Infractorii NU vor mai putea scăpa NEPEDEPSIȚI, chiar dacă vor ajunge la o înțelegere cu victima
2696
Persoanele aflate în conflict cu legea vor putea recurge la împacare doar dacă, în ultimii cinci ani, nu au avut antecedente penale pentru infracţiuni similare comise cu intenţie sau dacă în privinţa lor nu a mai fost dispusă încetarea urmării penale pentru infracţiuni similare. Prevederea în cauză a fost aprobată în ședința de azi a Guvernului.
Prevederea anterioară îi oferea posibilitatea unui infractor de a scăpa de pedeapsă de mai multe ori, dacă se împăca cu victima.
Analizele oamenilor legii au demonstrat că, anual, prin aplicarea instrumentului de împăcare a părţilor, sunt eliberaţi de urmărire şi pedeapsă penală peste 2 500 de infractori. Unii dintre făptaşi au fost reţinuţi de poliţie şi aduşi în faţa instanţei chiar și de 30 de ori în acelaşi an.
Prin modificarea propusă, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) susține că nu se urmăreşte diminuarea rolului instituţiei împăcării sau încălcarea drepturilor părţilor, ci determinarea persoanei care a comis o infracțiune să conştientizeze că, dacă a fost eliberată de răspundere penală după împăcarea cu victima, nu poate beneficia nelimitat de această modalitate de soluţionare a conflictelor.
30.07.2017
19:30
1875
Lumea ca în Minority Report - pot DECIDE maşinile dacă suntem vinovaţi?
08.06.2016
14:17
3301
Caz REAL în R. Moldova: O „ghicitoare” din capitală i-a promis unei mame că-i va salva copilul de „boala incurabilă”. Câți bani i-a plătit DEGEABA escroacei
19.02.2016
10:33
3022
ÎNCĂ doi morți în R. Moldova din cauza GRIPEI
09.01.2016
13:05
5250
Doi moldoveni, în lista celor mai CĂUTAȚI INFRACTORI de către Poliția Română
11.09.2015
13:10
3474
Crimă ORIBILĂ la Anenii Noi: Au omorât un bărbat, după care l-au aruncat în beci
15.04.2015
13:03
2840
Șoldănești // Motivul INCREDIBIL pentru care a vrut să se sinucidă: Nu știa unde să sărbătorească Paștele
12.03.2015
08:59
3121
Deși bate în retragere, gripa a mai UCIS un om din R. Moldova
16.07.2014
12:24
2413
De ce suntem pișcați de țânțari? Cum aceste insecte își aleg victimele
03.06.2014
09:45
2407
A dat BAC-ul, după care a accidentat mortal o tânără
24.03.2014
10:15
2444
Toţi angajaţii unei subdiviziuni teritoriale a IGP, trimiși pe banca acuzaților
19.03.2026
20:41
671
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
20.03.2026
15:07
205
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
206
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
289
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
299
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
351
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
430
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
418
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
497
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
636
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
655
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
662
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
663
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
699
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
643
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
729
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
637
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
690
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
730
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
646
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
687
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
731
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
719
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
727
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
825
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
647
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














