ILEGAL // Un deputat a deținut trei funcții în același timp: Cazul a ajuns pe masa procurorilor
2655
Un deputat din legislatura trecută a Parlamentului, din perioada anilor 2015 - 2019, ar fi deținut ilegal trei funcții în același timp.
Potrivit Autorității Naționale de Integritate (ANI), fostul legislator deținea, în timp ce activa în Parlament, și funcția de prim-vicepreședinte în cadrul unei federații sportive, dar și cea de administrator al unui SRL.
Inspectorii de integritate au stabilit că, având la dispoziție termenul legal de 30 de zile pentru soluționarea stărilor de incompatibilitate, fostul deputat a continuat în mod ilegal să-și exercite concomitent mandatul de deputat și cele două funcții.
Actul de constatare al ANI a fost atacat în instanță de către fostul deputat vizat, iar dacă va rămâne în vigoare, în privința acestuia va fi aplicată interdicția de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică, dar și funcția electivă de deputat pentru un termen de trei ani.
Instituția a sesizat și Procuratura Generală despre acest caz.
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului
















