Ilan Șor îl acuză pe Dodon că face „PRESIUNI ILEGALE” asupra CEC: „Mnogorazovyi Dodon face asta pentru ca să-și justifice ÎNFRÂNGEREA în fața creditorilor săi”
1745
Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, consideră că acțiunea de protest de astăzi a socialiștilor, organizată „la comanda” lui Igor Dodon, reprezintă „presiuni directe și ilegale” asupra Comisiei Electorale Centrale. Prin această acțiune, spune Șor, șeful statului ar încerca „să-și justifice înfrângerea” la alegerile parlamentare în fața creditorilor săi, care i-au oferit bani și susținere politică.
„Protestul de astăzi a fost de fapt o comandă a lui Igor Dodon, care e nemulțumit de faptul că CEC a încercat să pună capăt fărădelegilor comise de PSRM și șeful statului în campania electorală. Cu ce s-a făcut vinovată CEC în opinia lui Dodon? Pentru că a reacționat la demersul lui Partidului „ȘOR” și a stopat fărădelegile lui Dodon? Pentru că a întors cursul campaniei într-un făgaș legal și că a stopat utilizarea resurselor administrative în campanie?”, a întrebat Ilan Șor.
Potrivit acestuia, protestul de astăzi al PSRM poate fi calificat ca o presiune ilegală asupra unei instituții. „E o presiune directă a primei persoane în stat în activitatea unei instituții independente”, crede Ilan Șor.
Primarul de Orhei a menționat că PSRM, al cărui singur program electoral este susținerea președintelui Igor Dodon, „nu au făcut nimic” pentru republică. Din acest motiv, PSRM și Dodon vor pierde alegerile. „Iar acum, „liderul neformal” al PSRM încearcă să justifice această înfrângere în fața creditorilor săi financiari și politici. Înțelegem foarte bine că, din păcate, Dodon a făcut promisiuni politice pe care nu le poate îndeplini. Pentru aceasta a luat avansuri politice și financiare mari și acum încearcă să se justifice, dar nu-i reușește”, a precizat Ilan Șor.
Totodată, liderul formațiunii subliniază că Igor Dodon nu a făcut nimic pentru oameni în cei aproape doi ani și jumătate de mandat: „Numiți-mi măcar un contract investițional, o acțiune concretă pe care a făcut-o pentru țară. Singurul lucru pe care l-a realizat este că și-a făcut reparație în oficiu (Președinție). Dar nu se știe cât ne va costa pe noi această reparație”.
Acesta s-a referit și la așa-numita amnistie migrațională promovată de PSRM și Dodon. „Amnistie, de parcă cetățenii ar fi criminali. Iar o concetățeană a născut într-o închisoare din Rusia. Iată cât de influent și cum se ține de cuvânt președintele nostru”.
Sursa citată a și glumit pe seama „influenței” șefului statului, amintind că a fost suspendat din funcție de mai multe ori. „Dodon a fost deja de vreo nouă ori președinte suspendat-repus în funcție, încolo-încoace, încolo-încoace, încolo-încoace. Iată că avem un mnogorazovyi Dodon””.
De menționat că în urma unei sesizări depuse de Partidul Politic „ȘOR”, Comisia Electorală Centrală l-a atenționat vineri, 8 februarie, pe președintele Igor Dodon în privința inadmisibilității implicării sale în campania electorală în favoarea unui concurent electoral (PSRM) și a avertizat PSRM că utilizează resurse administrative ale Președinției în campania electorală.
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
06.10.2025
15:03
26.09.2025
15:44
26.09.2025
10:30
01.09.2026
02:17
01.09.2026
01:44
01.09.2026
01:21
01.09.2026
01:01
01.09.2026
00:45
31.08.2026
23:48
31.08.2026
22:53
31.08.2026
22:44
31.08.2026
21:52
31.08.2026
21:05
31.08.2026
20:51
31.08.2026
20:47
31.08.2026
20:45
31.08.2026
20:40
31.08.2026
18:39
31.08.2026
17:35
31.08.2026
16:58
31.08.2026
15:57
31.08.2026
14:30
31.08.2026
14:28
31.08.2026
14:06
31.08.2026
14:03
31.08.2026
13:25
31.08.2026
13:20
31.08.2026
13:18
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova


















