Inflație de 4,8%! Care sunt produsele și mărfurile la care avem PREȚURI MAI MICI
991
Prețurile medii de consum au crescut în octombrie cu 4,8% față de perioada respectivă a anului trecut, cel mai mult scumpindu-se fructele și legumele.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în octombrie, produsele, mărfurile și serviciile s-au scumpit cu 1,3% față de luna septembrie datorită unui cost mai mare cu 2,6% la produsele alimentare și cu 0,8% la cele nealimentare, precum și cu 0,1% la tarifele la servicii. De asemenea, inflația înregistrată în octombrie sau valoarea medie a creșterii prețurilor pe parcursul a 12 luni a constituit 4,8%.
Astfel, au crescut preţurile la prune (66,5%), legume proaspete (22,9%), cum ar fi tomate (de 2 ori), dovlecei (25,6%), vinete (25,2%), varză (11,8%). De asemenea, au fost afișate prețuri mai mari la ouă de găină (20,1%), brânză din lapte de vacă (2%) și lapte integral (1,2%). În schimb, s-au ieftinit fructele exotice (10,3%), citricele (9,3%), cartofii (7,9%), ceapa uscată (6,2%), zahărul tos (3,9%), peştele proaspăt şi congelat (1,1%).
Dintre mărfurile nealimentare, cel mai mult s-a scumpit cărbunele (4,1%), încălţămintea (2,1%), hainele pentru maturi și copii, detergenţii (1,7%), ţigările (1,4%). Pe de altă parte, au scăzut prețurile la carburanţi pentru autoturisme, biciclete, televizoare, aparate radio, mijloace de înregistrare a sunetelor şi imaginilor, aparate foto şi de filmat (de la 0,1% până la 0,9%).
În octombrie, au fost înregistrate tarife mai mari la serviciile taximetrelor (3,3%), cele privind repararea obiectelor de folosire îndelungată (1,8%), repararea locuinţei (1,1%), închirierea apartamentelor (1%), repararea încălţămintei – cu 0,9%. De asemenea, serviciile de turism au devenit mai scumpe cu 0,8%, serviciile hoteliere – cu 0,4%, alimentaţia publică – cu 0,3%. Datele statistice mai arată că în perioada respectivă s-a redus plata pentru întreţinerea copiilor la creşe şi grădiniţe (1,9%) și serviciile transportului feroviar internaţional de pasageri (0,6%).
Menționăm că salariile au crescut în august cu 6,2% față de perioada similară a anului trecut.
23.01.2026
14:53
1158
Moldova și România accelerează integrarea fintech și plățile transfrontaliere spre piața unică europeană
23.01.2026
14:50
988
Moldova pregătește facilități financiare și subvenții speciale pentru femeile fermier în 2026
23.01.2026
10:31
1051
Ministerul Energiei și BERD discută noi proiecte pentru modernizarea și eficientizarea energiei termice în Republica Moldova
23.01.2026
10:05
924
Svetlana Ghetmancenco, numită la conducerea ANIF pentru modernizarea și digitalizarea irigațiilor
23.01.2026
09:35
1141
Secretarul de stat Alexandra Șian pleacă de la MAIA după aproape doi ani de mandat în agricultură și dezvoltare rurală
22.01.2026
19:11
1102
Guvernul continuă consultările pe reforma administrației locale pentru primării mai puternice și servicii mai aproape de cetățeni
1273
Valeriu Chiveri a discutat cu ambasadoarea Austriei despre situația regională și sprijinul pentru reintegrarea Republicii Moldova
22.01.2026
17:30
1000
MAIA și partenerii de dezvoltare stabilesc direcțiile de modernizare și integrare europeană a agriculturii moldovenești
22.01.2026
16:18
853
UNPR deschide filială la Chișinău: parteneriat extins cu MDED pentru investiții și digitalizare
22.01.2026
15:33
1249
„Linia INDEPENDENȚEI energetice” Vulcănești – Chișinău, TESTATĂ cu succes. Linia va putea acoperi peste 50% din consumul de energie în perioada de consum maxim
25.01.2026
20:25
507
Orașul Severomorsk, principala bază navală a Rusiei, paralizat de o pană majoră de curent după prăbușirea stâlpilor de înaltă tensiune
25.01.2026
19:21
513
Zelenski anunță că acordul de securitate cu Statele Unite este finalizat și așteaptă doar semnarea
25.01.2026
18:22
806
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 26 ianuarie – 1 februarie 2026
25.01.2026
16:12
474
Papa Leon al XIV-lea denunță atacurile Rusiei în Ucraina și cere încetarea imediată a războiului
25.01.2026
15:13
618
Newsom cere demisia lui Kristi Noem și a șefului patrulei de frontieră după uciderea lui Alex Pretti de către agenți ICE în Minneapolis
25.01.2026
13:57
538
Zelenski cere mai multe sisteme antiaeriene după valul de atacuri rusești care a lăsat Kievul în frig și întuneric
25.01.2026
12:51
549
Varşovia amână aderarea la zona euro: Polonia mizează pe avantajele menţinerii zlotului
25.01.2026
08:26
666
Horoscopul zilei 25.01.2026
24.01.2026
20:51
848
Încălzire ușoară și nori persistenți în Republica Moldova, duminică 25.01.2026
24.01.2026
18:42
991
A doua zi de negocieri Ucraina-SUA-Rusia la Abu Dhabi s-a încheiat fără acord, în timp ce bombardamentele rusești lasă peste un milion de ucraineni fără curent și căldură
24.01.2026
15:58
899
Papa Leon al XIV-lea avertizează asupra pericolelor inteligenţei artificiale şi cererii urgente de alfabetizare digitală pentru toţi
24.01.2026
13:39
879
„Noapte de teroare rusă” în Ucraina, chiar înaintea noii runde de negocieri de pace de la Abu Dhabi
24.01.2026
12:58
1054
Meloni denunţă eliberarea pe cauţiune a patronului barului din Crans-Montana: „O insultă la adresa victimelor incendiului de Anul Nou”
24.01.2026
10:45
940
Mii de clădiri din Kiev au rămas fără încălzire la -12°C după atacul rusesc de noapte
24.01.2026
09:20
1087
Rusia, Ucraina și SUA reiau la Abu Dhabi negocierile pentru încheierea războiului, blocate de condiția privind Donbassul
24.01.2026
08:37
918
Horoscopul zilei 24.01.2026
24.01.2026
08:35
950
Oana Ţoiu, la Davos: România mizează pe diversificarea inteligentă a lanţurilor de valoare, nu pe protecţionism, pentru a reduce deficitul comercial şi a deschide pieţe noi
24.01.2026
07:08
1045
Armata SUA loveşte din nou o navă suspectă de trafic de droguri în Pacific: doi morţi şi un singur supravieţuitor
24.01.2026
06:33
966
Iran avertizează SUA: orice lovitură militară va fi tratată drept „război total”
24.01.2026
05:37
983
Atacuri rusești cu drone și rachete asupra Kievului și Harkovului: un mort și 15 răniți în plin val de frig
24.01.2026
02:04
1088
Negocieri SUA‑Rusia‑Ucraina la Abu Dhabi pentru o „pace demnă și durabilă” în războiul din Ucraina
24.01.2026
00:19
1256
Scandal în Ungaria: ministrul transporturilor, acuzat de rasism după ce a spus că romii ar trebui să curețe „toaletele murdare” din trenuri
23.01.2026
20:17
947
Vreme uniformă, cu ninsori locale și frig moderat în Republica Moldova – 24.01.2026
23.01.2026
19:25
1216
Negocieri trilaterale Ucraina–SUA–Rusia la Abu Dhabi: delegație militară rusă, semn de rezervă față de inițiativa de pace
23.01.2026
18:44
995
Ucraina, în prag de colaps energetic după noile atacuri rusești asupra rețelei electrice
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.96
1 USD
17.05
1 RON
3.92
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39




Inapoi














