Incendiul din Chișinău a fost LICHIDAT după 24 de ore de luptă cu flăcările care au „topit” deșeuri din plastic pe o suprafață de peste 2,2 mii de metri pătrați
1391
DSE
Pompierii, angajații depozitului, dar și cei din cadrul autorităților publice locale au reușit să lichideze astăzi incendiul produs pe teritoriul uzinei de sortare a deșeurilor menajere după o luptă cu flăcările ce a durat aproape 24 de ore.
Incendiul a izbucnit în dimineața zilei de 9 octombrie 2022, la ora 04:51, pe strada Uzinelor 209 din sectorul Ciocana al capitalei, iar pe parcursul întregii nopți au fost efectuate lucrări de acoperire a suprafeței afectate cu un start de sol, dar și de stingere a flăcărilor cu apă și spumogen. Incendiul a fost lichidat în dimineața zilei de 10 octombrie, la ora 03:46.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) arată că în acțiunile de lichidare a acestui incendiu de proporții au fost implicați 57 de pompieri cu opt autospeciale de intervenție, dar și 24 de angajați din cadrul autorităților publice locale cu patru autocisterne, 13 autobasculante, trei excavatoare și două buldozere.
Potrivit IGSU, incendiul a distrus deșeurile pe o suprafață de 2 250 de metri pătrați, fiind afectate trei remorci, cu deteriorarea parțială a carcaselor și copertinelor. Victime nu au fost raportate.
Cauza și circumstanțele izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite de către specialiști.
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















