În pas cu Europa // Evenimente dedicate celor două decenii de la ADERAREA R. Moldova la Consiliul Europei
1413
cpescmdt.blogspot.com În contextul celebrării celei de-a 20-a aniversări de la aderarea R. Moldova la Consiliul Europei, la Salonul Internațional de Carte vor fi expuse publicațiile Consiliului Europei, editate în ultimii doi ani.
Evenimentul de prezentare a expoziției „Cărțile unesc Europa!” va avea loc la 2 septembrie, ora 15.30, în spațiul expozițional de la etajul doi și va fi onorat cu prezența Șefului Oficiului Consiliului Europei în Moldova, Jose-Luis Herrero.
Tot mâine, începând cu ora 16.00, se va desfășura dezbaterea „Provocările societății bazate pe cunoaștere. Rolul organizațiilor societății civile în construirea unei Europe a solidarității și parteneriatului”, organizată de Centrul Pro-European de Servicii și Comunicare.
Scopul întâlnirii este dezvoltarea colaborării între actori culturali și organizații ale societății civile, transferul de cunoștințe și practici la nivel european și global, în domeniile educației, cercetării și participării cetățenilor la construcția unei societăți durabile.
La dezbateri vor participa invitați din România, iar evenimentul se încadrează în acțiunile „Anul Bibliologic 2015 - Anul promovării valorilor europene” și ale proiectului „Demnitate prin cultură”, inițiat de Fundația „Dignitas” din București.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
13.09.2026
11:32
13.09.2026
11:16
13.09.2026
11:06
13.09.2026
11:05
13.09.2026
09:30
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu


















