Întâlnirea crucială moldo-azeră pentru extinderea cooperării economice și energetice la Baku
2034
Astăzi, la Baku, a avut loc cea de-a VI-a reuniune a Comisiei interguvernamentale moldo-azere pentru cooperare economică. Ședința a fost prezidată de viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, președinte al Comisiei din partea Republicii Moldova, și ministrul Agriculturii, Majnun Mammadov, președintele Comisiei din partea Republicii Azerbaidjan.
Responsabilii din cele două delegații au trecut în revistă principalele realizări ale cooperării moldo-azere pe diferite sectoare. Aceștia au discutat despre economie, comerț, energie, transporturi și educație, stabilind coordonatele principale și prioritățile pentru viitoarea agendă de cooperare economică.
Vicepremierul Vladimir Bolea și-a exprimat recunoștința pentru progresele înregistrate în sectoarele-cheie de colaborare, inclusiv în transporturi. Părțile au convenit să finalizeze și să pregătească pentru semnare Acordul privind transporturile internaționale de mărfuri și să exploreze noi oportunități de cooperare. Vor crește volumele de mărfuri în tranzit, se va dezvolta transportul multimodal și se vor moderniza și dezvolta terminalele logistice. În 2025 va avea loc o nouă ședință a Comisiei moldo-azere pentru transportul rutier.
În urma discuțiilor, viceprim-ministrul Vladimir Bolea și ministrul Majnun Mammadov au semnat Protocolul referitor la cea de-a VI-a reuniune a Comisiei mixte. Documentul vizează extinderea cooperării economice, comerciale, energetice, în agricultură și securitate alimentară, în sfera muncii și protecției sociale, turism, transporturi, dar și în alte domenii de interes comun.
A fost semnat și un Memorandum de înțelegere privind cooperarea în domeniul veterinar între Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a Republicii Moldova și Agenția pentru Siguranța Alimentelor a Republicii Azerbaidjan, precum și un alt memorandum referitor la promovarea cooperării în domeniul surselor regenerabile de energie între Centrul Național pentru Energie Durabilă al Republicii Moldova și Agenția de Stat pentru Surse Regenerabile de Energie Azerbaidjană.
Conform datelor Agenției Servicii Publice, în prezent, în Republica Moldova funcționează 127 întreprinderi cu capital azer, cu investiții însumând 32,2 milioane lei. Azerbaidjan ocupă locul 24 ca investitor în Republica Moldova. În 2024, Azerbaidjan s-a clasat pe locul 57 în rândul partenerilor comerciali mondiali ai Moldovei, având o pondere de 0.10% din valoarea comerțului total.
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
























