INIȚIATIVĂ // Alegerile locale ar putea fi defășurate în aceeași zi, o dată la patru ani: „Să fie o dată stabilită prin lege”
1465
Alegerile locale din R. Moldova ar putea avea loc în aceeași zi, o dată la patru ani, data fiind stabilită prin lege.
Cel puțin, așa își propune Guvernul condus de Maia Sandu.
Prim-ministra a anunțat la ședința Executivului că astăzi Cancelaria de Stat va face public un proiect de lege care are drept scop excluderea pe viitor a posibilității de amânare a alegerilor locale, așa cum s-a întâmplat în acest an.
„Să fie o dată stabilită prin lege și alegerile locale să se desfășoare indiferent de mofturile politicienilor care, iată, astăzi au adus la sitiația să avem primari și consilieri cu mandatele expirate”, a declarat Maia Sandu.
Menționăm că mandatele actualilor aleși locali au expirat pe 14 iunie curent, iar noul Parlament a decis că alegeriloe locale vor avea loc pe 20 octombrie 2019.
16.12.2025
18:25
837
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
930
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
978
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
853
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
1993
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
1114
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
15:54
960
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
09:18
1387
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
921
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
1481
Maia Sandu în vizită oficială în Grecia pentru întărirea relațiilor bilaterale și discuții despre parcursul european al Republicii Moldova
18.12.2025
13:23
66
Noua centură a orașului Vulcănești îmbunătățește siguranța și conectivitatea regională
18.12.2025
13:06
83
Nicușor Dan sprijină toate opțiunile de ajutor financiar pentru Ucraina, discuțiile încep de la activele rusești blocate în Europa
18.12.2025
12:24
283
Investiții de 130 milioane euro în sectorul zahărului din Moldova: o întâlnire crucială pentru dezvoltare economică și sprijin agricol strategic
18.12.2025
11:37
495
Un bărbat din Căușeni și-a INCENDIAT propria MAMĂ. Cea care i-a dat viață era țintuită la pat și nu avea cum să scape după ce a fost stropită cu 5 litri de benzină
18.12.2025
09:45
335
Întâlnire decisivă la Bruxelles: UE caută soluții pentru a finanța Ucraina, Belgia cheie în planul privind activele rusești înghețate
18.12.2025
08:17
527
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
18.12.2025
08:09
500
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
18.12.2025
07:52
483
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
07:25
466
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
18.12.2025
06:38
577
Atac cu drone în portul Rostov-pe-Don: Trei persoane și-au pierdut viața în urma incidentului tragic din Marea Azov
18.12.2025
05:49
459
Blocada petrolieră impusă de Trump asupra Venezuelei provoacă creșterea prețurilor la petrol și accentuează incertitudinile pe piața globală
17.12.2025
22:36
666
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
840
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
17.12.2025
19:02
703
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
549
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
599
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
688
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
574
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
693
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
662
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
742
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
808
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
542
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
15:24
602
Moldova ia atitudine împotriva corupției la Conferința ONU din Qatar: Dialoguri cheie și cooperare internațională în prim-plan
17.12.2025
15:00
941
Lukașenko îndeamnă Ucraina să evite provocarea Rusiei, în timp ce Zaharova întreabă cum s-a ajuns lângă „ursul adormit”
Noua centură a orașului Vulcănești îmbunătățește siguranța și conectivitatea regională
Nicușor Dan sprijină toate opțiunile de ajutor financiar pentru Ucraina, discuțiile încep de la activele rusești blocate în Europa
Investiții de 130 milioane euro în sectorul zahărului din Moldova: o întâlnire crucială pentru dezvoltare economică și sprijin agricol strategic
Un bărbat din Căușeni și-a INCENDIAT propria MAMĂ. Cea care i-a dat viață era țintuită la pat și nu avea cum să scape după ce a fost stropită cu 5 litri de benzină
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.91
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














