IMPORTANT! Autoritățile de la București SIMPLIFICĂ procesul de înscriere a tinerilor din R. Moldova la studii în universitățile din România
5449
Ministrul Educației de la București, Pavel Năstase, a declarat marți că viitorii studenți din Republică Moldova se pot înscrie online la universitățile din România, trimițând prin e-mail, la facultățile dorite, documentele scanate necesare înscrierii, scrie news.ro.
Această măsură vine în contextul în care proiectul noii metodologii de școlarizare a românilor de pretutindeni, aflat în dezbatere publică până în 7 aprilie, prevede că românii cu domiciliul stabilit în Republică Moldova, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Croația, Israel și diaspora să își depună personal dosarele de înscriere la facultățile din România pe care doresc să le urmeze.
„Soluția este foarte simplă. Toată lumea lucrează online. Înscrierile se fac online. Prin urmare, nu cred că mai este nevoie să creăm comisii intermediare care să facă înscrierea pentru universitățile din România, în condițiile în care elevii, viitorii candidați la universitățile din România, știu limbă română. Eu cred că este o deschidere, pentru că au posibilitatea să-și aleagă singuri, fără intermediari care să-i sfătuiască unde trebuie să se înscrie", a declarat ministrul Educației, Pavel Năstase.
El a explicat că ținerii se pot înscrie online, prin scanarea documentelor de înscriere și trimiterea lor pe e-mail la facultățile la care doresc să se înscrie, urmând că documentele în orginal să fie depuse la începerea anului universitar.
„Am dorit, prin acest demers, să simplificăm lucrurile", a subliniat ministrul Educației.
Proiectul privind nouă metodologie de școlarizare a românilor de pretutindeni pentru anul universitar 2017-2018 s-a aflat în dezbatere publică pe site-ul ministerului Educației până în data de 7 aprilie.
Potrivit proiectului, românii cu domiciliul stabil în Republică Moldova, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Croația, Israel și diaspora își vor depune direct dosarele de înscriere la sediile facultăților pe care doresc să le urmeze, reieșind că acele comisii mixte care preluau dosarele viitorilor studenți pentru a le depune la facultățile din România vor fi desființate începând de anul universitar următor.
Pentru românii cu domiciliul stabil în Ucraina, Albania, Macedonia și Serbia, înscrierea ar urmă să se facă în continuare printr-o comisie mixtă formată din reprezentanți ai Ministerului Educației, ai Ministerului Afacerilor Externe și ai Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.
19.01.2026
01:08
281
Două trenuri de mare viteză au deraiat în sudul Spaniei: cel puțin zece morți și zeci de răniți grav
18.01.2026
21:54
517
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
18.01.2026
21:19
780
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
18.01.2026
19:55
838
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
18.01.2026
19:45
500
Irakul încheie retragerea trupelor coaliției SUA din zonele federale, menține doar baza din Kurdistan pentru operațiunile din Siria
18.01.2026
19:41
951
Imagini APOCALIPTICE în Rusia: Zăpada a acoperit blocuri, mașini, drumuri, oameni. Este stare de urgență. Cum fac față oamenii zăpezilor
18.01.2026
18:33
582
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
18.01.2026
18:18
694
Vreme rece, ninsori și episoade de lapoviță în Republica Moldova, 19–25 ianuarie 2026
18.01.2026
12:43
546
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
18.01.2026
10:39
738
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
18.01.2026
10:06
678
Siegfried Mureșan: Acordul comercial UE–SUA, amânat în Parlamentul European din cauza tensiunilor provocate de Donald Trump
18.01.2026
08:39
624
Horoscopul zilei 18.01.2026
19.01.2026
01:08
267
Două trenuri de mare viteză au deraiat în sudul Spaniei: cel puțin zece morți și zeci de răniți grav
18.01.2026
21:54
506
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
18.01.2026
21:19
767
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
18.01.2026
19:55
828
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
18.01.2026
19:45
493
Irakul încheie retragerea trupelor coaliției SUA din zonele federale, menține doar baza din Kurdistan pentru operațiunile din Siria
18.01.2026
19:41
943
Imagini APOCALIPTICE în Rusia: Zăpada a acoperit blocuri, mașini, drumuri, oameni. Este stare de urgență. Cum fac față oamenii zăpezilor
18.01.2026
18:33
577
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
18.01.2026
18:18
688
Vreme rece, ninsori și episoade de lapoviță în Republica Moldova, 19–25 ianuarie 2026
18.01.2026
12:43
543
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
18.01.2026
10:39
731
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
18.01.2026
10:06
672
Siegfried Mureșan: Acordul comercial UE–SUA, amânat în Parlamentul European din cauza tensiunilor provocate de Donald Trump
18.01.2026
08:39
623
Horoscopul zilei 18.01.2026
18.01.2026
07:49
730
Zelenski avertizează: Rusia vizează sistemul nuclear de energie al Ucrainei într-o strategie periculoasă
18.01.2026
07:28
649
SUA au eliminat în Siria un lider al unei grupări afiliate al-Qaida, legat de atacul ISIS în care au murit trei americani
17.01.2026
23:53
988
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
17.01.2026
20:43
903
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
17.01.2026
20:42
869
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
17.01.2026
10:32
1108
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
17.01.2026
08:24
936
Horoscopul zilei 17.01.2026
17.01.2026
06:51
1096
Delegaţie de rang înalt de la Kiev merge la Washington pentru discuţii cu Witkoff şi Kushner despre pace şi reconstrucţia Ucrainei
16.01.2026
21:44
1293
Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
16.01.2026
20:39
1238
Cer mai închis și ger persistent în Republica Moldova, sâmbătă, 17 ianuarie 2026
16.01.2026
19:27
1406
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
16.01.2026
19:06
1193
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
16.01.2026
18:53
1156
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Albaniei pentru discuții despre cooperare și integrare europeană
Două trenuri de mare viteză au deraiat în sudul Spaniei: cel puțin zece morți și zeci de răniți grav
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
1 MDL
1 EUR
19.94
1 USD
17.16
1 RON
3.92
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














