INOVAȚIE la Universitatea Politehnică Timișoara. Cum se va face admiterea în acest an
1345
Admiterea pe bază de CV educațional este introdusă la Universitatea Politehnică Timișoara pentru selectarea celor mai competitivi studenți. Metoda inovativă este asemănănătoare modului în care companiile își aleg angajații.
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că admiterea pe bază de dosar poate duce la o uniformizare a plajei de recrutare a studenților.
De aceea, universitatea vine cu o inovație și introduce admiterea în baza unui CV educațional pentru selectarea celor mai competitivi studenți.
Astfel, candidații care în cei patru ani de liceu au participat la olimpiade, la concursuri naționale de algoritmică sau robotică ori la competiții de tip hackathon, vor fi selectați pe baza unui astfel de CV, metoda fiind asemănănătoare modului în care companiile își recrutează angajații.
Practic, competițiile la care candidații au participat vor fi experiența lor, pe care profesorii universității o vor analiza în detaliu, iar cei admiși se vor califica pentru un interviu online, unde vor fi notați cu note de la 1 la 10.
Candidații respinși pot alege alte două modalități de admitere, și anume examen scris tip grilă la matematică sau admitere pe baza notei de la bacalaureat, la una dintre probele de matematică, informatică sau fizică.
La ce facultăți se aplică noul sistem de admitere
Noul sistem de admitere se aplică la două facultăți, cea de Automatică și Calculatoare și cea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, care sunt și cele cele mai căutate de către angajatori.
„Chiar dacă a venit acum, într-o perioadă de criză epidemiologică ce necesită măsuri speciale, ideea este mai veche și vizează atragerea elevilor pasionați de anumite domenii. (…). Pentru noi contează foarte mult performanța, iar elevii cu performanțe în liceu trebuie premiați într-un fel”, a mai spus Florin Drăgan citat de Mediafax.
De asemenea, și la Facultatea de Arhitectură și Urbanism admiterea se va face pe baza aptitudinilor, candidații urmând să prezinte un portofoliu de lucrări, cu care se vor prezenta în fața unei comisii.
La restul facultăților, admiterea se va face în baza unui concurs de dosare.
Pentru anul universitar 2020-2021, Universitatea Politehnica Timișoara scoate la concurs, la licență, 2 250 de locuri la buget și 1 025 la taxă.
03.08.2026
20:40
03.08.2026
20:04
03.08.2026
20:04
03.08.2026
19:57
03.08.2026
19:12
03.08.2026
18:54
03.08.2026
18:52
03.08.2026
18:25
03.08.2026
18:09
03.08.2026
17:54
03.08.2026
20:40
03.08.2026
20:04
03.08.2026
20:04
03.08.2026
19:57
03.08.2026
19:12
03.08.2026
18:54
03.08.2026
18:52
03.08.2026
18:45
03.08.2026
18:25
03.08.2026
18:09
03.08.2026
17:54
03.08.2026
17:53
03.08.2026
17:19
03.08.2026
17:04
03.08.2026
16:12
03.08.2026
16:07
03.08.2026
15:33
03.08.2026
15:28
03.08.2026
15:24
03.08.2026
15:23
03.08.2026
15:21
03.08.2026
14:52
03.08.2026
14:16
03.08.2026
14:06
03.08.2026
13:56
MEC marchează Ziua europeană de comemorare a victimelor Holocaustului romilor prin masă rotundă și inaugurarea unei plăci comemorative la Gara Visterniceni
Danemarca prelungește serviciul militar obligatoriu la 11 luni și trimite pentru prima dată recruți în Groenlanda. Printre cei 1.600 de tineri se află și prințesa Isabella
Mihai Popșoi, la Lavra Pecerska din Kyiv, denunță atacurile ruse asupra patrimoniului ucrainean: „Războiul Kremlinului urmărește să distrugă memoria și identitatea unui popor”
Mihai Popșoi, la Kyiv cu Volodymyr Zelenskyy: Republica Moldova își reconfirmă sprijinul pentru Ucraina și parcursul european comun
















