Încă șapte acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente, DENUNȚATE de R. Moldova: Fără colaborare cu Serviciul de Informații Externe al Federației Ruse
1893
Șapte acorduri cu prevederi depășite pentru cetățenii R. Moldova, încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI), au fost denunțate astăzi de Parlament.
Documentele vizează colaborarea cu statele CSI în domeniul ocrotirii sănătății populației, activităților informative, cu privire la ajutorul reciproc în caz de accidente și alte situații excepționale la obiectivele electroenergetice, asigurării trupelor de grăniceri cu armament și tehnică militară, precum și referitor la cercetări științifice și nucleare.
Denunțarea acordurilor a fost propusă de Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educației și Cercetării și Serviciul de Informații și Securitate, aceste instituții indicând faptul că prevederile acestora sunt irelevante, inoportune și nu oferă beneficii cetățenilor. Totodată, prin semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, R. Moldova și-a asumat angajamentul să transpună în cadrul normativ național un șir de Directive UE care vizează diferite domenii.
CITIȚI și OFICIAL // R. Moldova a identificat peste 100 de acorduri depășite printre cele 282 încheiate pe platforma CSI: În cazul a 70 de acte au fost inițiate procedurile de denunțare, iar 35 au devenit deja istorie
Menționăm că, până în prezent, guvernarea de la Chișinău a denunțat 42 de acorduri cu CSI. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat zilele trecute că autoritățile au identificat în total 100 de tratate încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI), dar care „care nu produc avantaje pentru cetățeni sau pentru instituțiile publice” din republica noastră.
Potrivit Registrului de Stat al Tratatelor, deținut de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, la începutul anului 2023, R. Moldova era parte la 282 de documente cu statut de tratate internaționale semnate în cadrul CSI.
Documentele denunțate în ședința Parlamentului din 24 noiembrie:
*Acordul cu privire la colaborarea în domeniul ocrotirii sănătății populației, întocmit la Minsk la 26 iunie 1992, și a Protocoalelor de modificare, încheiate la Ialta la 18 septembrie 2003 și la Moscova la 25 noiembrie 2005;
*Acordul cu privire la ajutorul reciproc în caz de accidente și alte situații excepționale la obiectivele electroenergetice ale statelor membre ale Comunității Statelor Independente, semnat la Moscova la 30 mai 2002;
*Acordul cu privire la cooperarea statelor membre ale Comunității Statelor Independente în timpul evacuării cetățenilor acestora din țările terțe în cazul producerii situațiilor excepționale, semnat la Moscova la 12 aprilie 1996;
*Acordul cu privire la principiile asigurării Trupelor de grăniceri cu armament, tehnică militară și alte resurse materiale, organizării lucrărilor de cercetări științifice și experimentale de construcție, semnat la Tașkent la 15 mai 1992;
*Acordul privind colaborarea în domeniul pregătirii specialiștilor subdiviziunilor antiteroriste în instituțiile de învățământ ale organelor competente ale statelor membre ale Comunității Statelor Independente, încheiat la Ashgabat la 5 decembrie 2012;
*Acordul dintre Republica Moldova și Federația Rusă în vederea colaborării Ministerului Securității Naționale al Republicii Moldova și Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse în domeniul activităților informative, întocmit la Chișinău la 18 aprilie 1994;
*Statutul Institutului Unificat de Cercetări Nucleare.
19.10.2026
22:07
19.10.2026
21:51
19.10.2026
20:36
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
22:07
19.10.2026
21:51
19.10.2026
20:58
19.10.2026
20:36
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
15:31
19.10.2026
13:52
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
19.10.2026
12:25
19.10.2026
12:15
19.10.2026
10:34
19.10.2026
10:00
19.10.2026
09:28
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
19.10.2026
06:02
18.10.2026
23:47
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”















