Fost șef al Direcției sănătate a capitalei, achitat de acuzații de îmbogățire ilicită, dar vinovat de fals în declarația de avere. Procurorii contestă verdictul
2282
Un fost șef al Direcției sănătate publică a Primăriei Chișinăului a fost găsit vinovat de declarație falsă a averii.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cazul a fost investigat în perioada septembrie - decembrie 2022, după ce a fost preluat de la CNA.
Conform materialelor dosarului, fostul șef de Direcție a introdus de cinci ori informații eronate în declarația de avere și interese, în perioada 2015 - 2019, inclusiv la eliberarea sa din funcție.
Încălcările descoperite de procurorul PCCOCS și confirmate de judecător au inclus suprafețe de teren raportate greșit, omisiuni în declararea averii partenerului său de viață și a calității de asociat al unei firme din domeniul său de activitate în Primărie, o omisiune semnificativă fiind un împrumut de aproximativ trei milioane de lei în valută străină, precum și alte inexactități în declarația de avere și interese.
Deși procurorii PCCOCS au obținut o recunoaștere a vinovăției pentru aceste falsuri în declarația de avere de către fostul șef de Direcție, drept funcționar public, acesta a fost eliberat de răspundere penală prin sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 19 martie 2025, din cauza expirării termenului de prescripție.
Prin aceeași sentință, fostul șef de Direcție a fost achitat de acuzația de îmbogățire ilicită, toate sechestrele pe bunurile sale fiind ridicate.
Procurorii au stabilit o discrepanță de peste opt milioane de lei între veniturile sale reale și cele declarate, ceea ce părea și mai evident în raport cu salariul său de bază de 5 000 - 6 000 de lei pe lună.
În plus, fostul oficial a luat măsuri pentru a induce în eroare anchetatorii, vânzându-i ginelui său o porțiune dintr-un teren pentru o sumă mare de bani, sumă ce nu putea fi justificată prin venituri, și întocmind o recipisă falsă pentru un împrumut de la o rudă fără resursele necesare.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale intenționează să conteste la Curtea de Apel Centru achitarea fostului șef al Direcției sănătate publică a Primăriei Chișinăului pentru îmbogățire ilicită.
Menționăm că acesta a activat anterior în Primărie și în alte funcții, pe o perioadă aproape dublă față de cea investigată.
Potrivit Codului penal, vinovatul riscă o amendă de 400.000 de lei și interdicția de a ocupa funcții sau a desfășura activități legate de gestionarea activității persoanelor juridice pe o perioadă de 10 ani.
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
29.10.2026
22:33
29.10.2026
22:12
29.10.2026
21:55
29.10.2026
19:54
29.10.2026
19:53
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
29.10.2026
22:33
29.10.2026
22:12
29.10.2026
22:03
29.10.2026
21:55
29.10.2026
19:54
29.10.2026
19:53
29.10.2026
19:20
29.10.2026
19:07
29.10.2026
18:53
29.10.2026
18:28
29.10.2026
18:03
29.10.2026
17:58
29.10.2026
17:49
29.10.2026
17:46
29.10.2026
17:46
29.10.2026
17:44
29.10.2026
17:43
29.10.2026
17:16
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
















