05:14:56 23.01.2026
Stiri

ÎNCĂ O BANCĂ în R. Moldova! „A oferit acces la sute de MILIOANE de euro"

Economie 24.04.2015 15:59 Vizualizări1768
ÎNCĂ O BANCĂ în R. Moldova! „A oferit acces la sute de MILIOANE de euro

Un acord semnat astăzi va asigura cadrul juridic pentru funcţionarea reprezentanţei Băncii Europene de Investiţii la Chişinău.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, astăzi a fost semnat un acord între premierul Chiril Gaburici şi vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Wilhelm Molterer, aflat în vizită la Chişinău.

Decizia băncii privind extinderea activităţii sale în R. Moldova a fost anunţată în octombrie 2014, iar Acordul, semnat astăzi, vine să asigure cadrul juridic necesar funcţionării acestui oficiu.

„Reprezentanţa BEI la Chişinău va oferi mai multe avantaje R. Moldova. Vom avea acces la proiectele noi ale BEI, vom progresa în relaţiile de cooperare cu această instituție şi, în acelaşi timp, împreună cu partenerii noştri, vom avansa în realizarea obiectivului de integrare europeană”, a spus Chiril Gaburici.

La rândul său, Wilhelm Molterer a menţionat că evenimentul de astăzi este un pas important pentru relaţiile bilaterale, precizând că Republica Moldova este lider între ţările Parteneriatului Estic şi beneficiază de asistență financiară considerabilă din partea BEI.

„Banca Europeană de Investiţii este pregătită nu doar să continue colaborarea cu Republica Moldova, dar şi să-și intensifice activitatea aici, pentru că suntem foarte interesaţi să susţinem perspectiva europeană a acestei ţări”, a declarat Wilhelm Molterer.

Până în prezent, R. Moldova a semnat 13 acorduri de finanţare cu BEI, care oferă acces autorităţilor publice şi sectorului privat la fonduri în valoare de circa 557,5 milioane de euro.

Autor: Virginia Nica
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.96 1 USD 17.05 1 RON 3.92 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte