În România, vaccinarea anti-COVID cu a treia doză ar putea începe în luna septembrie
1275
România se află la debutul valului al patrulea al pandemiei de COVID-19, iar vaccinarea cu a treia doză de vaccin ar putea începe în luna septembrie, la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare, pentru personalul medical, persoanele cu boli cronice.
„Este foarte probabil ca din luna septembrie să avem această decizie de a administra doza 3”, afirmă Valeriu Gheorghiță. „Suntem pe o pantă ascendentă a numărului de cazuri, iar persoanele cu boli cronice trebuie protejate”, a adăugat coordonatorul campaniei de vaccinare de peste Prut.
Decizia autorităților a fost luată în condițiile în care, în această toamnă, este așteptat în România valul patru al pandemiei de COVID-19.
Persoanele care au trecut prin boală, apoi au fost vaccinate cu două doze, nu mai au neapărat indicație de a face doza a treia, a precizat Valeriu Gheorghiță.
România se află la începutul celui de-al patrulea val al pandemiei de COVID-19, în acest moment existând un trend crescător al al infectărilor cu tulpina indiană Delta, „extrem de infecțioasă, care presupune spitalizare și forme de bolă mai grave”, afirmă coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.
România a înregistrat 127 de cazuri de infectare cu varianta Delta, dintre care 26 în ultima săptămână, iar cinci pacienți infectați cu această tulpină au murit, toți cei cinci fiind nevaccinați. Cazuri de infectare cu tulpina indiană Delta au fost identificate până acum în 15 județe, cele mai multe cazuri fiind în București (32), Argeș (23) și Ilfov (19).
În plus, jumătate dintre aceste cazuri s-au înregistrat în 28 de focare, dintre care 22 sunt de familie, iar 6 de colectivitate, a explicat Valeriu Gheorghiță, citat de newsweek.ro.
Menționăm că Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale de la Chișinău a anunțat anterior că circa 60 000 de cetățeni ai R. Moldova s-au vaccinat în România împotriva noului coronavirus.
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















