„Injecție” de 14,3 MILIOANE de euro în învățământul din R. Moldova: INSTITUȚIILE care vor beneficia de acești bani. „Ne dorim un sistem educațional performant care să contribuie plenar la dezvoltarea republicii”
2550
Treisprezece instituții de învățământ din R. Moldova vor primi circa 14,3 milioane de euro pentru implementarea a 20 de proiecte.
Acestea prevăd dotarea a circa 52 de laboratoare și centre de cercetare, 67 de săli de curs, săli polifuncționale și alte spații de instruire. De aceste investiții vor beneficia peste 20 de mii de studenți și 1 500 de cadre didactice din R. Moldova.
La evenimentul de lansare a proiectelor investiționale în universități și colegii pedagogice, selectate în cadrul proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, au participat, astăzi, prim-ministra Natalia Gavrilița, ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, rectori ai universităților și directori de colegii.
„Știm cu toții că economia viitorului va fi una bazată pe cunoaștere. R. Moldova are nevoie de ingineri care să construiască un stat puternic, de specialiști consacrați în domeniul IT, de personal medical în care să avem încredere și care să ofere servicii de calitate, de profesori care să instruiască și să cultive valori în noile generații. Formarea tuturor acestor profesii trebuie să aibă loc cu metode și conținuturi relevante pentru secolul nostru, ținând cont de transformările prin care trece nu doar societatea noastră, ci întreaga omenire”, a spus Natalia Gavrilița.
Prim-ministra a adăugat că, pentru a ridica instituțiile de învățământ superior la înălțimea așteptărilor tinerilor și ale societății, autoritățile au realizat reforma instituțională a universităților și, în viitor, vor continua să îmbunătățească legislația în domeniu și să vină cu resursele necesare pentru a asigura calitatea procesului de învățământ.
„În cadrul proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, cele mai multe fonduri, peste 50% din total, vor merge înspre domeniul formării cadrelor didactice. Astfel, asigurăm premisele integrării în Spațiul European al Educației și Spațiul European al Cercetării, acolo unde este locul firesc al sistemului educațional din republica noastră. Ne dorim să avem un sistem educațional performant care sa contribuie plenar la dezvoltarea R. Moldova”, a menționat prim-ministra.
La rândul său, ministrul Educației și Cercetării a subliniat că resursele financiare acordate în cadrul proiectului vor ajuta instituțiile să devină mai puternice, fapt ce se va reflecta atât în relevanța procesului educațional, cât și în calitatea absolvenților. „Universitățile sunt centrul de putere al sistemului educațional și doresc ca, împreună, să le consolidăm pentru dezvoltarea țării noastre”, a adăugat Anatolie Topală.
Dintre entitățile selectate de echipa de concurs, șapte sunt instituții de învățământ superior publice: Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Academia de Studii Economice din Moldova și Universitatea Tehnică a Moldovei. Totodată, au fost selectate șase colegii pedagogice: Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca, Colegiul „Iulia Haşdeu” din Cahul, Colegiul „Mihail Ciachir” din Comrat, Colegiul „Alexei Mateevici” din Chişinău, Colegiul „Vasile Lupu” din Orhei și Colegiul pedagogic „Ion Creangă” din Bălţi.
Proiectul „Învățământul Superior din Moldova” este finanțat de Banca Mondială și implementat de Ministerul Educației Cercetării, în perioada anilor 2020 - 2025.
10.06.2026
21:05
198
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
391
Vicepremierul pentru reintegrare, întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Canadei și discuții despre soluționarea pașnică a diferendului transnistrean
10.06.2026
16:01
377
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
10.06.2026
15:58
417
Proiectul STIC pornește la drum: primul Comitet de Coordonare, noi măsuri pentru un mediu de afaceri bazat pe integritate și încredere în Moldova
457
Procurorul General Machidon discută cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos despre reformarea procuraturii și digitalizarea justiției în Moldova
10.06.2026
14:12
487
Vinurile Moldovei strălucesc la Concours Mondial de Bruxelles: 66 de medalii și cea mai bună rată de succes dintre marile țări participante
10.06.2026
13:00
558
Peste 100 de experți pregătesc noul Curriculum Național: ce schimbări așteaptă școlile din Moldova
10.06.2026
11:31
456
Noi proiecte pentru siguranța rutieră, discutate la Inspectoratul General al Poliției
10.06.2026
11:01
696
A abuzat sexual fiica concubinei sale de 14 ani și a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în nordul țării
10.06.2026
09:48
600
Bărbat din Chișinău, 7 ani de închisoare pentru furt cu implicarea unui minor și deținere de droguri
10.06.2026
21:05
0
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
378
Vicepremierul pentru reintegrare, întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Canadei și discuții despre soluționarea pașnică a diferendului transnistrean
10.06.2026
16:01
368
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
10.06.2026
15:58
402
Proiectul STIC pornește la drum: primul Comitet de Coordonare, noi măsuri pentru un mediu de afaceri bazat pe integritate și încredere în Moldova
447
Procurorul General Machidon discută cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos despre reformarea procuraturii și digitalizarea justiției în Moldova
10.06.2026
14:12
477
Vinurile Moldovei strălucesc la Concours Mondial de Bruxelles: 66 de medalii și cea mai bună rată de succes dintre marile țări participante
10.06.2026
13:00
550
Peste 100 de experți pregătesc noul Curriculum Național: ce schimbări așteaptă școlile din Moldova
10.06.2026
11:31
448
Noi proiecte pentru siguranța rutieră, discutate la Inspectoratul General al Poliției
10.06.2026
11:01
686
A abuzat sexual fiica concubinei sale de 14 ani și a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în nordul țării
10.06.2026
09:48
593
Bărbat din Chișinău, 7 ani de închisoare pentru furt cu implicarea unui minor și deținere de droguri
10.06.2026
09:48
623
Delegatie MIDR la Paris și Bruxelles pentru preluarea modelelor europene de tramvai și transport urban modern
10.06.2026
09:24
561
Și-a apărat mama, dar a depășit legitima apărare: 9 ani de închisoare pentru bărbatul care l-a omorât pe concubinul ei
10.06.2026
08:38
658
Horoscopul zilei 10.06.2026
09.06.2026
20:40
861
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
19:10
787
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
848
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
925
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
837
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
11:01
1028
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
09.06.2026
08:50
1168
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
09.06.2026
08:00
1045
Horoscopul zilei 09.06.2026
08.06.2026
23:10
1258
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
1000
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
1149
Platforma „Clusters Meet Clusters” lansează cooperarea națională a celor 21 de clustere economice din Republica Moldova
08.06.2026
15:33
1298
Profesorii de română din școlile minorităților naționale, trimiși la perfecționare în centre universitare din România
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
17.35
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














