ÎNDEMNUL lui Gülen: „Musulmani, să continuăm prin examinarea critică a modului nostru de a înțelege credința!”
1834
Fetullah Gülen, gânditor și intelectual musulman turc, care trăiește în exil în Statele Unite ale Americii încă din 1999, a acordat un interviu revistei franceze „Le Monde”. În cadrul acestui interviu, Gülen a ținut să-și exprime indignarea și tristețea față de momentele prin care trece astăzi omenirea. De asemenea, el a mai menționat că adevăratul test al credincioșilor este acela de a trăi în conformitate cu principiile fundamentale comune tuturor marilor religii ale lumii, cum ar fi conservarea caracterului sacru al vieții umane și respectul demnității tuturor ființelor umane.
O altă idee de bază transmisă de învățat a fost aceea că atât teologii, cât și musulmanii de rând trebuie să condamne cu fermitate actele barbare perpetuate în numele religiei. La această etapă, a condamna nu este suficient.
Responsabilitatea musulmanilor este de a face parte din soluție, în ciuda contextului defavorabil. Dacă se dorește apărarea drepturilor și libertățilormusulmanilor, a păcii și liniștii tuturor ființelor umane, indiferent de gândirile lor, trebuie să existe o ripostă asupra tuturor dimensiunilor terorismului.
FETULLAH GÜLEN
Nu găsesc cuvintele potrivite pentru a-mi exprima tristețea și revolta față de carnagiul comis de către așa-numitul Stat Islamic și grupările teroriste. Împărtășesc frustrarea unui miliard și jumătate de musulmani din întreaga lumii care vede teroarea acestei grupări. Ideologiile lor perfide sunt ascunse sub drapelul religios. Noi, musulmanii, avem o responsabilitate aparte: se cuvine să ne unim puterile cu ceilalți oameni pentru a proteja lumea de fluxul terorismului și al violenței extremiste, deasemenea, tot noi trebuie să restabilim imaginea credinței veritabile.
Adevăratul test al credinței nu este nici cel al sloganurilor, nici cel al obișnuinței cu această situație. Adevăratul test al credincioșilor noștri este acela de a trăi în conformitate cu principiile fundamentale comune tuturor marilor religii ale lumii, cum ar fi conservarea caracterului sacru al vieții umane și respectul demnității tuturor ființelor umane.
Noi trebuie să condamnăm într-o manieră categorică ideologia susținută de teroriști și să promovăm cu claritate și încredere o stare amplă de spirit. Înainte de identitatea etnică, națională sau religioasă există umanitatea, fiind cea care suferă de fiecare dată când este comis un act barbar. Francezii care și-au pierdut viața în Paris, șiiții libanezi care și-au pierdut viața la Beirut cu o zi înaintea masacrului de la Paris și zecile de sunniți din Irak care și-au pierdut viața în mâinile acelorași teroriști sunt înainte de toate ființe umane. Civilizația noastră nu va progresa niciodată dacă noi nu considerăm tragică suferința tuturor oamenilor, oricare ar fi identitatea lor religioasă sau etnică, sau faptul că aceștia nu susțin aceeași determinare sau empatie ca noi.
De asemenea, musulmanii trebuie să refuze teoriile complotului, care până acum nu au condus decât la evitarea problemelor sociale cu adevărat reale. Din contra, trebuie să găsim răspunsul la adevăratele întrebări legate de: faptul că comunitățile noastre servesc drept teren de recrutare pentru grupările animate de un gând totalitar; sunt aceste fapte consecința unui totalitarism necunoscut (autoproclamat) în noi înșine, de la violența fizică domestică, neglijarea tinereții și lipsa unei educații echilibrate? Incapacitatea noastră de a instaura drepturile omului, libertatea fundamentală, statul de drept și crearea unui spirit pluralist în sânul comunităților noastre, au condus toate acestea la vulnerabilitatea unora dintre noi?
A CONDAMNA NU ESTE SUFICIENT
Recenta tragedie pariziană este o reamintire atât pentru teologi, cât și pentru musulmanii de rând, care trebuie să condamne cu fermitate actele barbare comise în numele religiei. În acest sens, a condamna nu este suficient. Recrutarea teroriștilor în sânul comunităților musulmane trebuie combătută prin intermediul unei colaborări eficace între autoritățile naționale, liderii religioși și actorii societății civile.
Noi trebuie să ne conjugăm eforturile la nivel de socium pentru a putea lupta împotriva tuturor factorilor care favorizează recrutarea de teroriști. Este nevoie de a crea o infrastructură prin intermediul unei identificări precoce a grupurilor de risc, care ar împiedica tinerii să ia drumul pierzaniei. De asemenea, trebuie să fim alături de familii prin consilierea lor și să le susținem în diverse moduri.
Trebuie să promovăm o interacțiune pozitivă și proactivă cu structurile de stat, cetățenii cărora suntem, în scopul întrunirii acestora la masa de negocieri pentru a discuta despre lupta împotriva terorii. Noi trebuie să educăm tineretul și să-l culturalizăm în maniera de a-și exprima ideile în mod democratic. Un pas important în asigurarea gândirii coerente a viitoarelor generații ar fi includerea în programele școlare, începând cu clasele primare, a ideilor legate de valorile democratice.
Istoria demonstrează că după asemenea tragedii apare o nouă reacție. Opiniile antimusulmane și antireligioase, atitudinea față de toți concetățenii musulmani ca un potențial pericol pentru securitate – toate acestea aduc mai mult prejudicii decât folos. Cetățenii musulmani din Europa vor să trăiască în pace și liniște. Deși există un climat nefavorabil, musulmanii trebuie să interacționeze mai strâns cu organele de stat din țările ai căror cetățeni sunt, să-și aducă contribuția la elaborarea unor măsuri politice care ar contribui la integrarea musulmanilor în comunitățile din țările-gazdă.
Este important, în egală măsură, pentru noi, musulmanii, de a evalua critic înțelegerea și practicarea islamului în condițiile și exigențele timpului, precum și a interpretărilor la etapa actuală. Acest lucru nu presupune o ruptură de tradiția islamică, ci mai degrabă o chestiune inteligentă, precum și confirmarea adevăratelor învățături din Coran și din tradiția profetică, pe care predecesorii musulmani au încercat să o atingă. Trebuie excluse citările rupte din context, pe care unii le plăzmuiesc cu sursele textului nostru și le instrumentalizează.
Savanții, gânditorii și intelectualii musulmani ar trebui să încurajeze o abordare holistică a surselor fundamentale ale islamului și să reconsidere sentințele emise în trecut. Convingerile sunt diferite de dogmatism. Este posibilă, dar și imperioasă trezirea la viață a acestui spirit al libertății de gândire care stă la baza renașterii islamului, rămânând fidel spiritului religios. Doar în această manieră musulmanii pot lupta contra radicalismului și terorismului.
În vâltoarea recentelor evenimente, cu tristețe constat că teza ciocnirii civilizațiilor a fost relansată. Ceea ce astăzi este sigur, e că reapariția acestei retorici nu face decât să ajute eforturile de recrutare a rețelei teroriste. Țin să menționez cu claritate că: ceea ce trăim noi astăzi nu este o ciocnire a civilizațiilor, ci o ciocnire a civilizației umane cu barbaria. Responsabilitatea noastră ca cetățeni musulmani este aceea de a face parte din soluție, în ciuda contextului care ne este defavorabil. Dacă vrem să apărăm drepturile și libertatea musulmanilor, pacea și liniștea tuturor ființelor umane, indiferent de credința lor, trebuie să participăm la eradicarea tuturor dimensiunilor terorismului.
Putem lupta împotriva violenței și a terorismului, precum și împotriva ideologiilor totalitare printr-un comportament virtuos în viața de zi cu zi. De asemenea, o altă modalitate este aceea de a denunța și a exclude interpretările extremiste ale surselor religioase. Vigilența asupra impactului pe care acestea îl pot avea asupra tinerilor, precum și cultivarea valorilor democratice de la o vârstă fragedă, reprezintă o alternativă de stopare a terorismului și a violenței.
14.12.2025
23:42
60
Premiul Nobel, scut pentru Ales Bialiațki în infernul detenției din Belarus
14.12.2025
19:01
542
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
14.12.2025
18:53
522
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului acuză pe Zelenski că a renunțat la promisiunile de pace pentru a promova conflictul armat
388
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
14.12.2025
15:27
485
Hamas solicită menținerea arsenalului în Gaza și avertizează asupra instabilității armistițiului după eliminarea unui lider de către Israel
519
Maia Sandu în vizită oficială în Grecia pentru întărirea relațiilor bilaterale și discuții despre parcursul european al Republicii Moldova
14.12.2025
13:51
747
Reacție dură a Kremlinului la declarațiile secretarului general al NATO: Critici vehemente la adresa lui Mark Rutte
14.12.2025
10:02
732
Pierderi uriașe pentru Rusia: peste un milion de soldați și mii de echipamente distruse în Ucraina
14.12.2025
08:34
598
Horoscopul zilei 14.12.2025
14.12.2025
06:37
702
Autoritățile din Germania au dejucat un atentat terorist plănuit pentru un târg de Crăciun din Bavaria
14.12.2025
05:47
748
Zelenski se întâlnește la Berlin cu lideri ai SUA și UE pentru a discuta despre viitorul păcii în Ucraina
14.12.2025
01:51
668
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
14.12.2025
19:01
528
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
14.12.2025
18:53
507
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului acuză pe Zelenski că a renunțat la promisiunile de pace pentru a promova conflictul armat
377
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
14.12.2025
15:27
479
Hamas solicită menținerea arsenalului în Gaza și avertizează asupra instabilității armistițiului după eliminarea unui lider de către Israel
513
Maia Sandu în vizită oficială în Grecia pentru întărirea relațiilor bilaterale și discuții despre parcursul european al Republicii Moldova
14.12.2025
13:51
734
Reacție dură a Kremlinului la declarațiile secretarului general al NATO: Critici vehemente la adresa lui Mark Rutte
14.12.2025
10:02
721
Pierderi uriașe pentru Rusia: peste un milion de soldați și mii de echipamente distruse în Ucraina
14.12.2025
08:34
591
Horoscopul zilei 14.12.2025
14.12.2025
06:37
694
Autoritățile din Germania au dejucat un atentat terorist plănuit pentru un târg de Crăciun din Bavaria
14.12.2025
05:47
740
Zelenski se întâlnește la Berlin cu lideri ai SUA și UE pentru a discuta despre viitorul păcii în Ucraina
14.12.2025
01:51
664
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
13.12.2025
20:47
880
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
13.12.2025
20:28
911
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
13.12.2025
19:57
725
Ales Bialiaţki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, eliberat din închisoare în urma negocierilor internaționale cu regimul Lukaşenko
13.12.2025
19:01
686
Alertă cu bombă la frontiera Moldovei: Trenul București-Kiev vizat, măsuri de securitate activate în Otaci
13.12.2025
16:49
912
Erdogan și Putin discută despre pacea între Ucraina și Rusia și își doresc implicarea SUA în soluționarea conflictului
13.12.2025
16:45
773
SUA ridică sancțiunile pentru potasa din Belarus, Minsk eliberează zeci de deținuți politici după negocieri cu Donald Trump
13.12.2025
16:37
793
Statele Unite ridică sancțiunile asupra potasei din Belarus după eliberarea a 123 de deținuți politici, inclusiv laureatul Nobel Ales Bialiațki
13.12.2025
16:00
765
Germania sprijină Polonia cu soldați pentru fortificarea frontierei estice în fața amenințării rusești
13.12.2025
14:48
972
Viitorul prim-ministru ceh, Andrej Babis, respinge sprijinul financiar pentru Ucraina și cere alternative Comisiei Europene
13.12.2025
13:22
833
Orașul Odesa și regiunea înconjurătoare, paralizate de pene de curent după un atac rusesc semnificativ asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
13.12.2025
08:33
802
Horoscopul zilei 13.12.2025
13.12.2025
07:28
901
Administrația Biden a întrerupt temporar schimbul de informații cu Israel din cauza conflictului din Gaza
13.12.2025
01:58
1024
UE îngheață activele rusești pe termen nelimitat pentru sprijinirea Ucrainei: Planul de 165 miliarde de euro și acordul cu Belgia în prim-plan
13.12.2025
01:35
1089
Rusia lovește porturile Odesa și Ciornomorsk: Trei nave turcești avariate în urma atacului
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului acuză pe Zelenski că a renunțat la promisiunile de pace pentru a promova conflictul armat
Hamas solicită menținerea arsenalului în Gaza și avertizează asupra instabilității armistițiului după eliminarea unui lider de către Israel
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.94
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














