spune că, pe măsură ce produsele de generare video se îmbunătățesc, inteligența artificială va deveni tot mai mult o componentă a trusei de lucru a oricărui creator.

În 2025, companii precum Google, Runway, OpenAI, Kling, Luma AI și Higgsfield au evoluat mult peste experimentele stranii, bazate doar pe comenzi text, din anul anterior. Industria video bazată pe AI, alimentată de miliarde de dolari în capital de risc, trece de la stadiul de prototip la etapa de utilizare efectivă în postproducție.

Acest moment de „abundență AI”, care a adus instrumente ce promit să „democratizeze accesul” la industria filmului, amenință în același timp să șteargă locuri de muncă și forme de creativitate, acoperindu-le cu un potop de conținut făcut în grabă și fără grijă. Miza existențială i-a pus pe creatori unii împotriva altora. Cei care folosesc AI riscă să fie acuzați că sunt complici. Cei care refuză să o folosească riscă să devină irelevanți.

Întrebarea nu mai este dacă aceste instrumente își au locul în trusa de lucru – oricum vor ajunge acolo, indiferent dacă ne place sau nu. Dilema reală devine: ce fel de cinema va supraviețui atunci când industria împinge tot mai mult spre viteză și volum, în detrimentul calității? Și ce se întâmplă când artiștii individuali folosesc aceleași instrumente pentru a crea ceva cu adevărat semnificativ?

Argumentele împotriva utilizării AI în cinema sunt numeroase și vin chiar de la unele dintre cele mai sonore nume ale industriei.

Regizorul Guillermo del Toro a spus, în octombrie anul trecut, că ar prefera să moară decât să folosească AI generativă pentru a face un film. James Cameron a declarat într-un interviu televizat recent că ideea de a genera actori și emoții doar prin comenzi este „înfiorătoare” și că AI generativă nu poate decât să producă o medie amestecată a tot ce au creat oamenii până acum.

Werner Herzog a spus despre filmele pe care le-a văzut și care au fost create cu AI că „nu au suflet”. A adăugat: „Denumitorul comun, și nimic dincolo de acest numitor comun, poate fi găsit în aceste fabricații.”

Teza lui Cameron și Herzog este că AI smulge volanul creației din mâinile oamenilor și nu poate fi folosită pentru a reda autentic experiențele lor trăite.

„Este foarte ușor să fii furios pe AI ca noțiune, ca pe o mașină, dar e mult mai greu să fii furios pe cineva care a făcut ceva personal”, a spus Watmough.

Tangonan, care descrie „Murmuray” drept „o poveste de familie”, este de acord cu acest punct de vedere.

„AI este un facilitator”, spune Tangonan. „Eu continui să iau toate deciziile creative. Când oamenii văd online ‘AI slop’, e vorba de conținut de cel mai jos nivel. Și, da, dacă predai complet controlul AI-ului, asta vei obține. Dar dacă ai o voce, o perspectivă creativă, un stil, atunci rezultatul va fi altceva.”

Utilizarea AI în film nu înseamnă doar să „invoci” un film din câteva comenzi text. Tangonan, de exemplu, a scris scenariul pentru „Murmuray” fără niciun ajutor de la AI și și-a adunat singur referințe vizuale pentru lista de cadre. Apoi a introdus acest conținut în Nano Banana Pro pentru a genera imagini care să se potrivească stilului său și care au servit ca bază pentru generarea video.

Regizoarea Keenan MacWilliam a procedat similar pentru scurtmetrajul ei „Mimesis”, o meditație ghidată fictivă, și a avut grijă să fie „o adevărată extensie a limbajului [ei] vizual, nu un ‘blender’ al muncii altor artiști”.

MacWilliam a scris scenariul și și-a înregistrat propria voce pentru falsa meditație, care era în același timp relaxantă și amuzantă. Pe ecran, pe un fundal negru, fluid, imagini psihedelice cu flori și plante se împleteau între ele, se transformau în fum, apoi în căluți de mare care înotau departe.

Toate aceste imagini proveneau din colecția ei personală de scanări de floră și faună – își ia scanerul cu ea oriunde călătorește.

„Am petrecut mult timp învățând să fac aplicații construite cu setul meu propriu de date, apoi le-am folosit ca puncte de referință”, a povestit MacWilliam, adăugând că a lucrat împreună cu compozitorul și designerul ei de sunet de lungă durată. „Am ales să evit folosirea AI pentru orice lucru pe care l-aș fi putut filma cu o cameră sau pentru care aș fi putut să le cer colaboratorilor mei să îl animeze. Scopul meu a fost să deblochez forme noi de expresie pentru temele și stilul meu deja stabilite, nu să înlocuiesc rolurile oamenilor cu care îmi place să lucrez.”

Această atitudine a fost un fir comun printre cineaștii prezenți la evenimentul Google Flow – dorința de a apela la AI doar atunci când nu era posibil să se bazeze pe alți oameni sau când natura ciudată a generațiilor AI servea direct povestea.

De pildă, „Melongray”, filmul lui Sander van Bellegem, explorează accelerarea vieții prin vizualizări halucinante. Într-un cadru, o salamandră se transformă într-un balon. Nu făcea parte din povestea lui inițială, dar a fost inspirat de modul în care AI i-a permis să-și extindă limitele imaginației și ale fizicii.

Bugetele studiourilor de film de astăzi sunt presate de creșterea costurilor de producție, pivotarea către streaming și consolidarea corporativă prudentă față de risc. Asta înseamnă că marile investiții sunt păstrate pentru produse considerate sigure și cu încasări previzibile (precum a nu știu câta producție Marvel), iar filmele originale cu buget mediu au fost aproape abandonate.

Introducerea AI în acest amestec riscă să amplifice mentalitatea de lipsă a resurselor atât de mult încât studiourile să încerce să înlocuiască tot ce se poate – actori, decoruri, lumini – indiferent de artă sau calitate. Totuși, eficiența adusă de AI ar putea, în același timp, să reducă barierele și să faciliteze producția de lucrări originale.

Chiar și Cameron a recunoscut în interviul său că AI generativă ar putea ieftini efectele vizuale, ceea ce ar deschide ușa pentru mai multe filme SF și fantasy imaginative – producții costisitoare, rezervate de obicei pentru francize deja consacrate, precum „Avatar”.

Cadrul din „Murmuray” în care femeia zboară prin pădure ar fi presupus efecte vizuale scumpe sau o schemă de prindere foarte complexă pe platou, ambele peste bugetul unui scurtmetraj, spune Tangonan.

Totuși, chiar și cineaștii care văd avantajele în materie de eficiență sunt conștienți de riscurile pentru expresia artistică.

„Cred că eficiența, în general, nu este cel mai bun prieten al creativității”, a subliniat MacWilliam.

Pentru regizorii independenți, faptul că au la îndemână atât de multe instrumente puternice e și binecuvântare, și blestem. Pe de o parte, „democratizează accesul”. Pe de altă parte, încurajează lucrul în izolare. Cu cât poți face mai multe de unul singur, cu atât pare mai puțin nevoie de colaboratori.

„Știu că sunt o trupă de un singur om și că am făcut toate astea singur... dar așa nu ar trebui niciodată să se spună o poveste sau să se facă un film”, spune Watmough, menționând totuși că un prieten actor i-a împrumutat vocea pentru scurtmetraj. „Ar trebui să fie un proces colaborativ, pentru că, cu cât sunt mai mulți implicați, cu atât povestea devine mai accesibilă pentru toți și ajunge să rezoneze cu mai multă lume.”

Regizorii iau decizii creative, dar nu le iau pe toate. Cei intervievați povestesc că s-au trezit brusc în postura de scenografi, directori de imagine, creatori de costume – roluri care cer expertiză pe care nu o dețin. Aceasta poate fi o experiență obositoare și frustrantă, care îi îndepărtează de munca la care țin cu adevărat. Și e tulburător să te gândești cât de rapid poate fi dezechilibrat un întreg ecosistem.

Cineaștii intervievați au mai spus că nu își doresc să înlocuiască actorii cu AI, deși unii recunosc că actorii generați artificial ar putea deveni inevitabili pentru studiourile mai mici. Deja există instrumente – din ce în ce mai performante – care pot genera actori, emoțiile și mișcările lor. Startupuri de video AI precum Luma AI, care a atras la finalul anului trecut o finanțare de 900 de milioane de dolari într-o rundă de tip Series C, dezvoltă tehnologii ce îți permit să filmezi o singură dată interpretarea unui actor, iar apoi AI poate schimba personajul, costumul, decorul.

„Într-o lume ideală, aș lucra cu actori reali, cu un director de imagine, cu șefi de departamente și cu o echipă completă, ca să facem ceva uimitor, și aș folosi AI ca să completez, pentru a realiza lucruri pe care nu le putem face pe platou, fie din motive de buget, fie de timp”, spune Tangonan.

„Cred că realizarea oricărei lucrări creative care folosește o tehnologie nouă cere mereu un anumit fel de verificare interioară și disponibilitatea de a purta conversații despre ceea ce faci”, afirmă MacWilliam.

„Acestea sunt instrumente”, adaugă ea. „Cum ai de gând să folosești instrumentul? O să fii etic? O să pui întrebări? O să fii transparent și o să împărtășești ce ai învățat?”

Mulți însă nu consideră instrumentele AI ca fiind neutre. Dincolo de înlocuirea forței de muncă, rămân problemele de drepturi de autor. Despre startupul Runway se spune că ar fi folosit mii de ore de clipuri de pe platforme video și conținut protejat de drepturi, iar alții – inclusiv Google, OpenAI și Luma AI – sunt întrebați dacă fac același lucru, antrenând modele pe filme și imagini de stoc fără permisiune. (Există totuși și instrumente, precum Marey de la Moonvalley, care sunt antrenate doar pe date cu licență deschisă). La toate acestea se adaugă impactul asupra mediului – unele estimări susțin că generarea a doar câteva secunde de video cu AI poate consuma la fel de multă electricitate cât ore întregi de streaming.

Nu e de mirare că mulți cineaști spun că se confruntă cu stigmat atunci când experimentează cu AI.

„De fiecare dată când postez ceva online, mulți dintre colegii mei regizori au o reacție instinctivă, spunând că ar trebui să tragem toți o linie și să nu folosim deloc aceste instrumente”, spune Tangonan. „Pur și simplu nu sunt de acord cu asta.”

Dacă regizorii se tem să discute deschis despre cum poate și cum ar trebui folosită AI, despre limitele etice, atunci riscă să lase discuția în seama altora. Nu a artiștilor care încearcă să o folosească responsabil, ci a studiourilor obsedate de eficiență, interesate mai mult de profit decât de artă.

„Industria filmului se zbate pentru că oamenii nu inovează și totul costă prea mult. Avem nevoie de astfel de instrumente ca să supraviețuiască”, spune Watmough. „Cred că este esențial ca oamenii să se implice, fiindcă, dacă nu o facem, atunci AI va deveni ceva ce nu mai recunoaștem, și asta nu este sustenabil.”

Corecție: O versiune anterioară a acestui articol a caracterizat greșit ilocano drept un dialect hawaian al limbii filipineze. Ilocano este o limbă din nordul Filipinelor și este vorbită pe scară largă în comunitățile filipineze din Hawaii.