Însărcinată în luna a treia, impusă să se prostitueze în Moscova
3005
O minoră în vârstă de 17 ani, însărcinată în luna a treia, a fost impusă să se prostitueze în Federația Rusă, fiind obligată să deservească câte zece clienți pe noapte. Alături de această minoră, alte cinci tinere au fost obligate să practice prostituția pe străzile capitalei Federației Ruse.
Zilele trecute, magistrații l-au condamnat pe proxenet, un bărbat în vârstă de 30 de ani din municipiul Bălți, la 11 ani de închisoare, iar pe complicele acestuia – o tânără de 28 de ani din raionul Fălești, la șapte ani de detenție.
Urmărirea penală pe numele celor doi a fost inițiată acum doi ani. Potrivit procurorilor, în intervalul anilor 2010- 2011, inculpaţii au dus tinere în Federația Rusă. Deși inițial aceștia le-au spus că vor munci chelnerițe, odată ajunse în Moscova, tinerele au fost impuse să se prostitueze. Pentru fiecare client deservit, fetele primeau câte o sută de dolari, iar o parte din bani o achitau traficanţilor.
Inculpaţii au fost reţinuţi în februarie 2011, când erau pe punctul de a trafica alte două tinere din Bălţi pentru a le impune să se prostitueze în Federaţia Rusă.
Procurorii consideră pedeapsa aplicată inculpaţilor ca fiind prea blândă şi au contestat sentinţa în instanţa ierarhic superioară, solicitând condamnarea celor doi la 15 şi, respectiv, zece ani de detenţie.
Potrivit statisticilor, în primele șase luni ale anului curent, în R. Moldova au fost înregistrate 109 infracţiuni din categoria traficului de persoane, mai mult cu 24 de cazuri decât în perioada similară a anului trecut.
14.05.2016
13:34
2911
„Afacere franceză” cu prostituate din R. Moldova şi servicii sexuale online
03.12.2015
09:51
2477
Se scumpesc patentele de muncă pentru străinii care muncesc la Moscova
10.09.2015
11:27
2731
S-au pornit să danseze, dar au fost impuse să se prostitueze. Una dintre proxenete a fugit
27.03.2015
12:54
2632
Proxenet la doar 18 ani, încătușat de polițiști
07.02.2015
14:26
2164
Rețea de proxeneți români, deconspirată în Italia. Zeci de minore au trecut prin clipe de groază
30.11.2014
18:44
6021
ADEVĂR sau FĂCĂTURĂ? Deși au stat cu zecile de mii în rând, doar cinci mii de moldoveni au votat în Rusia
06.11.2014
12:20
3747
Ministerul de Externe de la Chișinău îi face din deget Rusiei. A trimis o SOLICITARE de CLARIFICARE
21.08.2014
17:07
2376
Un traficant de copii, condamnat la 21 de ani de închisoare
15.07.2014
10:07
2248
Un tren de metrou A DERAIAT la Moscova. Cel puţin TREI MORŢI
24.04.2014
11:02
2961
Instruire gratuită pentru moldoveni la Academia Diplomatică din Moscova
02.12.2013
13:22
2983
Rețea de prostituție din R. Moldova la Moscova, deconspirată de oamenii legii
14.10.2013
13:50
2760
Un restaurant din Moscova are angajați doar frați gemeni
21.03.2026
02:45
107
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
349
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
378
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
435
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
418
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
465
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
430
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
419
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
409
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
534
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
531
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
444
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
543
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
617
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
627
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
654
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
622
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
663
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
787
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
801
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
769
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
789
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
835
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
741
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
858
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














